Rădăcini Estate, divizia imobiliară a grupului Rădăcini, anunță startul vânzărilor pentru faza a doua a proiectului rezidențial premium Aviației Tower, construcție demarată în martie 2021, cu o investiție de aproximativ 30 mil. EUR. Până la finele anului curent, planurile companiei vizează vânzarea integrală a fazei I a ansamblului, respectiv atingerea unui procent de 50% vânzare în Aviației Tower II.
Dezvoltat în una dintre cele mai importante zone de business din Capitală, pe Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 2D, cu o investiție de cca. 20 mil. EUR, prima etapă a proiectului Aviației Tower cuprinde 134 de apartamente, dintre care patru apartamente penthouse, cu prețuri cuprinse între 120.000 – 1,5 mil. EUR + TVA. Complexul rezidențial finalizat în 2020 are în prezent un grad de ocupare de 85%, iar reprezentanții își propun închiderea vânzărilor până la finele anului.
Etapa a doua a proiectului Aviației Tower, cu o valoare a investiției de 30 mil. EUR, va fi livrată până la sfârșitul anului
2023 și va cuprinde 148 de apartamente premium, iar la parterul și mezaninul complexului se vor regăsi spații comerciale și birouri, precum și o zonă de spa, cu piscină și sală fitness. Pentru acest proiect, Rădăcini Estate are în plan atingerea unui procent de vânzare de 50% până la sfârșitul anului curent, respectiv vânzarea integrală până la finalul lui 2022.
Proiectul Aviației Tower se adresează unui public cu așteptări ridicate, care își dorește un stil de viață axat pe calitate. Astfel, ansamblul rezidențial oferă cele mai înalte standarde de confort și eleganță locatarilor, de la concept, până la design, finisaje și facilități. Complexul dispune de 172 de locuri de parcare proprii – dintre care 126 în subteran – pentru prima etapă, precum și de 250 de locuri pentru faza a II-a. Totodată, oferă și acces facil la metrou, aflându-se în apropiere de stațiile Aurel Vlaicu și Pipera.
„Proiectul Aviației Tower răspunde nevoii continue a celor care caută locuințe și spații de o calitate superioară, într-o locație excelentă, aproape de centrul orașului și în vecinătatea unor zone de interes, precum centrele de business din Aviației, Mall Promenada, clinici medicale, restaurante și bănci”, a declarat Flip Todosia, reprezentant Rădăcini Estate.
Rădăcini Estate estimează o cifră de afaceri de 15 mil. EUR pentru anul 2021
Pe lângă proiectul Aviației Tower, divizia imobiliară a grupului Rădăcini mai cuprinde un proiect rezidențial din zona Plevnei și o clădire de birouri în zona Gării de Nord. Luând în calcul toate proiectele, inclusiv cele aflate în dezvoltare, în ultimii ani Rădăcini Estate a cumulat o cifră de afaceri de cca. 45 mil. EUR.
Pentru anul curent, compania estimează venituri de aproximativ 15 mil. EUR, iar pe termen mediu și lung vizează dezvoltarea portofoliului, respectiv integrarea unor centre comerciale, clădiri de birouri și noi proiecte imobiliare, predominant în zona de Nord a Bucureștiului.