Volkswagen se menţine pe primele două locuri, dar liderul clasamentului s-a schimbat înaintea zilei de pauză a celei de-a 29-a ediţii a Raliului Dakar: echipajul Giniel de Villiers/ Dirk von Zitzewitz a preluat prima poziţie după ce a obţinut cea de-a doua victorie de etapă, în tronsonul ce a legat localităţile din Mauritania, Zouérat şi Atar. Cei doi s-au impus în faţa rivalului francez de la Mitsubishi, Stéphane Peterhansel, şi a coechipierilor de la Volkswagen, Carlos Sainz şi Michel Périn, iar acum au un avans de 1:39 minute în faţa foştilor lideri ai întrecerii. Până la jumătatea competiţiei, prototipurile Volkswagen Race Touareg 2 au înregistrat cinci victorii de etapă – din cele şapte posibile – şi au fost lidere încă de la startul dat la 6 ianuarie.
Perechea Mark Miller/ Ralph Pitchford (SUA/ Africa de Sud) a încheiat ziua a şaptea pe locul al optulea, în timp ce Carlos Sousa/ Andy Schulz (Portugalia/ Germania) – aflaţi în Race Touareg al Team Lagos – s-au clasat pe poziţia a noua, astfel că patru echipaje Volkswagen se află între primele zece în ierarhia generală. Atât Miller, cât şi Sousa au înregistrat pierderi importante de timp în cea de-a şaptea zi a raliului. Cvadruplu câştigător în "Dakar". Ari Vatanen şi navigatorul Fabrizia Pons au încheiat participarea prematur ca urmare a unui incendiu izbucnit la maşina lor. Din cauza unei furtuni de nisip, etapa a şaptea a fost scurtată de la 542 la 407 kilometri.
Veşti din bivuacul Volkswagen
– Cea mai lungă zi: Cu 817 kilometri, etapa a şasea a Raliului Dakar (Tan Tan – Zouerat) a fost cea mai lungă de până acum şi a transformat noaptea în zi: la ora 5.00, primii oameni s-au trezit pentru a încălzi motoarele diesel ale celor patru prototipuri Race Touareg. Seara, piloţii oficiali au ajuns la bivuac în jurul orei 17.00, unde nu i-a aşteptat vreun echipaj tehnic pentru verificări. Motivul a fost că echipajele de asistenţă nu au putut părăsi bivuacul din seara precedentă până ce nu au pornit toate echipajele înscrise în competiţie. După ce au parcurs traseul de legătură de 720 kilometri, maşinile de service au ajuns în Mauritania abia la ora 18.00.
– Oaspeţi în bivuac: În ziua de pauză (13 ianuarie) a Raliului Dakar, echip oficială Volkswagen a fost vizitată de 42 de invitaţi speciali şi jurnalişti care au zburat la Atar pentru a se întâlni cu piloţii şi cu navigatorii. Dimineaţa au fost programate două întâlniri "meet the team". În plus, piloţii Volkswagen au avut programate mai multe interviuri şi sesiuni de autografe. "Pentru noi, ziua de pauză este o bună oportunitate de a ne verifica bagajele pentru a dou jumătate a raliului şi de a dormi un pic mai mult", a comentat navigatorul Dirk von Zitzewitz.
– Fără pauză pentru tehnicieni: Ziua de pauză de la Atar a însemnat o scurtă reîncărcare a bateriilor pentru echipajele Volkswagen. Mecanicii au avut parte de o noapte lungă pentru că prototipurile Volkswagen Race Touareg 2 au fost supuse unei inspecţii tehnice şi pregătite pentru a doua jumătate a întrecerii. Mai mult, schimbări de cutii de viteze, diferenţiale, discuri de frână sau casete de direcţie – toate planificate – au fost efectuate, precum şi curăţarea maşinilor în interior, dar şi la exterior.
Clasament după etapa 7, Zouerat (Mauritania) – Atar (Mauritania); PS 7 407 km/ total 580 km
1. Giniel de Villiers/Dirk von Zitzewitz (RSA/D) Volkswagen Race Touareg 2 20h04m01s
2. Carlos Sainz/Michel Périn (E/F) Volkswagen Race Touareg 2 +1m39s
3. Stéphane Peterhansel/Jean-P. Cottret (F/F) Mitsubishi Pajero Evolution +24m38s
4. Luc Alphand/Gilles Picard (F/F) Mitsubishi Pajero Evolution +33m53s
5. Hiroshi Masuoka/Pascal Maimon (J/F) Mitsubishi Pajero Evolution +1h11m30s
6. Jean-Louis Schlesser/Arnaud Debron (F/F) Schlesser Buggy +1h12m09s
7. Nasser Al-Attiyah/Alain Guehennec (QT/F) BMW X3 +1h32m05s
8. Mark Miller/Ralph Pitchford (USA/RSA) Volkswagen Race Touareg 2 +1h50m39s
9. Carlos Sousa/Andreas Schulz (P/D) Volkswagen Race Touareg 2 +2h38m26s
10. Jose Monterde/Jean-Marie Lurquin (E/B) BMW X5 +4h03m51s
Sursa: Porsche Romania
Infiintat in 1994, SCORPION este unicul dealer Volkswagen si Audi pe judetele Vrancea, Galati, Buzau si Braila.
Experienta dobandita in acest timp garanteaza calitatea tuturor serviciilor pe care le oferim:
– consultanta in alegerea celor mai potrivite autoturisme,
– propuneri avantajoase de finantare,
– service complet pentru intreaga gama de autoturisme Volkswagen si Audi
– piese de schimb din stoc sau la comanda.
Wolfsburg, 15.1.2007
{mosloadposition user10}