Paul, Ioana şi Bogdan, matinalii de la Radio21, sunt adepţii unui stil de viaţa sănătos, dar n-au de gând să se înscrie prea curând în clubul vegetarienilor, din care fac parte deja multe vedete din România. Cea care i-a convins pe cei trei prezentatori ai emisiunii Bine Dimineaţa că e vorba de un exerciţiu de voinţă, nu de modă, a fost Andreea Raicu.
În urmă cu doi ani, niciunul dintre prietenii Andreei Raicu n-ar fi crezut-o în stare să renunţe la carne, ştiind-o foarte pofticioasă. Vedeta Prima TV e mulţumită de alegerea pe care a făcut-o, de felul în care şi-a schimbat stilul de viaţă şi spune ca se simte excelent.
“Ori eşti vegetarian, ori nu eşti… Nu e o modă, n-o faci pentru că sună bine, Ai nişte convingeri interioare”, a declarat Andreea.
Dacă Ioana Blaj (aka Cristina, fata cu o siluetă de invidiat din Maximia) spune că n-ar putea să excludă carnea din meniu, Andreea Raicu e de părere că nimic nu e imposibil, atâta vreme cât ai voinţă.
“Am mai multă energie, dorm mai puţin, sunt mai odihnită, am pielea mai frumoasă, nu am celulită, sunt multe lucruri care s-au schimbat în bine şi nu cred că mă voi întoarce la consumul de carne”, a mărturisit vedeta Prima TV.
Combinatozaurului Paul Ipate i se pare dificil să fii vegetarian şi să fii nevoit să ceri meniuri speciale la restaurant, însă, Andreea consideră că adaptarea nu e atât de dificilă.
”La restaurant este uneori mai greu, dar am încercat să mă adaptez. Important e să nu te apuci de asta fara să te informezi înainte”, crede ea.
Paul, Ioana şi Bogdan nu vor deveni vegetarieni anul acesta, dar vor fi cu siguranţă cei mai veseli matinali, spre buna dispoziţie a ascultătorilor emisiunii Bine Dimineaţa, de la Radio21.
*Ascultă „pledoaria” Andreei Raicu pentru regimul lacto-ovo-vegetarian pe www.radio21.ro!