Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Raportul anual PIRELLI 2019: Carrère și Seabrook, un exemplu de perseverență

Pirelli Annual Report 2019

Volumul intitulat „The Road Ahead” este însoțit de 8 ilustrații realizate de artistul vizual Selman Hoşgör

Perseverența este tema centrală a „The Road Ahead”, ediția din 2019 a Raportului Anual Pirelli care, continuând tradiția începută acum un deceniu, spune povestea companiei, de dincolo de cifre. Anul acesta, sarcina de a îmbogăți raportul, cu texte și ilustrații, a fost încredințată marelui autor Emmanuel Carrère, celebrului scriitor de non-ficțiune John Seabrook și artistului vizual Selman Hoșgör.

Scriitorii, împreună cu artistul vizual au analizat capacitățile de reacție, de schimbare și de îmbunătățire, a ceea ce constituie perseverența. O capacitate care este prezentă și la acele companii care, așa cum s-a întâmplat la Pirelli de aproape 150 de ani, au reușit să își păstreze și să-și consolideze identitatea, adaptându-și constant modelul de afaceri, produsele și serviciile la evoluția contextului în care își desfășoară activitatea. Concepută înainte de schimbările impuse de Covid-19, ideea de perseverență, pe care se bazează proiectul, se contopește inevitabil cu apariția pandemiei și ia forma unei reflecții profunde, care se aseamănă cu situația de urgență prezentă în piesele „Noon at our door” de Carrère și „The Zoom brigata” de Seabrook.

În piesa sa, Carrère împărtășește reflecțiile și reacțiile sale în timp ce scrie o carte în timpul pandemiei: “Am fost cu toții uimiți de căderea Turnurilor Gemene, cel mai puternic eveniment istoric care s-a întâmplat vreodată în viața noastră, dar cred că niciun scriitor, nu s-a gândit că romanul său despre un triunghi amoros sau despre primele deziluzii ale copilăriei va deveni demodat după 11 septembrie 2001. Și acum ce urmează? Continui, corectez, fac ultimele retușuri ale cărții mele despre yoga. Poate să pară ridicol, dar – dacă yoga este ceea ce cred eu că este – atunci nu este ridicol, și nici nu încearcă să descrie acest lucru. Aspiră spre a fi cine vrei tu și depășește-ți forțele distructive care te împiedică să faci asta: luptă. Eu continui în felul acesta: aceasta este forma mea de a persevera.“

Pirelli Annual Report 2019

John Seabrook schițează, pe de altă parte, un dialog între prieteni pe o platformă virtuală, în timpul pandemiei, precum o poveste despre ciumă sau precum Decameronul care este strict legat de o epocă fructuoasă precum Renașterea: “Știați că Decameronul a fost una dintre primele cărți tipărite?” “Dar ce legătură are Decameronul cu Renașterea?” întreabă cineva. “Totul,” Răspund eu.  “Gândește-te doar: lumea se sfârșește, iar cinci ani mai târziu apare prima capodoperă de proză epică din literatura occidentală modernă. Canonul începe cu Boccaccio. Iar morala poveștii sale este, ‘Atât timp cât există povești de spus, umanitatea va continua.’ Există un exemplu mai bun de perseverență umană în fața adversității inimaginabile decât Decameronul?”

Textele celor doi autori sunt însoțite de opt ilustrații realizate de Hoșgör, cunoscut pentru stilul său colorat și dinamic, capabil să surprindă, să distreze și să emoționeze. Fiecare ilustrație reprezintă unul dintre cele 8 cuvinte cheie cu care se identifică Pirelli: Inteligență Artificială, Schimbări, Orașul Viitorului, Conexiune, Perseverență, Mobilitate Inteligentă, Sustenabilitate și Viteză.

Colaborarea companiei Pirelli cu scriitori și artiști face parte dintr-o vastă tradiție care a dus, de-a lungul anilor, la implicarea multor personalități internaționale din lumea artei și literaturii, ce a adus un conținut creativ rapoartelor anuale ale Pirelli. De exemplu, Raportul Anual din 2010, a fost ilustrat de studenți la fotografie, de la academia Naba di Milano, cărora li s-a solicitat să interpreteze tema sustenabilității. În 2011, a fost rândul designerului Stefan Glerum, care a interpretat valori tipice companiei Pirelli precum încredere, viteză, tehnologie și inovație. În schimb, în 2012, Raportul Anual a fost îmbunătățit prin activitatea caricaturistei newyorkeze Liza Donnelly, care a interpretat în formă grafică zece cuvinte alese de un grup de studenți din întreaga lume, întruchipând valorile pe care le considerau cele mai semnificative pentru viitorul lor. În Raportul Anual din 2013, pe de altă parte, autorul și scenaristul Hanif Kureishi a coordonat 10 tinere talente internaționale care au refăcut ideea „roții” în proiectul „Spinning the Wheel”.

În 2014, în raportul anual integrat al Pirelli, a fost rândul artei stradale, cu trei lucrări ale Marinei Zumi, Domul din Germania și ale lui Alexey Luka, care a examinat teme tipice artei stradale precum drumul, mobilitatea și multiculturalismul. În anul următor, în 2015, Pirelli l-a angajat pe artistul rus Pokras Lampas, un exponent al caligrafiei moderne, pentru a reprezenta valoarea „unicității” (de aici titlul volumului “Every Mark is unique”) folosind elemente grafice și amprente. Raportul anual conținea textul “Like the sentinel moon” al scriitorului Javier Marias.

În 2017, Raportul Anual „Data meets passion” a prezentat transformarea digitală a companiei Pirelli prin aducerea de contribuții artistice și scrise volumului, venite din partea artistului Emiliano Ponzi și celor trei scriitori de renume internațional: Mohsin Hamid, Tom McCarthy and Ted Chiang.

În concluzie, Raportul Anual din 2018, a fost dedicat celei de-a 25-a aniversări a sloganului „Power is nothing without control”, sintagmă prin care compania Pirelli este identificată la nivel mondial. Volumul a inclus imagini care evocau conceptul „Power without control”, alături de piese ale altor trei autori de renume internațional: Adam Greenfield, Lisa Halliday și J.R. Moehringer.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.