pentru a doua oara consecutiv
Radu Florescu, CEO Centrade Saatchi&Saatchi, a fost ales pentru a doua oară consecutiv în funcția de președinte al Comitetului Director al Uniunii Agențiilor de Publicitate din România (UAPR). Decizia a fost luată în cadrul celei mai recente Adunări Generale ale Uniunii Agențiilor de Publicitate din România.
Adunarea Generală a Uniunii Agențiilor de Publicitate din România a aprobat un nou comitet director, cu un mandat de 2 ani. Comitetul este condus de Radu Florescu (CEO Centrade Saatchi & Saatchi alături de: Ștefan Iordache (Leo Burnett) – vicepreședinte, Alex Visa (GroupM Interaction), Claudia Chirilescu (Spoon Media), Radu Miu (Mercury 360), Nora Marcovici (BBDO) și Alexandru Cernătescu (Infinit Solutions).
”Sunt onorat să fiu pentru a doua oară ales președintele Uniunii Agențiilor de Publicitate din România. Împreună cu noii mei colegi din UAPR suntem pregătiți să apărăm în continuare interesele agențiilor de publicitate din România și să rămânem transparenți. Vom susține de asemenea proiectele industriei de advertising și vom continua demersurile de educație în beneficiul profesioniștilor din industrie, oferind cursuri și specializari celor interesați de marketing, media și publicitate”, a declarat Radu Florescu, Președinte al Uniunii Agențiilor de Publicitate din România (UAPR).