pentru al doilea an consecutiv
Radu Florescu, preşedintele UAPR şi CEO Centrade Saatchi & Saatchi, a fost reales, pentru al doilea an consecutiv, preṣedinte al Comitetului Regional EACA, în cadrul celei mai recente Adunări Generale a Asociaţiei Europene a Agenţiilor de Comunicare.
Radu Florescu se va afla, astfel, pentru încă un an, la cârma Comitetului Regional EACA pentru Europa Centrală şi de Est, care acoperă Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovenia şi Republica Slovacă.
“Realegerea mea în funcţia de preṣedinte al Comitetului Regional EACA mă onorează şi îmi dă posibilitatea de a continua eforturile susţinute, începute anul trecut, odată cu primul mandat. Temerile şi nesiguranţa din industria comunicării s-au păstrat, într-o mare măsură, şi în 2012. Tocmai de aceea, schimbările trebuie tratate cu prudenţă şi în contextul unei pieţe fluctuante, care trebuie să se adapteze continuu la cerinţele clienţilor. Alături de colegii mei de la EACA, sunt convins că vom duce la îndeplinire toate obiectivele, menite să faciliteze procesele din domeniul comunicării, la nivel european”, a declarat Radu Florescu.
Radu Florescu, CEO Centrade Saatchi & Saatchi, este membru al board-ului Fulbright, membru fondator al International Advertising Association. El sprijină, de asemenea, asociaţii ca AIESEC, Asebuss, Junior Achievement şi altele. La sfârşitul anului 2010, a fost ales preşedinte al UAPR, organizaţie al cărui membru fondator este.
Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Publicitate (EACA) este o organizaţie non-profit cu sediul la Bruxelles, a cărei misiune este de a a reprezenta agenţiile de publicitate, de media şi asociaţiile agenţiilor din Europa. EACA are rolul a promova publicitatea corectă şi eficientă, standardele profesionale ridicate şi de a atrage atenţia asupra contribuţiei publicităţii în cadrul unei economii de piaţă libere şi de a încuraja cooperarea între agenţii, clienţi şi media în cadrul asociaţiilor locale din Europa.
Uniunea Agenţiilor de Publicitate din Romania (UAPR) reuneşte agenţii de publicitate şi de media de pe piaţă autohtonă şi îşi propune să apere interesul agenţiilor de publicitate, să ridice standardele profesionale în advertising, să dezvolte şi să profesionalizeze industria de publicitate şi să atragă noi membri.