Raportul anual al Societăţii Române de Radiodifuziune, aprobat prin HCA nr. 82/2012, a fost depus la Parlament joi, 12 aprilie 2012, în termenul prevăzut de reglementările legale în materie. Acesta este cel de-al doilea raport de activitate elaborat de actualul Consiliu de Administraţie al SRR care, prin formă şi conţinut, reflectă atât viziunea managerială a acestuia, cât şi măsurile luate şi primele rezultate vizibile în urmărirea priorităţilor şi obiectivelor, adoptate la începutul mandatului.
În elaborarea prezentului Raport s-a pornit de la premisa că realitatea SRR trebuie redată corect, netrunchiat şi necosmetizat, astfel încât cititorii – ascultători ai posturilor Radio Romnia sau doar plătitori ai contribuţiei obligatorii, dar care încă nu cunosc toate produsele radioului public – să îşi poată forma o imagine cât mai reală despre această instituţie. Prin urmare, activitatea Radio România este evidenţiată cu obiectivitate şi transparenţă, atât în prezentarea punctele forte, cât şi a celor mai puţin avantajoase, astfel încât rolul SRR în societate să fie înţeles şi apreciat la justa valoare.
Anul 2011 a reprezentat, pentru Radio România, un an al echilibrului editorial şi financiar, în ciuda contextului nefavorabil în care media publică este adeseori reflectată. Echilibrul bugetar este evidenţiat în situaţiile întocmite la încheierea exerciţiului financiar, din care rezultă că Radio România a încheiat anul cu profit, ceea ce demonstrează o bună gestiune financiară şi o gospodărire judicioasă a banului public.
Ca şi în anii precedenţi, jumătate din veniturile SRR au fost destinate achitării costurilor de radiocomunicaţii, acestea fiind suportate din fonduri de la bugetul de stat. restul sumelor, inclusiv banii din contribuţia obligatorie – denumită impropriu taxa radio – a fost utilizată pentru realizarea programelor radiofonice care garantează accesul cetăţenilor la informaţie – drept, de altfel, constituţional – şi asigură şi realizarea celorlalte obiective generale ale SRR privind educaţia şi divertismentul populaţiei.
Eforturile Societăţii Române de Radiodifuziune, în anul 2011, s-au concentrat, în principal, pe proiecte de consolidare şi dezvoltare şi mai puţin pe activităţi de creare de imagine, corporaţia menţinându-şi cea mai mare cotă de piaţă şi poziţia de lider de audienţă la nivel naţional. Principalele proiecte de dezvoltare derulate au avut ca scop extinderea ariilor de acoperire, conform celor stipulate în Priorităţile şi Obiectivele Strategice de dezvoltare ale Consiliului de Administrație al SRR pentru perioada 2010-2014, prin identificarea unor soluţii tehnice punctuale pentru zonele fără acoperire, de pe harta României şi prin înfiinţarea, în Republica Moldova, a noului post Radio Chişinău.
In plan instituţional a continuat procesul de formalizare a principalelor activităţi din cadrul Radio România, astfel încât să se facă trecerea de la o abordare cutumiară la una bazată pe proceduri, în toate sectoarele de activitate, fiind adoptate sau revizuite o serie de proceduri şi regulamente strict necesare în acest proces de reorganizare. Totodată, s-a acţionat în direcţia unificării şi simplificării reglementărilor, care devin astfel aplicabile pentru toate structurile instituţiei, şi a fost început procesul de elaborare a două instrumente de importanţă vitală pentru organizaţie: Regulamentul de Organizare şi Funcţionare şi noua Organigramă.
In domeniul editorial, evoluţiile notabile ale anului 2011 au fost: linii editoriale premium, strategii de diferenţiere a posturilor corporaţiei, programe specializate în funcţie de emisia FM/AM, analiza clock-urilor programelor Societăţii. Totodată, s-a urmărit îmbunătăţirea sistemului de control al calităţii programelor (air check) din perspectiva utilizării acestuia ca instrument managerial de analiză a emisiunilor şi ajustare a grilelor de programe.
Societatea Română de Radiodifuziune a reuşit să-şi nuanţeze şi rolul de producător şi iniţiator al unor evenimente, programe şi emisiuni cultural-artistice, prin derularea unor proiecte culturale de impact. Ascultătorii posturilor Radio România, dar şi publicul, s-au bucurat atât de activităţile Orchestrelor şi Corurilor Radio sau de produsele Editurii Casa Radio şi Redacţiei Teatru Radiofonic, cât şi de noile ediţii ale Târgurilor de Carte Gaudeamus – desfăşurate în Bucureşti şi în principalele oraşe ale ţării – sau de turneele naţionale în premieră – Pianul Călător: Pe urmele lui Franz Liszt, Duelul Viorilor: Stradivarius vs. Guarneri şi Cele trei dive: Teodora Gheorghiu, Ruxandra Donose şi Leontina Văduva, valorificate şi în programele radiofonice.
Raportul anual al Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anul 2011 rămâne în continuare o informare, dar şi un instrument intern de evaluare a propriei performanţe, redactat pe formatul unui chestionar capabil să măsoare ceea ce s-a realizat la Radio România în 2011, din tot ceea ce s-a propus pentru acest mandat.