Pe 23 iulie, RAIKO Transilvania SA, o companie specializată în producerea și vânzarea de sisteme de jgheaburi de cea mai înaltă calitate, acoperișuri și accesorii de acoperiș, a încheiat cu succes plasamentul privat ce precede listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București. În cadrul ofertei, care s-a desfășurat în perioada 15-23 iulie, compania a vândut 1 000 000 de acțiuni noi și a reușit să atragă 1 050 000 lei pentru dezvoltare. La oferta ce a fost intermediată de casa de brokeraj Tradeville, au participat 29 investitori individuali, iar Cornerstone Communications a asistat RAIKO în relațiile cu investitorii și comunicarea cu piața. Capitalul atras în timpul plasamentului privat va fi folosit în principal ca și capital de lucru pentru achiziționarea de materiale de producție, precum și extinderea activităților de vânzări în regiuni noi din România.
RAIKO este o companie românească înființată în 2014 în Căpușu Mare, județul Cluj, de Tomasz Kurcin, care până în prezent este acționar majoritar în companie și deține funcția de președinte al consiliului de administrație. În urma finalizării plasamentului privat, Tomasz Kurcin împreună cu soția sa, Katarzyna Wieszczek-Kurcin, vor deține aproximativ 67% din companie, în timp ce free-float-ul pe bursă va fi de 33%. Odată ce va intra la tranzacționare pe AeRO, RAIKO va fi a doua companie cu capital majoritar polonez care va fi listată la Bursa de Valori București, după ce fondul polonez Carpathia Capital s-a listat pe piața AeRO în 2015.
“Suntem încântați să vedem că plasamentul privat al RAIKO s-a încheiat cu succes după doar o săptămână și mulțumim tuturor investitorilor care au subscris la oferta noastră, pentru interes și încredere. Capitalul pe care l-am atras va fi direcționat în investiții, astfel încât să ne putem atinge obiectivele de vânzări pentru anul 2019. Suntem foarte mulțumiți de interesul semnificativ care vine din partea clienților noștri, ceea ce ne demonstrează că produsele noastre sunt de cea mai bună calitate iar RAIKO este o destinație bună de investiții pentru cei care doresc să susțină afaceri construite pe principii solide și cu perspective de creștere semnificative”, a declarat Tomasz Kurcin, Președinte al Consiliului de Administrație al RAIKO Transilvania SA.
Compania se așteaptă să intre la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București în primă parte a trimestrului 4 din 2019, și va începe formalitățile de admitere la tranzacționare în perioada următoare. Înainte de prima zi de tranzacționare, RAIKO intenționează să realizeze un nou plasament privat în cadrul căruia vor fi puse în vânzare acțiuni suplimentare de până la 600.000 de lei. Lansarea celei de-a doua oferte este motivată de interesul ridicat din partea investitorilor străini care nu au avut suficient timp să subscrie la prima ofertă. Carpathia Capital, fond polonez de tip pre-IPO, listat la Bursa de Valori București, va participa, printre alții, la cea de-a doua majorare a capitalului, și astfel RAIKO va deveni a treia investiție a fondului în România – după ce acesta a investit anterior în Bittnet SA și MedLife SA. Societatea de brokeraj Tradeville, care este consilier autorizat al companiei, va ajuta, de asemenea, RAIKO în cel de-al doilea plasament privat.
“RAIKO a fost cel de-al doilea plasament privat de acțiuni intermediat cu succes de Tradeville în această lună. Sunt fericită să văd că piața de capital începe să devină o sursă de finanțare de incredere pentru companii dinamice și inovative din România”, a declarat Mihaela Bîciu, președinte și CEO SSIF Tradeville, cel mei mare broker de retail din România.
În 2018, RAIKO a înregistrat venituri în valoare de 4,1 milioane RON, în timp ce profitul net a atins valoarea de 147.493 RON, cu o creștere de 10% față de rezultatul din anul precedent. Până la sfârșitul anului 2018, RAIKO a fost cel de-al 9-lea cel mai mare jucător de pe piața jgheaburilor din România, având o cotă de piață de 3,1%, o creștere de 0,5% față de 2017. Valoarea totală a pieței românești de sisteme de jgheaburi a fost estimată în 2018 la 40,89 milioane EUR.
Compania are în prezent în oferta sa 3 produse cheie – sisteme de jgheaburi RAIKO, caracterizate prin simplitatea asamblării, rezistență și estetică. Compania are 3 linii de sisteme de jgheaburi – RAIKO Premium, RAIKO Platinum și ECO RAIN. În 2018, vânzarea sistemelor de jgheaburi RAIKO a contribuit la 51% din veniturile companiei. Compania are de asemenea o ofertă largă de acoperișuri și accesorii pentru acoperiș și a fost una dintre primele companii din România care a oferit acoperișuri modulare sub marca QUALES, care se disting prin asamblare rapidă și ușoară, transport simplu și accesibilitate mărită. În 2018, vânzarea de acoperișuri și accesorii de acoperiș a contribuit cu 25% la veniturile companiei, în timp ce vânzarea de acoperișuri plate a adus 24% în totalul veniturilor companiei.
Cu produsele sale, RAIKO se adresează atât partenerilor de afaceri cât și clienților individuali. În 2018, aproximativ 40% din vânzări s-au realizat prin intermediari, compania având o relație de lungă durată cu comercianți atât din România cât și din Republica Moldova. Un alt procent de 40% din veniturile generate în 2018 a provenit de la montatori, cu care compania colaborează pentru implementarea complexă și furnizarea acoperișurilor către consumatorul final, în timp ce vânzarea directă către consumatorii finali a contribuit cu 20% la veniturile generate anul trecut.