Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Raport EBU: „TVR ar trebui să fie sursa cea mai de încredere de ştiri şi actualitaţi”

TVR logo

European Broadcasting Union (EBU) şi Televiziunea Română au prezentat la începutul acestei săptămâni rezultatele primului raport de consultanţă realizat pentru TVR de reprezentanţii EBU.

Radiografie fidelă a situaţiei actuale, concluziile specialiștilor internaționali evidenţiază atât bunele practici cât şi zonele Televiziunii Publice unde ar trebui aduse îmbunătăţiri. La final, consultanții au privit optimist șansele de revenire ale postului public printre cele mai importante televiziuni din România. Raportul EBU urmează să fie făcut public pe site-ul TVR.

La evenimentele de lansare, ce au avut loc ieri și astăzi, alături de Irina Radu, Președintele Director-General al SRTV, s-au aflat reprezentanţii EBU – Jean Philip de Tender, Director Media; Richard Burnley, Director Departament Juridic; Boris Bergant, Consultant Senior. „Ca organizație publică media, TVR trebuie să-şi manifeste deschis dedicarea faţă de public. Este important ca acest mesaj să fie transmis şi auzit, cu atât mai mult cu cât trecutul TVR este binecunoscut”, se arată în raportul de consultanță.

tvr
Legea de funcționare a TVR, dezbătută în Senat

La invitația SRTV, luni, 20 februarie, oameni din cultură și media, membrii ai Comisiilor de Cultură din Parlament, membrii CNA, reprezentanți ai Societății Civile, reprezentanți economici, membrii ai Consiliului de Administrație, directori ai studiourilor teritoriale TVR, dar și alți colaboratori ai televiziunii publice s-au întâlnit cu reprezentanții EBU pentru a dezbate rezultatele raportului de consultanță. 2016 a fost cel mai greu an din istoria postului, atât din punct de vedere financiar, cât și al misiunii sale ca serviciu public. Audiența TVR a scăzut, iar instituția urmează să treacă printr-o serie de schimbări legislative necesare după promulgarea legii ce elimină taxa Radio-TV.

Bugetul de stat alocat Televiziunii Române în 2017 aduce un avantaj instituției, pentru că va plăti datoriile acumulate în 10 ani, dar, după cum preciza președintele Irina Radu, „TVR a străbătut doar jumătate din drumul său. Plata datoriei nu înseamnă că de a doua zi, TVR se va întoarce la toate greşelile făcute în ani fără să corecteze o listă lungă de probleme  – aşa cum apar şi în Raportul EBU”. La întâlnire, Lucian Romașcanu, președintele Comisiei pentru cultură și media din Senatul României, a subliniat că legea ce va modifica funcţionarea Societăţii Române de Televiziune a trecut deja de Camera Deputaților și urmează să fie dezbătută în Senat, for decizional.

Criteriile care au stat la baza evaluării

Raportul EBU se bazează pe autoevaluarea TVR şi pe analiza făcută la Bucureşti, de către un grup internaţional de specialiști media, în perioada 18 – 21 Octombrie 2016 şi evaluează practicile de management din serviciul public de televiziune din România şi calitatea conţinuturilor pe care aceasta le oferă. Analiza este făcută prin raportare la valorile serviciilor publice de media (SPM), aşa cum au fost ele definite de către Uniunea Europeană a Radiodifuzorilor (EBU/UER) la Strasbourg, în 2012.

La conferința de presă ce a avut loc astăzi, eveniment ce a fost televizat, președintele director-general al TVR și reprezentanții EBU au dialogat cu jurnaliștii despre recomandările şi sugestiile de schimbare ce au fost făcute postului public pentru a îl ajuta să se adapteze la provocările contextului actual şi la cerinţele peisajului media prezent şi viitor.

„EBU este cea mai mare alianță de de radio şi televiziune care oferă servicii publice din întreaga lume. Avem 73 de membri, în peste 50 de țări. În România, din rețea fac parte Televiziunea Română și Radioul Public. Poate ar fi bine să explicăm care este diferența între o televiziune care asigură un serviciu public și ce înseamnă o televiziune comercială. În primul rând televiziunea comercială investește bani în media pentru a scoate un profit. Nu este și cazul entității care oferă un serviciu public deoarece aceasta cheltuie bani de la bugetul de stat, bani de la Guvern, cu scopul de a contribui la dezvoltarea societății și a democrației. Toți cei 73 de membri din organizația noastră au adoptat un set de valori care fac parte din ADN-ul nostru și ne ghidează activitatea zilnică. Sunt șase valori care au stat la baza evaluării pe care am făcut-o la Televiziunea Română și care apar și în raportul pe care l-am redactat: UNIVERSALITATEA, INDEPENDENŢA, EXCELENŢA, DIVERSITATEA, RESPONSABILITATEA și INOVAŢIA”, a explicat Jean Philip de Tender, Director Media.

Următoarea întâlnire publică va avea loc după finalizarea Raportului de Activitate al SRTv pe anul 2016, cu scopul prezentării publice a acestuia şi a prezentării următorilor paşi pe care TVR îi va face după aprobarea acestora în Consiliul de Administraţie.

SPECIALIȘTI EBU/BIOGRAFII

Boris Bergant, Consultant Senior, EBU/UER, Slovenia
1989–2006 Director General Adjunct, RTV SLO
1990–1992 Preşedinte Circom Regional, Asociaţia Europeană a Televiziunilor Regionale
1995–2001 Secretar-General, Circom Regional
1998–2008 Vice-Preşedinte al Uniunii Europene a Radiodifuzorilor (EBU/UER)
2009– Senior Consultant, EBU/UER, cu atribuţii pentru Management în audiovisual,
Conţinut şi Organizare (a elaborat strategii pentru Serviciile Publice de Media din
Slovenia, Moldova,Georgia, Serbia, Muntenegru, Ukraina), consultanţă media în
Serbia, Slovacia, FYR Macedonia, Armenia, Kârgâzstan, Bosnia şi Herţegovina,
Kosovo, Cipru, Portugalia, Austria, Italia
Reprezentant al Republicii Slovenia în diferite comitete media la Consiliul Europei (2004-2008, Preşedinte al Comitetului pentru Televiziune Transfrontalieră).
Experienţă în jurnalism: jurnalist de profesie, Preşedinte al Asociaţiei Jurnaliştilor Sloveni (1986–1992).
Premiat cu înalte distincţii pentru munca jurnalistică:
– Tomšičeva nagrada pentru cea mai mare realizare jurnalistică în Slovenia, premii la
festivalurile TV de la Monte Carlo, New York, Leipzig
– Premiul Busek pentru realizări de excepţie
Publicaţii în domeniul politicii internaţionale şi audiovizual

Richard Burnley, Director, Departamentul Juridic, EBU/UER, Elveţia
Richard Burnley şi-a început activitatea la EBU/UER în 2010, şi ulterior a fost numit Şeful Serviciilor de Reglementări Juridice, în 2012, înainte de a ocupa poziţia de Director al Departamentului Juridic, la 1 iulie 2016.
Înainte de a se alătura EBU/UER, Richard a fost Consilier Juridic Principal la Biroul de Comunicaţii (organismul de reglementare media şi telecomunicaţii din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord) iar anterior, Asociat la Departmentul UE & Concurenţă din cadrul unei firme internaţionale de avocatură de la Bruxelles şi Londra.
Richard este Doctor în Drept European, la Institutul Universitar European de la Florenţa şi are articole şi publicaţii pe numeroase şi variate teme legate de legislaţia concurenţei în UE.

Brian Dalton, Managing Director pentru Dezvoltare Corporatistă (MD. P.3.), RTE, Irlanda
Brian Dalton este Managing Director pentru Dezvoltare Corporatistă la RTÉ şi membru al Comitetului Executiv al RTÉ. El răspunde de Relaţii Publice, Strategii şi Riscuri, Marketing şi Comunicare Corporatistă, Cercetarea Audienţei şi Resurse Umane.
Are o experienţă de peste 20 de ani ca Senior Director în media, asigurări, afaceri bancare şi producţie manufacturieră.
Are o vastă experienţă şi realizări în coordonarea unor importante programe de management al schimbării, precum şi în domeniul fuziunilor/achiziţiilor, programe de îmbunătăţire şi redresare precum şi de realiniere strategică a unor mari diviziuni din diverse companii.
A studiat la nivel universitar Filosofie şi Ştiinţe Economice iar apoi, Psihologie; are un Master în Comportament organizaţional.
A urmat şi absolvit în 2011, studiile pentru calificarea de avocat.

Jean-Philip De Tender, Director Media, EBU/UER, Elveţia
Timp de peste 25 de ani, Jean Philip De Tender a lucrat la VRT, Serviciul public de media de expresie flamandă din Belgia.
A început ca jurnalist la diferite emisiuni de radio şi de televiziune.
Ulterior, ca manager de emisiuni tv. el a răspuns de o gamă largă de emisiuni de diferite genuri (ficţiune, divertisment, actualităţi, reality, …).
Din 2007 până în 2013, a fost managerul celui mai mare canal de televiziune din Flandra.
Sub conducerea sa, Eén a avut un succes extraordinar, cu o cotă de piaţă de peste 33 % şi cu o viziune clară asupra audiovizualului public.
În ultimii doi ani de activitate la VRT el a răspuns de toate canalele de televiziune (Eén, Canvas şi Ketnet).
Din 2015 el este Director Media la EBU/UER, din Geneva, responsabil cu
Strategia, Managementul, Reţelele şi Reprezentarea pentru tot ceea ce este legat de conţinut.

Andreas Lattmann, Director, Departamentul Tehnologie, tpc, SSR SRG, Elveţia
1991–1995 Stagiu în electronică audio-video, la Swiss TV (televiziunea elveţiană)
1995–1996 Activităţi de Suport tehnic la Echipamentele Profesionale de Înregistrări, la Swiss TV
1996–2000 Master în electronică şi comunicaţii la Advanced Technical University Winterthur
2000–2002 Activităţi de Suport After Sales la Thomson / Grass Valley pentru Elveţia
2002–2012 Project Manager la tpc
Principalele proiecte: Studiouri de Ştiri, Studiouri de Sport în HD, Transfer la
tehnologia HD, Introducerea de activităţi interoperabile pe bază de fişiere (files)
2001–2003 Studii de Economie şi Project Management la Advanced Economics University, Berna
Din 2012 CTO la tpc.

Nathalie Labourdette, Director Eurovision Academy
Nathalie s-a alăturat echipei EBU/UER pentru a înfiinţa programe de training internaţional de tipul profesionişti-pentru-profesionişti, programe adresate profesioniştilor din audiovizual.
Eurovision Academy stabileşte standarde de excelenţă şi este un lider recunoscut în formarea profesională pentru mass media.
Anterior, ea a petrecut câţiva ani la Bruxelles, în cadrul Comisiei Europene unde a ocupat funcţia de Administrator la Serviciul de Politici Audiovizuale. Înainte de această perioadă, ea fost timp de 10 ani un producător foarte activ de documentare şi de materiale de ficţiune, a migrat spre distribuţia de film şi a produs – în acelaşi timp – emisiuni pentru Radio Sweden (serviciul public suedez de radio).
Nathalie este şi secretar WEM (reţeaua EBU a Femeilor Manageri Executivi din Media).

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.