Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Radio Romania Muzical deschide seria transmisiunilor directe pentru iubitorii operei

Radio Romania Muzical aduce, in direct, doua spectacole reprezentative de opera: marti, 7 decembrie, “Walkiria” de Richard Wagner, in deschiderea stagiunii 2010-2011 la Scala din Milano si sambata, 11 decembrie, “Don Giovanni” de Mozart, de la Opera de Stat din Viena, cu un nume romanesc in distributie: mezzosoprana Roxana Constantinescu.

“Seara de opera”, in direct de la Teatro alla Scala din Milano a devenit deja o traditie: sunt 10 ani de cand Radio Romania Muzical transmite in direct spectacolul care deschide oficial stagiunea celebrei opere milaneze.

La 7 decembrie, de la ora 18.00, publicul roman va fi prezent pe calea undelor radio in teatrul unde biletele se rezerva cu multe luni inainte si sunt accesibile doar celor care-si permit financiar sa le cumpere. Spectacolul de deschidere a stagiunii este “Walkiria” de Richard Wagner, parte din tetralogia “Inelul nibelungului”.

Dirijorul serii: remarcabilul Daniel Barenboim, primul sef de orchestra care a avut curajul sa abordeze muzica lui Wagner in Israel dupa cel de al doilea razboi mondial si cel care poarta din 2006 titulatura de „invitat special” la Scala din Milano.

Din distributie fac parte nume importante ale artei lirice, care au abordat „Walkiria” in spectacolele din Festivalul de la Bayreuth, ce valideaza cantaretii cu adevarat adecvati pentru muzica lui Wagner: soprana suedeza Nina Stemme, mezzosoprana germana Waltraud Meier, basul ucrainian Vitalij Kovalijov, soprana Ekaterina Gubanova, tenorul neo-zeelandez Simon O’Neil.

Spectacolul de deschidere de la Scala poate fi ascultat la Radio Romania Muzical, pe 97,6 si 104,8 FM sau la adresa www.romania-muzical.ro, fiind preluat si de Radio Romania Cultural.

Invitat al realizatoarei Radio Romania Muzical pentru comentariile din pauzele spectacolului: dr. Stephan Poen.

Sambata, 11 decembrie, de la ora 20.00, o noua transmisiune live in cadrul „Serii de opera”: de la Opera de Stat din Viena – „Don Giovanni” de Wolfgang Amaudeus Mozart. Punctul de interes al distributiei este mezzosoprana Roxana Constantinescu (30 de ani), solista din 2007 a Operei de Stat din Viena. Ea interpreteaza pentru prima oara in acest spectacol rolul Donnei Elvira, un rol emblematic pentru cariera oricarei cantarete.

Parteneri de scena intr-o distributie de exceptie ii sunt: Ildebrado D’Arcangelo (Don Giovanni), Alex Esposito (Leporello), Sally Matthews (Donna Anna), Saimir Pirgu (Don Ottavio), condusi de celebrul dirijor Franz Welser Most.

Transmisiunea directa este comentata de Luminita Arvunescu si invitata ei, muzicolog Anca Florea.

Transmisiunea directa din 11 decembrie 2010 de la Opera de Stat din Viena este prima dintr-o serie dedicata de Radio Romania Muzical spectacolelor preluate in direct de la importante teatre europene: la 21 decembrie 2010, va urma „Fidelio” de Ludwig van Beethoven cu romanca Laura Tatulescu alaturi de celebrissimul tenor Jonas Kaufmann in rolul titular – o productie a Operei de Stat din Munchen, iar la 15 februarie 2011 vine randul spectacolului „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart, cu o galerie de vedete dirijate de Franz Welser Most, de la Opera de Stat din Viena.

Bucuresti, 06.12.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.