din afara zonei euro in vederea adoptarii monedei unice si propune ca Estonia sa se alature zonei euro in 2011
Comisia Europeană şi-a prezentat astăzi raportul de convergenţă 2010.Acesta evaluează progresele înregistrate în direcţia convergenţei în ţările care au derogare de la aderarea la zona euro.Evaluarea are loc pe fondul crizei financiare globale, care a afectat perspectivele convergenţei nominale.Cele nouă state membre care beneficiază de aşa-numita „derogare” au realizat progrese inegale în direcţia adoptării monedei unice, iar opt dintre ele nu îndeplinesc încă toate condiţiile pentru adoptarea acesteia.Estonia se detaşează însă de restul grupului, îndeplinind criteriile în mod clar, ca urmare a eforturilor ferme şi eficiente întreprinse de guvernul şi poporul estonian. Prin urmare, Comisia a concluzionat că Estonia îndeplineşte criteriile pentru adoptarea monedei euro şi a înaintat Consiliului o propunere în acest sens. Consiliul miniştrilor de finanţe din UE (ECOFIN) va lua decizia finală privind adoptarea monedei euro în Estonia în iulie, după avizul Parlamentului şi după ce şefii de stat şi de guvern din UE vor dezbate acest subiect în cadrul summitului din luna iunie.
„Estonia a atins un nivel înalt de convergenţă economică durabilă şi este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2011.Felicităm Estonia pentru angajamentul său de durată în adoptarea de politici prudente. Pentru a garanta o trecere reuşită la moneda euro, Estonia trebuie să depună în continuare eforturi pentru a menţine o orientare prudentă a politicilor fiscale. De asemenea, Estonia trebuie să rămână vigilentă şi să reacţioneze din timp şi în mod decisiv în cazul în care ar apărea semne ale producerii unor dezechilibre macroeconomice şi/sau a unor pierderi de competitivitate. Ea trebuie să accelereze pregătirile practice pentru a garanta că trecerea se realizează fără incidente”, a afirmat Olli Rehn, Comisarul UE pentru afaceri economice şi monetare.
Acesta a adăugat: „Evaluarea şi propunerea noastră constituie totodată un semnal puternic despre zona euro şi despre UE în general. Ele subliniază rolul monedei euro ca ancoră a politicilor pe termen mediu şi confirmă faptul că eforturile susţinute în materie de politici, precum şi recurgerea sistematică la politici de stabilitate duc la rezultate concrete”.
Cele nouă state membre ale UE care fac obiectul raportului sunt Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România şi Suedia[1]. Conform tratatului, Comisia elaborează un raport asupra acestui subiect o dată la doi ani. Criteriile pentru adoptarea monedei euro constau în patru condiţii economice de stabilitate referitoare la situaţia finanţelor publice, stabilitatea preţurilor, stabilitatea ratei de schimb şi convergenţa ratei dobânzilor pe termen lung, care trebuie respectate în mod sustenabil. De asemenea, legislaţia naţională în domeniul afacerilor monetare trebuie să respecte dispoziţiile Tratatului UE.
Evaluarea situaţiei Estoniei
Inflaţia
Rata medie a inflaţiei în Estonia în cele 12 luni care au precedat luna martie 2010 a fost de -0,7%, cu mult sub valoarea de referinţă de 1,0% pentru respectiva lună şi este probabil să se menţină sub valoarea de referinţă în perioada următoare. Având în vedere distanţa faţă de valoarea de referinţă, pieţele relativ flexibile şi politicile prudente, performanţa Estoniei în materie de preţuri este considerată ca fiind sustenabilă. Cu toate acestea, Estonia va trebui să vegheze în continuare la menţinerea unui nivel redus al inflaţiei, în principal prin păstrarea unei orientări ambiţioase în materie de politici fiscale şi prin garantarea faptului că cererea internă respectă în continuare principiile economice fundamentale.
Finanţele publice
Estonia nu face obiectul unei decizii a Consiliului privind existenţa unui deficit excesiv. Deficitul şi datoria publică se încadrează în limite acceptabile pentru evaluarea convergenţei: deficitul atingea 1,7% din PIB în 2009, în ciuda unei scăderi fără precedent, de 15%, a PIB-ului nominal. Se preconizează că deficitul se va ridica la 2 ½% în 2010 şi în 2011 conform previziunilor Comisiei din primăvară. Datoria publică se ridica la 7,2% din PIB în 2009, nivel care se află cu mult sub limitele stabilite la Maastricht şi va rămâne sub acestea, chiar dacă se preconizează că datoria publică va continua să crească până în 2013.
Ratele dobânzii
Criteriul legat de rata dobânzii pe termen lung nu se aplică direct Estoniei, dat fiind că nu sunt disponibile nici obligaţiuni guvernamentale de referinţă pe termen lung, nici alte titluri de valoare relevante, în vederea evaluării durabilităţii convergenţei, aşa cum se reflectă aceasta în ratele dobânzii pe termen lung. Absenţa respectivelor obligaţiuni reflectă un nivel foarte scăzut al datoriei publice brute, care reflectă la rândul său excedentele bugetare din 2002-2007. În timp ce percepţiile privind riscurile la adresa pieţei financiare din Estonia au crescut în momentul punctului culminant al crizei, evoluţia acestora în timpul perioadei de referinţă, precum şi evaluarea mai generală a durabilităţii convergenţei, ţinând seama de politicile Estoniei în continuare prudente, sprijină o evaluare pozitivă în ceea ce priveşte îndeplinirea de către Estonia a criteriului privind rata dobânzii pe termen lung.
Rata de schimb
În ceea ce priveşte criteriul ratei de schimb, Estonia participă la ERM II din 28 iunie 2004. În perioada de doi ani care se încheie la 23 aprilie 2010, coroana estoniană nu a făcut obiectul unor tensiuni puternice şi de când coroana participă la mecanism, nu a existat nicio deviaţie de la rata centrală a ERM II.
În sfârşit, legislaţia estoniană în domeniul monetar este compatibilă cu legislaţia UE.
Pe baza acestei evaluări şi a raportului separat de convergenţă al Băncii Centrale Europene, Comisia propune ca Estonia să adopte moneda euro în anul 2011.
Alte state membre care beneficiază de o derogare
S-a constatat că niciuna dintre celelalte opt ţări evaluate în cadrul raportului nu a îndeplinit toate criteriile de convergenţă pentru adoptarea monedei euro.
Pagini Utile
· Raportul de convergenţă 2010, inclusiv anexa tehnică
//ec.europa.eu/economy_finance/articles/eu_economic_situation/2010-05-12-convergence_report_2010_en.htm
· Conferinţă de presă
Înregistrarea conferinţei de presă susţinute de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, poate fi urmărită pe pagina de internet a EbS.
[1] Regatul Unit şi Danemarca beneficiază de o clauză de neparticipare.
{mosloadposition user10}