Diageo şi PPD România cu susţinerea Mega Image dau startul unei campanii de infomare şi educare cu privire la consumul responsabil de alcool
Diageo, lider mondial pe piaţa băuturilor alcoolice premium, în parteneriat cu PPD România, lider pe piaţa de distribuţie a băuturilor alcoolice premium, şi cu susţinerea Mega Image, unul dintre cele mai mari lanţuri de supermarketuri din România, anunţă lansarea campaniei “Rămâi tu însuţi!”, obiectivul principal fiind informarea şi educarea românilor cu privire la consumul responsabil de alcool.
“În întreaga lume alcoolul este un mod de socializare deja consacrat, adaptat stilului de viaţă, fie că vorbim despre întruniri de familie, evenimente muzicale, sportive şi culturale sau pur şi simplu petreceri între prietenii. Diageo produce unele dintre cele mai bune băuturi alcoolice din lume şi, pe măsură ce oamenii ajung să aibă opţiuni mai multe şi aşteptări mai exigente, ne dorim să venim în întâmpinarea acestor cereri într-un mod responsabil. Iată de ce ne implicăm în campanii de informare şi educare, iar “Rămâi tu însuţi!” este o campanie pe care o implementăm în România pentru a descuraja consumul excesiv de alcool, cât şi consumul de băuturi alcoolice la volan. Ne dorim să educăm generaţiile viitoare pentru a avea o abordare corectă în ceea ce priveşte consumul de băuturi alcoolice (dacă decid să consume alcool). Suntem încântaţi să vedem că obiectivele noastre sunt şi obiectivele partenerului nostru, PPD România, şi suntem bucuroşi să avem susţinerea Mega Image. Avem convingerea că putem face o schimbare dacă promovăm consumul responsabil de alcool în rândul zecilor de mii de consumatori din România,” a declarat Renato Juric, General Manager Diageo Europe, Partner Markets, Middle East & North Africa.
Vizibilă în 90 de magazine Mega Image din România, campania “Rămâi tu însuţi!” promovează importanţa consumului moderat de alcool şi oferă sfaturi utile pentru un consum responsabil în rândul adulţilor.
“Avem o echipă locală puternică, oameni care trăiesc respectând valorile grupului nostru şi care le pun în valoare în societatea românească. Avem convingerea că o companie nu trebuie să îşi dorească doar rezultate de business, ci să şi dea înapoi comunităţii în care activează, motiv pentru care am colaborat îndeaproape cu mai multe organizaţii caritabile, încă de la începutul activităţii în România,” a declarat Alexis Photiades, Managing Director al Photos Photiades Group.
Campania “Rămâi tu însuţi!” a luat startul la finalul săptămânii trecute şi continuă până la data de 29 aprilie în magazinele Mega Image selectate în campanie. Cumpărătorii care vizitează raioanele de băuturi alcoolice din magazinele Mega Image selectate în campanie vor întâlni echipele de promoteri care îi vor informa despre importanţa unui stil de viaţă echilibrat şi a unui consum de alcool responsabil. În plus, toţi cei care, pe parcursul campaniei, vor cumpăra produse Diageo (whisky Johnnie Walker, J&B, Dimple, VAT 69, Black & White, White Horse, Bell’s Cardhu, Lagavulin, Talisker, Caol Ila, Singleton, Clynelish; votcă Smirnoff, Ciroc; gin Tanqueray, Gordon’s; lichior Baileys Sheridans şi rom Captain Morgan, Pampero, Zacapa) vor primit materiale informative dedicate, cu recomandări referitoare la consumul responsabil de alcool, şi o sticlă gratuită de Acqua Panna (0,5l).
Răzan Fodor susţine campania “Rămâi tu însuţi!
“Avem o groază de momente frumoase în viaţă pe care le transformăm în amintiri şi este păcat să le stricăm cu un pahar în plus sau un gest necugetat care poate avea un final tragic. Alcoolul poate fi un bun liant social, însă cred cu tărie că moderaţia nu trebuie să lipsească. Prin natura meseriei particip la multe evenimente, am mulţi prieteni cu care mă întâlnesc destul de des, bem un pahar, discutăm, socializăm, punem la cale noi proiecte. Am multe reguli pe care le respect, însă cea mai importantă şi pe care nu o încalc niciodată este să nu mă urc la volan după ce am consumat alcool. Vă încurajez să rămâneţi voi înşivă şi aveţi amintiri frumase de povestit peste ani,”, a declarat Răzvan Fodor, artist şi prezentator TV.
Iată câteva sfaturi ca să poţi să “Rămâi tu însuţi!”:
· Alternează consumul de alcool cu apă şi băuturi non-alcoolice;
· Mănâncă înainte să bei, ca să încetineşti absorbţia alcoolului;
· Păstrează-ţi ritmul, nu eşti într-o competiţie!
· Fii atent la prietenii tăi şi asigură-te că ajung toţi acasă în siguranţă, la sfârşitul serii;
· Alcoolul este numai pentru adulţi (persoane cu vârsta peste 18 ani);
· Nu te urca la volan după ce ai consumat alcool!
Despre campania “Rămâi tu însuţi!”
“Rămâi tu însuţi!” este o campanie multi-media de informare şi educare, care se adresează consumatorilor tineri, adulţi şi studenţi din Europa, pentru a promova moderaţia şi a împiedica un consum excesiv de alcool. Intrată acum în al doilea an al său, campania este concepută pentru a fi implementată de Diageo şi partenerii săi în mai multe ţări europene. În 2017, mesajele campaniei au ajuns la un milion de studenţi din toată Europa, generând opinii pozitive din partea celor implicaţi, precum şi din partea asociaţilor studenţeşti şi universităţilor care i s-au alăturat. Pornind de la acest succes, campania va continua să fie implementată în 10 ţări din Europa, propunându-şi să atingă o audienţă de cinci milioane de persoane în Europa până la finalul anului 2018. Mai multe informaţii despre campanie: https://www.stay-yourself.eu/.