Târgul Gaudeamus Craiova 2018 și-a închis astăzi porțile. Evenimentul, organizat de Radio România prin echipa Gaudeamus și Radio România Oltenia – Craiova, între 28 februarie și 4 martie, a inaugurat și în acest an seria celor mai îndrăgite târguri de carte organizate în țara noastră, reunite sub denumirea “Programul Lectura”.
Nici zăpada, nici frigul și nici poleiul nu i-au descurajat pe craiovenii iubitori de carte. Peste 10.000 de vizitatori care nu au dorit să rateze întâlnirea cu cel mai important eveniment dedicat cărții, din această zonă a țării, au ajuns în acest început de martie la Târgul Gaudeamus Craiova. Timp de cinci zile, foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” a concurat cu succes cu cele mai populare destinații pentru cei plecați în căutarea unor cadouri cu totul şi cu totul speciale.
Preşedintele de onoare GAUDEAMUS Craiova 2018 a fost domnul Gabriel Coşoveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.
Premiile GAUDEAMUS Craiova 2018, ediţia a 17-a, decernate în cadrul festivităţii care a avut loc duminică, 4 martie, la ora 12.00, sunt următoarele:
Trofeele GAUDEAMUS acordate expozanţilor prin Votul Publicului
· Trofeul GAUDEAMUS: locul 3 – Editura Humanitas, locul 2 – Editura RAO şi locul 1 – Grupul Editorial ART;
· Volumul „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen, publicat de Editura RAO, a fost desemnat drept „cea mai râvnită carte” a acestei ediţii;
· Trofeul Presei a revenit cotidianului „Cuvântul Libertăţii” – secţiunea publicaţii şi postului DIGI 24 Craiova – secţiunea TV; premiile pentru secţiunile radio și online nu au fost acordate, întrucât marea majoritate a voturilor au revenit postului Radio România Oltenia – Craiova și paginii Facebook Radio România Gaudeamus.
Premiul Educaţia, oferit de către organizatori instituţiilor de învăţământ participante, a revenit Editurii Universitaria Craiova (editura Universităţii din Craiova) și Academiei de Studii Economice din București.
Premiul Miss Lectura a fost câştigat de domnişoara Bianca Fronie, elevă la Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova. Premiul constă într-un set de produse cosmetice oferit de Lions Club Craiova.
Câştigătorii premiilor acordate la Tombola GAUDEAMUS, derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului, au fost Anca – Maria Mangra (un sistem audio oferit de către Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova) și Cristian – Ionuț Ungureanu (un e-reader oferit de Lions Club Craiova).
Proiecte Radio România – GAUDEAMUS
· Finala zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, organizată de Radio România Oltenia – Craiova. Câştigătorii concursului, desemnaţi de un juriu format din profesori de limba română, au fost: Bianca Gabriela Antofie (Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”) – locul I, Adriana Corina Ghiluși (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”) – locul II și Andrei Golfiță (Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”) – locul 3. Premiile au fost oferite de Radio România. Ocupanta locului 1 va participa la finala naţională a concursului, care va avea loc la Târgul Internațional GAUDEAMUS – Carte de Învăţătură (Bucureşti, 14 – 18 noiembrie a.c.).
· Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc, cu prilejul evenimentelor din cadrul programului LECTURA. Invitaţii de nota 10 la GAUDEAMUS Craiova 2018, elevi din această zonă a ţării premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline, au fost Nicoleta Izabella Dincă (elevă a Liceului Teoretic Amărăștii de Jos) şi Fey – Elena Papalitsas (elevă a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova). Premiile au fost oferite de Lions Club Craiova.
· Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care va avea ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Cele circa 400 de volume donate la GAUDEAMUS Craiova vor avea ca destinaţie biblioteci din mediul rural, din această zonă a ţării.
Expozanţii care au contribuit la proiectele Radio România – Gaudeamus au fost editurile Casa Radio, Carminis, Niculescu, Paralela 45, Polirom şi Semne.
Târgul GAUDEAMUS Craiova – un eveniment organizat de RADIO ROMÂNIA
Parteneri principali ai Programului Lectura 2018: BRD Groupe Société Générale şi Dacia Parteneri: Lions Club Craiova, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova Parteneri media: Cuvântul Libertății, Agenția de Presă RADOR, mediaTRUST
Următoarea etapă a Caravanei GAUDEAMUS 2018 este Târgul GAUDEAMUS Cluj-Napoca, eveniment care va avea loc în perioada 18 – 22 aprilie, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Unirii.