la TVR 2
El va fi invitatul emisiunii Joc deschis
Marţi, 23 noiembrie, de la ora 20.00, invitatul emisiunii Joc Deschis este Radu Florescu, unul dintre principalii jucători pe piaţa publicităţii din România, care a contribuit la dezvoltarea acestei industrii încă de la începutul anilor ’90.
Familia lui Radu Florescu a fost nevoită să părăsească ţara după război, în jurul anilor ’50 şi să se stabilească în SUA. Radu Florescu şi-a făcut studiile în America, dar a venit după Revoluţie să îşi pună în valoare cunoştinţele în România.
A început o afacere doar cu doi oameni şi cu un buget extrem de redus, intuind potenţialul industriei de publicitate din Romania – şi nu s-a înşelat! Acum este directorul uneia dintre agenţiile de publicitate de top din ţara noastră, cu peste 120 de angajaţi şi cu peste 80 milioane de euro cifra de afaceri.
Radu Florescu este membru fondator al Asociaţiei Internaţionale de Advertising (IAA) şi Vicepreşedinte şi fondator al Asociaţiei Române a Agenţiilor de Publicitate. Cariera sa profesională uimeşte prin bogăţie şi diversitate, iar agenţia pe care o conduce este una dintre cele premiate la festivalurile internaţionale de advertising, având în palmares numeroase trofee.
Oana Popescu, gazda emisiunii, va încerca să descopere pentru telespectatori care sunt „secretele” lui Radu Florescu pentru a deveni un jucător de succes pe plan profesional.
Emisiunea Joc deschis se adresează publicului activ, dinamic, interesat să se adapteze schimbărilor şi să ia cele mai bune decizii pe plan personal şi profesional. Invitaţii emisiunii sunt personalităţi cu o carieră bine stabilită, mentori, oameni din experienţa cărora cu toţii avem de învăţat. Joc deschis, a debutat la TVR 2 în 12 octombrie, dintre invitaţii emisiunii amintind pe: Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, Constantin Stroe, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Automobile Dacia, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Florin Talpeş, numărul 1 în industria românească de software.