Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Radu Ghetea, Mariana Gheorghe si Steven van Groningen sunt cei mai mediatizati CEO in presa scrisa

Mediatrust

mediaTRUST prezintă topul celor mai mediatizați CEO din economia românească, în presa scrisă, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015.

Radu Gheţea ocupă locul întâi în topul celor mai mediatizaţi CEO. Apariţiile îl citează în calitate de fost preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (actual președinte onorific) şi de preşedinte al CEC Bank. Radu Gheţea a înregistrat 106 de menţiuni, în articole ce au avut ca subiect sistemul bancar din România în 2015, plata dividendelor companiilor de pe bursa prin agențiile CEC Bank etc.

Mariana Gheorghe, directorul general executiv al Petrom, se află pe locul doi în topul celor mai mediatizaţi CEO, înregistrând 61 de apariţii în publicaţiile monitorizate de mediaTRUST. Articolele în care aceasta a fost citată au avut ca subiect evoluția prețului petrolului, precum și activitatea companiei Petrom. Mariana Georghe a obținut premiul I la categoria “Cel mai bun CEO”, în cadrul Galei Capital “Excelența în Management”.

Al treilea CEO, după numărul de apariții în media, 55, este Steven van Groningen. Acesta apare menționat în calitate de preşedinte al Raiffeisen Bank România, de membru al board-ului Fondul Proprietatea, precum și în calitate de președinte al Patronatelor Bancare. Steven van Groningen a fost menţionat în articole cu privire la activitatea Raiffeisen Bank, la situaţia sectorului bancar din România și a crizei francului elvețian.

CEO-ul Telekom, Nikolai Beckers, ocupă locul patru în clasament cu 46 de mențiuni, fiind urmat de Horia Ciorcilă, Banca Transilvania, cu 37 de mențiuni înregistrate în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2015. Președintele Automobile Dacia, Nicolas Maure, este în top cu 36 de mențiuni. Din clasament mai fac parte: Kinga Daradics, CEO Mol, cu 22 mențiuni, Philippe Lhotte, BRD, cu 21 mențiuni, Valerio Brenciaglia, CEO Ford, cu 19 mențiuni, Jean-Francois Fallacher, Orange, cu 18 mențiuni. Severina Pascu (UPC), Thomas Spurny (BCR), Remi Vrignaud (Allianz Tiriac Asigurari) au înregistrat fiecare câte 15 mențiuni. Brent Valmar, CEO Porche, a înregistrat în perioada analizată 12 mențiuni, urmat de Alexandru Oprea ( RCS&RDS) cu 11 mențiuni.

Valoarea echivalentă de publicitate este unul dintre indicii mediaTRUST, care reflectă acurateţea informaţiilor analizate. Valoare echivalentă de publicitate în presă este indicele care reflectă suma de bani care ar fi trebuit să fie cheltuită pentru plasarea unei reclame de aceeaşi mărime (în centimetri pătraţi).

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015 au fost înregistrate 12.638 de articole în presa scrisă, care au citat cele mai importante companii din cele cinci sectoare analizate. Companiile cu cel mai mare număr de apariții media au fost cele din sectorul bancar, urmate de cele din sectorul auto, petrol&gaze, telecom și asigurări.

Printre sursele cu cele mai multe articole publicate se numără Ziarul Financiar cu 3.634 de articole, Bursa cu 1.281 articole, Libertatea cu 403 articole, Business Magazin cu 390 articole.

Metodologie

Studiul “Cei mai mediatizaţi CEOdin economia românească” prezintă directorii executivi ai celor mai importante companii din România, cu cele mai multe apariţii în presa centrală. Raportul se bazează pe aparițiile media în care apare numele și prenumele CEO-ului uneia din companiile incluse în studiu. Au fost luate în considerare informații despre directorii monitorizați, precum și comentarii ale acestora apărute în presă. Materialele promoționale și publicitatea de orice fel nu au fost luate în calcul. Companiile au fost selectate dintre lideri. Fiecare sector ales de mediaTRUST este reprezentat de directorii executivi ai cinci companii:
Auto: Porsche – Brent Valmar, BMW–Marco Schulz, Mercedes Benz – Boris Billich, Ford – Valerio Brenciaglia (din aprilie 2015) , Automobile Dacia – Nicolas Maure
Bancar: Banca Transilvania – Horia Ciorcilă, BCR –Tomas Spurny, BRD SocGen – Philippe Lhotte, CEC Bank –Radu Ghetea, Raiffeisen Bank –Steven van Groningen
Petrol&gaze: Petrom – Mariana Gheorghe, Rompetrol – Zhanat Tussupbekov, Lukoil – Victor Jumbei, Mol – Kinga Daradics, SOCAR – Hamza Karimov.
Asigurări: Astra Asigurari – Alin Bucșa, Allianz Tiriac Asigurari – Remi Vrignaud, Omniasig VIG – Mihai Tecău, Asirom – Christian Brandstetter (din mai 2015), Groupama – Francois Coste.
Telecom: Telekom – Nikolai Beckers , Orange –Jean-Francois Fallacher, Vodafone – Ravinder Takkar, RCS&RDS –Alexandru Oprea, UPC –Severina Pascu.

Detalii privind monitorizarea sunt disponibile pe site-ul mediaTRUST: www.mediatrust.ro.

Bucuresti, 22.07.2015
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.