Al-Attiyah continuă să se menţină al patrulea, Hirvonen urcă pe poziţia a şasea
Bucureşti/München. Pentru echipajele MINI ALL4 Racing, ziua a şaptea (etapa 6) a însemnat cea mai lungă etapă a Raliului Dakar 2016: 542 de kilometri în jurul oraşului Uyuni din Bolivia. Piloţii MINI au impresionat încă o dată prin performanţă bună a echipei: nouă maşini clasate în Top 20 al etapei.
Nasser Al-Attiyah (Qatar) şi navigatorul Mathieu Baumel (Franţa) se menţin cel mai bine clasat echipaj din familia MINI ALL4 Racing. La finalul etapei a şasea, campionii en-titre au trecut linia de sosire, cu al lor AXION X-raid Team MINI ALL4 Racing (#300), pe locul al patrulea. Acest rezultat pentru care au luptat din greu înseamnă că-şi păstrează locul al patrulea în clasamentul general şi se află acum la 15m19s în urma noului lider, Stéphane Peterhansel.
“Etapa mai lungă nu a fost cu nimic mai specială”, a spus Al-Attiyah. “Am încerc at să ajungem la final fără nici un fel de probleme majore. Am făcut o treabă bună, dar avem un mic deficit de viteză în comparaţie cu adversarii noştri. Dar este în regulă şi încercăm să ne menţinem poziţia, cel puţin suntem cel mai bine clasat echipaj cu un model 4×4. Dacă vom putea fi pe unul dintre primele trei locuri cât mai curând, va fi fantastic pentru noi.”
Debutant în Dakar, Mikko Hirvonen (Finlanda) şi-a continuat procesul de învăţare de-a lungul traseului montan şi reliefului variat din Bolivia. Cu ajutorul navigatorului experimentat Michel Périn (Franţa), acest parteneriat din cockpitul MINI ALL4 Racing #315 a dus la obţinerea locului al optulea în etapă, ceea ce a adus un salt de o poziţie în ierarhia generală – locul al şaselea.
Hirvonen: “A fost o zi lungă. Suntem relativ mulţumiţi că nu am avut vreo problemă, nici pană, nici altceva. A fost ceva mai dificil de citit drumul faţă de ziua anterioară. Nu am fost aşa de încrezător pentru a ataca la maximum. Maşina este întreagă şi ne simţim bine, aşa că nu este nimic care să ne îngrijoreze. Sunt fericit pentru cum au decurs lucrurile până la acest moment. Poate sunt un pic prea precaut, dar acest lucru ne ajută să nu avem probleme.”
Etapa a şasea a avut un traseu ce a măsurat 723 de kilometri, dintre care 542 km au fost rezervaţi probei speciale – acea parte a fiecărei etape în care sportivii concurează contracronometru. Acest tronson de 542 km a fost cea mai lungă probă specială a ediţiei din acest an a Raliului Dakar şi a avut loc la 3.200-4.500 de metri deasupra nivelului mării.
Orlando Terranova (Argentina) şi navigatorul Bernardo “Ronnie” Graue (Argentina) au continuat să-şi forţeze AXION X-raid Team MINI ALL4 Racing (#310) la limită şi să obţină o respectabilă clasare pe locul al şaptelea la finalul etapei a şasea. Aşa cum era de aşteptat, Terranova a urcat în clasamentul general şi acum se află pe poziţia a 11-a, la limita Top 10.
Perechea spaniolă formată din Joan “Nani” Roma şi Alex Haro (AXION X-raid Team #304) s-a descurcat mai bine în aerul rarefiat al înălţimilor care l-a afectat pe Roma pe parcursul zilei anterioare. Prin încheierea etapei a şasea pe locul al şaselea, chiar înaintea lui Terranova, Roma a reuşit din nou să facă un salt important în clasamentul general şi a recuperat alte patru locuri, ajungând pe al 13-lea.
“Mă simt mai bine – categoric nu mai simt durerea pe care am avut-o ieri în primii 100 de kilometri”, a spus Roma. “Am fost stresat de-a lungul nopţii; nici nu am reuşit să mă odihnesc prea bine. Dar am reuşit o etapă bună. Am ajuns în spatele lui Orly, în praful pe care îl ridica, după aproximativ 300 km din specială. Norul lui de praf avea cam 150 de metri, aşa că nu putea auzi semnalul de avertizare. Dar nu-mi place să-mi asum riscuri inurile. În final a fost în regulă.”
Echipajul olandez Erik van Loon – Wouter Rosegaar (Van Loon Racing #306) şi-a menţinut poziţia de cel mai bine clasat tandem privat din familia MINI ALL4 Racing, fiind pe locul al 12-lea. Dar pentru cât timp se va menţine echipajul batav pe acest loc? Jakub “Kuba” Przygonski (Polonia) – Andrei Rudnitski (Belarus), tandemul ORLEN Team (#327), şi duetul Harry Hunt (Marea Britanie) – Andreas Schulz (Germania), aflat în MINI ALL4 Racing #323, sunt la mai puţin de 15 secunde în urma olandezilor în ierarhia competiţiei.
Din păcate, pe parcursul etapei a cincea, echipajul format din Nazareno Lopez (Argentina) şi Sergio Lafuente (Uruguay) (#351) a fost victima unor probleme tehnice după lovirea unei pietre. Cei doi au lucrat pentru a repara MINI ALL4 Racing şi pentru a încheia ziua. În cele din urmă au reuşit şi au ajuns la bivuac foarte târziu, astfel că au putut lua startul în etapa a şasea.
Raliul Dakar 2016: ziua a şaptea, etapa 6, Uyuni – Uyuni, 723 km. Clasamentul echipajelor MINI ALL 4 Racing:
Loc |
Pilot |
Navigator |
# |
Echipă |
Timp |
4 |
Nasser Al-Attiyah (Qatar) |
Mathieu Baumel (Franţa) |
300 |
AXION X-raid Team |
18h41:39 |
6 |
Mikko Hirvonen (Finlanda) |
Michel Périn (Franţa) |
315 |
AXION X-raid Team |
18h56:11 |
11 |
Orlando Terranova (Argentina) |
Bernardo “Ronnie” Graue (Argentina) |
310 |
AXION X-raid Team |
19h25:09 |
12 |
Erik van Loon (Olanda) |
Wouter Rosegaar (Olanda) |
306 |
Van Loon Racing |
19h29:33 |
13 |
Joan “Nani” Roma (Spania) |
Alex Haro (Spania) |
304 |
AXION X-raid Team |
19h41:12 |
14 |
Jakub “Kuba” Przygonski (Polonia) |
Andrei Rudnitski (Belarus) |
327 |
ORLEN Team |
19h44:05 |
15 |
Harry Hunt (Marea Britanie) |
Andreas Schulz (Germania) |
323 |
X-raid Team |
19h44:16 |
16 |
Boris Garafulic (Chile) |
Filipe Palmeiro (Portugalia) |
313 |
X-raid Team |
20h02:25 |
19 |
Adam Malysz (Polonia) |
Xavier Panseri (Franţa) |
325 |
ORLEN Team |
20h09:45 |
81 |
Nazareno Lopez (Argentina) |
Sergio Lafuente (Uruguay) |
351 |
X-raid Team |
32h15:43 |