Mihai Șuțeanu a intrat în clubul piloților cu victorii în Racing League Romania după o primă manșă californiană dominată fără drept de apel, apoi Cristian Berindea a obținut cel de-al doilea succes stagional, lăsând în urma sa un grup care a dat în clocot.
Sezonul al șaselea al Racing League Romania powered by BMW a ajuns la jumătatea sa, iar scenariile imposibil de prezis din manșele de pe Laguna Seca au făcut primele trei echipe din clasament să fie cuprinse într-un ecart de doar două puncte. Cu destule emoții, Victor Nicolae (Smart Driving) și-a păstrat prima poziție în clasamentul piloților.
Prima victorie pentru Mihai Șuțeanu
Un circuit scurt, pe care majoritatea concurenților îl cunoșteau foarte bine: această premisă era garanția unor calificări extrem de disputate, în care și traficul a fost un element-cheie. Victor Nicolae venea după trei pole position-uri în primele patru etape, însă de această dată nu a reușit să se plaseze în prima linie a grilei de start pentru doar… o miime de secundă! Mihai Șuțeanu a obținut primul său pole (și al doilea pentru Walk Racing), devansându-l pe Victor Taraș (Transilana Racing) cu 0.017s. Primii treisprezece piloți din plutonul de 20 au încheiat calificările în aceeași secundă.
Șuțeanu a plecat bine în cursă și nimeni nu l-a mai văzut până la final, în urma acestuia regăsindu-se Taraș și Andrei Bechir (Motul eSports), după ce Cristian Berindea (Motul eSports) și Victor Nicolae au fost implicați într-un incident în primul viraj. Liderul campionatului a fost aruncat pe ultima poziție, de unde a început o cursă de recuperare în care Andrei Morțilă (RacingSim) a fost printre cei ce i-au opus o îndârjită rezistență. Vicecampionul sezonului precedent l-a presat pe Taraș, care a pus două roți pe pietriș înainte de frânarea în virajul al treilea și astfel s-a produs rocada pentru poziția secundă.
Al patrulea a sosit Alex Cascatău (APR Competition), la mare luptă cu Bogdan Moldovan (RacingSim). Pentru doar patru zecimi de secundă, Mihai Rusu a reușit să reziste ofensivei lui Victor Nicolae pe final de manșă, păstrându-și astfel crucialul loc 10 ce aducea pole-ul pe grila inversată a cursei următoare.
Berindea se impune într-o cursă extrem de spectaculoasă
Acul de păr Andretti a fost încă o dată scena unui incident cu însemnătate după start, Cristian Moisescu (APR Competition) răsucindu-l pe Mihai Neg (Histria eSports Team) în calea lui Andrei Morțilă. Rusu a condus cursa doar până în virajul al cincilea, unde a comis o eroare ce le-a deschis calea lui Lukas Hellmann (Transilana Racing) și Cristian Berindea să-și dispute victoria. Campionul en-titre a presat timp de 20 de minute, până când eroarea adversarului a venit în virajul al patrulea.
În același loc avea să greșească din nou Hellmann, de această dată lovind și zidul de pe interior, ceea ce i-a produs daune însemnate. Cu direcția strâmbă, acesta s-a încăpățânat să se lupte cu plutonul urmăritor, provocând o serie de contacte ce au dat peste cap ierarhiile. Cea mai notabilă victimă a fost tocmai coechipierul său, Taraș fiind răsucit în virajul Rainey în calea lui Alex Cascatău. Victor Nicolae a încercat să evite toate aceste evenimente și a depășit curat, progresând pas cu pas de pe 11 până pe 2 la final. Podiumul a fost completat de Mihai Șuțeanu, însă acesta este în atenția comisarilor pentru un contact cu Bogdan Moldovan în faimosul Corkscrew.
Victor Nicolae și Smart Driving Team, lideri la jumătatea sezonului
Deși a avut mult de pierdut în prima manșă de pe Laguna Seca, Nicolae a recuperat în cea de-a doua și și-a păstrat avansul față de Taraș. Marele câștig în etapa a cincea a fost al lui Andrei Bechir, care a urcat trei poziții în clasamentul general, profitând de evoluțiile nefaste ale lui Hellmann și Dumitrescu. Cât de mult s-a schimbat însă situația echipelor față de stagiunea precedentă, în care Apex Hunters Red au defilat: acum campionii en-titre sunt pe 3, dar la doar două puncte de liderii Smart Driving și la un punct de Transilana Racing!
Peste doar o săptămână urmează prima etapă de anduranță din actuala campanie, pe Virginia International Raceway, un traseu ce s-a bucurat de aprecieri unanime în primăvara acestui an. Cursa va avea o durată de 60 de minute, fiecare pilot fiind obligat să treacă pe la standuri pentru realimentare. Un alt aspect crucial în pregătirea acestei întreceri este reprezentat de libertatea de a alege orice compoziție de anvelopă Michelin, piloții folosindu-se de serverul de antrenament pentru a evalua performanța și durabilitatea fiecărei opțiuni.
Clasament piloți
- Victor Nicolae (Smart Driving Team) 155p
- Victor Taraș (Transilana Racing) 130p
- Cristian Berindea (Motul eSports) 126p
- Andrei Bechir (Motul eSports) 101p
- Lukas Hellmann (Transilana Racing) 98p
- Mihai Șuțeanu (Walk Racing) 91p
- Radu Dumitrescu (Smart Driving Team) 74p
- Emanuel Gaczella (Walk Racing) 73p
- Alex Cascatău (APR Competition) 65p
- Cristian Moisescu (APR Competition) 58p
Clasament echipe
- Smart Driving Team 229p
- Transilana Racing 228p
- Motul eSports 227p
- Walk Racing 164p
- APR Competition 123p
- RacingSim 107p
Despre BMW M3 E92 GT2
În Statele Unite, echipa de uzină BMW Rahal Letterman a debutat cu modelul M3 GT2 în sezonul 2009 al American Le Mans Series, reușind o primă victorie în etapa de pe Road America prin Joey Hand și Bill Auberlen. Campania următoare a adus echipei și titlul la categoria GT, în timp ce Schnitzer Motorsport reușea o victorie răsunătoare în cursa de 24 de ore de la Nurburgring prin Jorg Muller, Augusto Farfus, Pedro Lamy și Uwe Alzen. M3 GT2 a fost la un pas de victorie și la Spa-Francorchamps în 2010, iar sezonul următor a adus toate cele trei titluri în ALMS pentru BMW, precum și o dublă la Sebring. Ultima campanie americană, în 2012, a fost marcată de victoria în ediția aniversară cu numărul 60 al cursei de 12 ore de la Sebring.
Sezonul al șaselea în parteneriat cu BMW România
Racing League Romania a venit în întâmpinarea comunității de sim racing cu provocări și curse variate în perioada dintre sezoane (Race of Champions, Kinder Challenge 1 iunie, All-Star Race), iar următoarea iterație a campionatului va reprezenta al doilea episod al parteneriatului cu BMW România. Cursele vor fi difuzate în direct pe pagina de Facebook BMW Romania și vor putea fi urmărite pe micile ecrane pe Telekom Sport.
Profilurile protagoniștilor din RLR, precum și clasamentele actualizate și toate informațiile complementare despre competiția virtuală sunt disponibile în secțiunea dedicată de pe site-ul BMW România: bit.ly/BMW_eSports.
West Competition Racing este promotorul campionatului Racing League Romania.
Parteneri: BMW România, PC Coolers, Aqirys, Playseat, Motul, Michelin Motorsport, APR Competition, Racing Sim, Crama Histria, MotorPark România, Smart Driving, Marvo, Thrustmaster
Parteneri media: The Car Guys, 100% Sport, Telekom Sport, Adevărul Auto, DesignMe
Imaginile din comunicatele de presă sunt compuse de către Răzvan Manițiu, fotograf auto profesionist, într-o nouă încercare de a folosi skill-urile dobândite în realitate și pe plan virtual. Modul foto din Assetto Corsa a fost folosit pentru a capta grila de BMW M3 GT2 în acțiune și a reda în imagini viteza unui model legendar pe scena competițiilor internaționale.
Mai multe despre Racing League Romania: facebook.com/Racingleague.Romania.
Pagina de Facebook BMW Romania: facebook.com/BMW.Romania.
Calendar
6 iulie | Circuit Park Zandvoort |
13 iulie | Motorpark România |
27 iulie | Oschersleben |
3 august | Road America |
17 august | Laguna Seca |
24 august | Virginia International Raceway (anduranță) |
7 septembrie | Canadian Tire Motorsport Park |
21 septembrie | Bathurst (anduranță) |
5 octombrie | Watkins Glen |
25 octombrie | Imola – Bucharest Gaming Week |