Duminica, 27 martie, la Sala Radio vor rasuna acordurile Rapsodiei Romane nr. 1 de George Enescu, interpretate nu de o orchestra, ci de doua. Orchestra Simfonica Nationala a Companiei Publice „Teleradio-Moldova” si Orchestra Nationala Radio vor urca, in premiera absoluta, simultan pe aceeasi scena in cadrul concertului programat pentru ora 19.00.
Aceasta este cea de-a doua vizita in decurs de 20 de ani a orchestrei moldovene la Bucuresti, insa pentru prima oara cand aceasta canta impreuna cu Orchestra Nationala Radio.
Dirijata de GHEORGHE MUSTEA, Orchestra Simfonica Nationala a Companiei „Teleradio Moldova” va interpreta un program reprezentativ, care va incepe cu Dacofonia nr. 1 de Tudor Chiriac, va continua cu Rapsodia I de Enescu, Concertul nr. 2 pentru orchestra de Gheroghe Mustea dedicat lui George Enescu si se va incheia in acordurile luminoase ale Simfoniei a VII-a in La major de Beethoven.
In 27 martie se implinesc 93 de ani de la unirea Basarabiei cu Regatul Romaniei.
Orchestra Simfonica Nationala a Companiei Publice „Teleradio-Moldova” a luat fiinta in decembrie 1989, sub bagheta dirijorului Gheorghe Mustea si a obtinut succese considerabile in promovarea artei moldovenesti in diferite colturi ale lumii, in prezentarea unor cicluri de concerte simfonice si camerale, in cele mai prestigioase sali din Chisinau si din Moldova si, in familiarizarea, prin intermediul audiovizualului, a unui cerc foarte larg de ascultatori cu valorile nestemate ale muzicii universale.
De la infiintare, ansamblul si-a format deja un repertoriu bogat, care se caracterizeaza printr-o varietate de stiluri si genuri muzicale si, include atat creatii din patrimoniul national, cat si capodopere ale muzicii universale. In mare masura, acest repertoriu a fost determinat de viziunea maestrului Gh. Mustea, care considera ca „… o orchestra de valoare, si mai ales o orchestra radio, trebuie sa fie capabila sa interpreteze adecvat muzica, apartinand oricarei scoli nationale”.
Concertul, organizat de Radio Romania in colaborare cu Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni si Compania Publica „Teleradio Moldova”, va fi transmis, in direct, pe posturile Radio Romania, preluat de catre TVR Cultural si Teleradio Moldova si va intra in circuitul muzical al Uniunii Europene de Radio si Televiziune, ceea ce presupune difuzarea lui catre radiourile publice din Europa. Coproducator TVR Cultural.
Biletele se gasesc la Casa de Bilete a Salii Radio (Str. G-ral Berthelot nr. 60 – 64, sector 1) si prin reteaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librariile Carturesti, Humanitas si online pe www.eventim.ro.