„Drumul spre celebritate”
Sambata, 27 februarie 2010, a avut loc la Palatul Mogosoaia a patra etapa a concursului „Drumul spre celebritate”, eveniment organizat de Centrul Cultural „Palatele Brancovenesti” si Radio Romania Cultural.
Etapa dedicata instrumentelor flaut si oboi a fost castigata de flautista Roxana Popescu. Ea a obtinut 58 din cele 192 de puncte oferite in egala masura de publicul alcatuit din elevi ai Colegiului National „Emil Racovita” si de juriul de specialitate. Roxana Popescu s-a calificat astfel in finala care va avea loc la Palatul Mogosoaia pe 5 iunie 2010. Roxana Popescu are 19 ani, este din Bucuresti si urmeaza cursurile Universitatii Nationale de Muzica din capitala.
Va reamintim ca etapele precedente au avut urmatorii castigatori: chitaristul Robert Marian Caloian din Braila, student la Facultatea de muzica din cadrul Universitatii Transilvania din Brasov; percutionistul Daniel Iudean, din Targu Mures, student la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, si violoncelistul Octavian Alin Lup din Cluj Napoca, student la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti.
Urmatoarea etapa a concursului se va desfasura in data de 13 martie. Este o etapa dedicata pianului. La competitie vor participa 5 tineri muzicieni din Iasi, Roman, Cluj Napoca si Bucuresti. Invitat special va fi Horia Mihail, membru al Romanian Piano Trio, solist concertist al Filarmonicilor din Pitesti si Brasov, precum si al Orchestrelor Radio.
Asadar, Radio Romania Cultural si Centrul Cultural “Palatele Brancovenesti” va invita sa participati la descoperirea tinerilor muzicieni talentati de astazi si sa fiti martori la Drumul lor spre celebritate, intr-un proiect coordonat de Sebastian Craciun.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}