Produsele Râureni se prezintă publicului cu o imagine nouă, modernă, cu un design diferențiator, semnat de agenția Brand New, parte din grupul de comunicare Propaganda.
Noua imagine a produselor Râureni însumează atributele cheie ale brandului și este adaptată atât la dinamica business-ului (cu un portofoliu tot mai variat și în continuă dezvoltare), a pieței, dar și la așteptările din ce în ce mai sofisticate ale clienților.
”Procesul de rebranding înseamnă pentru compania Râureni mai mult decât o simplă strategie de a ne diferenția pe piață și a veni cu imagine nouă; este expresia dragostei noastre față de natură și a dorinței de a o proteja. Astfel, rebrandingul a însumat nu doar schimbarea la nivel vizual a ambalajelor, dar și modificarea formei și dimensiunilor borcanelor folosite, cu scopul de a reduce amprenta de carbon utilizată, precum și înlocuirea unor elemente de plastic cu unele de carton, 100% reciclabil, acolo unde a fost posibil. Astfel, am vrut să dăm un exemplu în piață că acești pași sunt posibili și sustenabili și suntem convinși că eforturile tuturor departamentelor implicate în acest proces vor avea un impact pozitiv asupra business-ului nostru, dar și al pieței, prin setarea unui exemplu pozitiv”, a declarat Dan Mutu, Director General Râureni.
Strategia abordată în acest proces a presupus ca design-ului ambalajului să reflecte însăși esența brandului (”cu drag din natură”), folosind o direcție grafică și o estetică vizuală martor al platformei de brand, pentru ca ambalajele să fie o prelungire a ADN-ului brandului Râureni.
S-au folosit fonturi din registrul craft care exprimă ideea de natură, căldură, autenticitate și expertiză a brandului. Acestora li s-au adaugat o ștanță customizată, menită să personalizeze și mai mult retorica vizuală, precum și finisaje premium. În toată această construcție grafică a fost conservat actualul logo Râureni, ca o mărturie a unui proces de modernizare ce menține nealterate valorile cheie ale brandului. S-a mizat, de asemenea, pe dezvoltarea cu ajutorul designului a unei identități de brand monolit care să devină o semnatură vizuală recognoscibilă, asociată Râureni.
„Obiectivul în design a fost să valorificăm atuurile puternice și relevante ale brandului Râureni, mizând pe o construcție identitară organică, care să ajute la recunoașterea brandului indiferent de raftul în care se găsește (legume/fructe), oferind în același timp claritate la nivel de navigare într-un portofoliu dinamic, în dezvoltare, care își propune să răspundă oportunităților de creștere”, a declarat Mădălina Oanță, Branding Director Brand New.
”Partenerii nostri de la Brand New au înteles foarte bine nevoile noastre ca un tot unitar – ale brandului în sine, cât și ale echipei din spatele acestuia. Dorința noastră a fost să ne surprindem plăcut clienții cu o imagine modernă, în pas cu trendurile și cu așteptările lor. Iar provocarea a constat în a ne prezenta publicului cu o imagine modernă, care să reflecte punctul în care se află astăzi businessul Râureni, suprapusă peste valorile noastre, peste toată istoria și moștenirea din spatele brandului”, a completat Georgiana Mutu – Brand Manager Râureni.
Noile ambalaje Râureni îndeamnă la întoarcerea la lucrurile simple, naturale și reintroduc în atenția publicului aceleași produse calitative, făcute cu drag din darurile naturii. Noua înfățișare a produselor Râureni este promovată printr-o campanie TV semnată de Propaganda.