• Dunele extreme şi nisipul moale au creat probleme competitorilor în etapa a doua • Orlando Terranova a încheiat etapa a doua pe locul al cincilea. Hirvonen a fost al şaptelea • Trei echipaje MINI în Top 10 al clasamentului general • Echipajul Bryce Menzies – Pete Mortensen a abandonat la prima sa participare în Dakar •
Bucureşti/München. Etapa a doua din Dakar 2018 s-a încheiat cu sentimente contradictorii pentru familia MINI. Echipajul format din Orlando Terranova (Argentina) şi Bernardo Graue (Argentina), aflat la comenzile unui MINI John Cooper Works Rally, a obţinut locul al cincilea la finalul zilei. Ei au fost urmaţi, pe locul al şaptelea, de MINI John Cooper Works Buggy al perechii formată din Mikko Hirvonen (Finlanda) şi navigatorul Andreas Schulz (Germania).
În ciuda rezultatului meritat din etapa a doua – şi a locului al şaselea pe care îl ocupă acum în clasamentul general -, Terranova nu a fost pe deplin mulţumit de cum a decurs ziua raliului: “A fost un start bun pentru ziua de competiţie. Am încercat să facem o etapă curară, dar, cu 20 de kilometri înainte de final, am făcut o eroare mică şi am pierdut mai multe minute – nu sunt mulţumit de acest lucru, dar este o cursă. Maşina este perfectă, pe partea fizică a etapei am avut un sentiment foarte bun în privinţa ei”.
Şi Mikko Hirvonen a plătit preţul pentru o eroare de navigaţie mică, ceea ce a dus la o pierdere mică, dar preţioasă de timp pe parcursul etapei a doua. Cu toate acestea, încheierea cu grijă a celor două etape de până acum a făcut ca Hirvonen să se afle pe locul al şaptelea după două zile de competiţie.
Hirvonen: “A fost un start dificil de cursă, dar sunt mulţumit de modul în care s-a desfăşurat. Nu mi-am asumat riscuri nebuneşti pentru că este o maşină nouă şi tipuri diferite de dune. Maşina a mers foarte bine. A fost un waypoint pe care l-am ratat şi ne-a luat 3-4 minute să urcăm o rampă pentru a-l marca. În afara de acest lucru, situaţia nu a fost deloc rea.”
Joan “Nani” Roma (Spania) şi navigatorul Alex Haro (Spania) au avut o etapă a doua foarte dificilă, din cauza nisipului moale şi a dunelor înalte cu care s-au confruntat. “Ne aşteptam să fie dificil”, a spus Roma, “dar nu chiar la acest nivel. Am forţat mult şi aproape că am pierdut capota, aşa că ne-am oprit pentru reparaţii. Face parte din joc – când joci cursa oficială, poate fi atât de dificil şi trebuie să fie atent pentru că poate fi periculos. Este păcat că l-am pierdut pe Bryce după aşa puţini kilometri. Este greu, dar este o cursă!”
Jakub “Kuba” Przygonski (Polonia) şi Tom Colsoul (Belgia) au încheiat etapa a doua pe locul al 16-lea – un rezultat bun, dacă ţinem cont de faptul că navigatorul Colsoul a fost victima unei boli grave care a necesitat un pilotaj atent şi grijuliu din parte lui Przygonski pentru ca cei doi să ajungă la sosire.
Przygonski: “Astăzi a fost o etapă foarte dificilă; dune lungi şi grele, iar problema principală pe care am avut-o a fost starea de sănătate a lui Tom – a fost foarte bolnav. În maşină nu a fost aşa bine pentru nu am avut tratamentul potrivit; a trebuit să ne oprim în dune şi m pierdut ceva timp. Acum, cel mai important lucru este să-şi revină Tom, să se simtă mai bine. Maşina a fost foarte bună, fără probleme. Nu a fost o etapă aşa bună, dar suntem aici şi maşina este în regulă.”
Cel mai mare şoc al zilei a fost abandonul debutanţilor în Dakar, Bryce Menzies (SUA) şi Peter Mortensen (SUA). După un excelent loc al patrulea în prima etapă, echipajul noului MINI John Cooper Works Buggy a fost, din păcate, victima ghinionului care a dus la un accident.
Menzies: “Sunt în regulă. Am fost mai îngrijorat de navigatorul meu – el s-a ales cu fractura unei glezne. Am început ziua pe un drum plat, când Pete a cerut dublă atenţie. Am verificat, am văzut despre ce era vorba şi am crezut că este o denivelare mai mică decât era în realitate. Am lovit-o şi s-a descărcat spatele maşinii, aşa că am lovit cu partea frontală. Cred că ne-am răsturnat de şase sau şapte ori. Nu este ce mi-am dorit pentru primul meu Dakar. Îmi pare foarte rău pentru întreaga echipă, pentru toată munca pe care a depus-o pentru a pregăti maşina şi pentru a mă susţine. Tot ce pot face acum este să lucrez din greu pentru a reveni anul viitor – şi să revin mai puternic.”
Au fost multe incidente de cursă pe parcursul etapei a doua, iar echipajele MINI Boris Garafulic (Chile) – Filipe Palmeiro (Portugalia) şi Yazeed Al Rajhi (Arabia Saudită) – Timo Gottschalk (Germania) au fost doar două dintre victime. În ciuda acestora, toţi cei patru sportivi sunt sănătoşi şi sunt aşteptaţi să fie prezenţi la startul etapei a treia de astăzi (luni).
Etapa a treia a Raliului Dakar 2018 include un traseu în lungime de 504 kilometri, de la Pisco la San Juan de Marcona. Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul competiţiei.
Raliul Dakar 2018: rezultatele echipajelor MINI după etapa 2
Loc | Pilot | Navigator | # | MINI | Echipă | Timp |
6 | Orlando Terranova (Argentina) | Bernardo Graue (Argentina) | 307 | MINI John Cooper Works Rally | X-raid Team | 3h34:08 +12:50 |
7 | Mikko Hirvonen (Finlanda) | Andreas Schulz (Germania) | 305 | MINI John Cooper Works Buggy | X-raid Team | 3h34:08 +12:50 |
10 | Joan “Nani” Roma (Spania) | Alex Haro (Spania) | 302 | MINI John Cooper Works Rally | X-raid Team | 3h42:06 +20:48 |
13 | Jakub Przygonski (Polonia) | Tom Colsoul (Belgia) | 312 | MINI John Cooper Works Rally | Orlen Team | 3h47:21 +26:03 |
59 | Yazeed Al Rajhi (Arabia Saudită) | Timo Gottschalk (Germania) | 314 | MINI John Cooper Works Buggy | X-raid Team | 10h23:45 +7h02:27 |
64 | Boris Garafulic (Chile) | Filipe Palmeiro (Portugalia) | 317 | MINI John Cooper Works Rally | X-raid Team | 14h43:34 +11h46:43 |