Ieri, 28 noiembrie, emisiunea s-a situat pe primul loc în clasamentul audienţelor pe ambele intervale orare
Regulile devin din ce în ce mai dure în competiţia “Mireasă pentru fiul meu”, iar tensiunea face ca râuri de lacrimi să curgă în platoul emisiunii. În ediţia de gală a săptămânii trecute, doi dintre concurenţii implicaţi într-o relaţie, Alexandru şi Edina, au fost eliminaţi, lăsându-şi partenerii în casă. Emoţiile deznodământului acestei gale au făcut ca o parte dintre concurenţi să izbucnească în lacrimi, situaţie care a continuat şi în cadrul ediţiei de luni, când participanţii au retrăit situaţiile dificile şi au încercat să găsească explicaţii pentru problemele apărute. Rivalitatea continuă în casa “Mireasă pentru fiul meu”, iar dacă o parte din conflictele trecute au fost aplanate, apar noi şi noi probleme care stârnesc discuţii aprinse. În prezent, nici unul dintre concurenţi nu mai formează un cuplu în concurs.
Ieri, 28 noiembrie, “Mireasă pentru fiul meu”, emisiune moderată de Mirela Boureanu Vaida, s-a situat în vârful clasamentului audienţelor înregistrând pe tronsonul orar 10:48 – 11:10, un rating de 1,6 % şi 17,4 % cotă de piaţă la nivelul targetului 15-54 urban. Pe locul secund s-a situat postul Kanal D cu 0,7 % rating şi 7,3 procente cotă de piaţă. A treia poziţie a fost ocupată de TVR 1, care a înregistrat un rating de 0,6 % şi 6,6% share.
Emisiunea a fost lider de piaţă şi în cel de-al doilea interval orar de difuzare, 13:59 – 16:00, înregistrând la nivelul targetului 15-54 urban un rating de 1,9 % şi 16,5 % share. A doua poziţie în clasamentul audienţelor a fost ocupată de postul Kanal D cu 1,1 % rating şi 9,1 % cotă de piaţă. Al treilea loc a fost ocupat de postul Pro TV, cu 1 % rating şi 8,2 % share.
Sursa:GfK Romania S.R.L.
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena 1
Analiza este făcută pe targetul 15-54 urban
Perioada 28 noiembrie 2011