Discursul susținut de președintele Juncker în sesiunea plenară a Parlamentului European cu ocazia prezentării de către Comisia Europeană a Cărții albe privind viitorul Europei
Domnule Președinte,
Stimați membri ai Parlamentului European,
Doamnelor și domnilor,
Spre sfârșitul acestei luni, la Roma, 27 dintre statele noastre membre vor sta umăr la umăr în pace, solidaritate și prietenie, pentru a marca cea de a 60-a aniversare a Tratatelor de la Roma și mi-ar plăcea ca Președintele Parlamentului să se alăture acestor ceremonii.
Nu va fi însă vorba doar de o aniversare, ci și de „data nașterii” Uniunii Europene formate din 27 de state membre.
Și, într-un moment în care întoarcem pagina și începem un nou capitol al istoriei noastre, este timpul să căutăm noi răspunsuri la o întrebare veche de când Uniunea: quo vadis Europa formată din 27 de state membre?
Părinții fondatori ai Europei au fost vizionari – Spinelli și Rossi, trimiși în închisoare de către un regim fascist, au avut curajul să viseze la un loc în care aliații și adversarii să fie uniți. Neputând să vorbească liber, aceștia au elaborat un manifest intitulat „Pentru o Europă unită și liberă”, care urma să circule în secret între membrii mișcării de rezistență italiene la Roma în 1943.
Când au scris acest manifest – care reprezintă un nou capitol – Spinelli și Rossi au decis să nu se lase influențați de tenebrele celulelor închisorii Ventotene. În schimb, și-au întins brațele către lumină, visând la un viitor mai bun și deschizând calea către acesta.
60 de ani mai târziu, acest lucru ar trebui să fie o sursă de inspirație pentru noi toți. Pe noi nu ne împiedică nimeni să spunem ce avem de zis, deci vom fi oare iertați dacă nu ne susținem punctul de vedere? Peste 60 de ani, ce vor spune nepoții noștri despre moștenirea pe care le-am lăsat-o? Eu mi-aș dori ca ei să fie mândri – așa cum probabil ar fi fost astăzi Spinelli și Rossi.
Acum este momentul să fim pionieri și să creăm o viziune, astfel încât să ne putem îndrepta mână în mână, într-o Uniune cu 27 de membri, către viitorul nostru.
Stimate Domnule Președinte,
Doamnelor și domnilor,
Stimați colegi,
Cu fiecare zi ce trece, lumea din jurul nostru se schimbă tot mai mult. Modificările și transformările sunt rapide. Globalizarea, terorismul, migrația și impactul noilor tehnologii asupra societății și locurilor de muncă are un impact profund asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor europeni. Circumstanțele, condițiile și raporturile nu se schimbă anual, lunar sau săptămânal. Acestea se schimbă zilnic – atât de mult și de rapid, încât uneori ne lasă fără răsuflare.
Provocările și obstacolele cu care ne confruntăm sunt imense. Sunt mari și amenințătoare, dar nu insurmontabile.
Fie lăsăm aceste tendințe să ne controleze, fie dăm dovadă de deschidere, le adaptăm și profităm de noile oportunități pe care le oferă.
Europa nu trebuie să își piardă suflul, ci trebuie să fie activă – uneori chiar proactivă.
Asta mă face să mă gândesc la ce spunea – într-un mod atât de elocvent – bunul meu prieten Frank-Walter Steinmeier: înainte ca liderii să le ceară altora să fie curajoși, trebuie ca ei înșiși să dea dovadă de curaj.
Viitorul Europei nu poate depinde de ciclurile electorale, de politicile de partid sau de avantajele pe termen scurt.
Brexitul – oricât de regretabil și dureros ar fi – nu va putea să oprească UE din marșul său către viitor. Mergem înainte. Trebuie să mergem înainte.
Quo vadis Europa formată din 27 de state membre? Nu există un moment mai bun, nu există alt moment decât cel prezent pentru a organiza această dezbatere care este, fără doar și poate, una dificilă.
În orice dezbatere privind drumul de urmat, trebuie ca în centrul acțiunilor noastre să fie o sarcină de importanță crucială.
Haideți să nu ne ascundem după deget: de prea mult timp există un decalaj între așteptările cetățenilor și ceea ce poate realiza Europa.
Trebuie să fim în măsură să arătăm ce poate și ce nu poate face Europa.
Să luăm ca exemplu lupta împotriva șomajului în rândul tinerilor. Ne reunim în summit după summit, promițând că vom reduce rata șomajului – mai ales a șomajului în rândul tinerilor – deși Europa are capacități foarte limitate în acest sens. Instrumentele existente la nivelul UE nu pot face miracole dacă acțiunile întreprinse la nivel național sunt insuficiente. Putem finanța stagii, putem stimula investițiile – și facem aceste lucruri cu destul de mare succes – însă aceste măsuri nu sunt suficiente pentru reducerea automată și sistematică a ratei șomajului. Bugetul UE acoperă doar 0,3 procente din serviciile sociale europene. 0,3 procente! Restul de 99,7 procente îl acoperă statele membre. Să afirmăm că Europa este responsabilă de combaterea șomajului este pur și simplu eronat.
Așadar, nu ar trebui să pretindem că Europa poate găsi singură o soluție la această problemă. A sosit momentul ca noi – și statele membre – să fim sinceri cu privire la acest aspect.
Nu ar trebui să îi facem pe cetățeni să creadă că le putem da luna de pe cer când noi de fapt suntem în măsură să le oferim doar un telescop. Ar trebui să încetăm să vorbim despre intenții și să începem să ne concentrăm pe aspectele în privința cărora putem obține rezultate tangibile.
Aceasta este premisa Cărții albe privind viitorul Europei elaborată de Comisie, pe care v-o prezint astăzi.
Este momentul – repet – să precizăm clar ceea ce poate realiza și ceea ce nu poate realiza Europa.
De prea multe ori, dialogul privind viitorul Europei a fost redus la o chestiune cu două opțiuni de răspuns: „mai multă” sau „mai puțină” Europă. Această abordare este înșelătoare și simplistă.
În cartea albă prezentăm o serie de opțiuni pentru viitorul Europei formate din 27 de state membre: 5 scenarii pentru UE-27, deși în realitate posibilitățile sunt infinit mai numeroase.
Nu toate scenariile se bucură de susținere nemijlocită din partea Comisiei. Însă toate cele 5 scenarii sunt pe masă. Și trebuie să le luăm pe toate în considerare. Permiteți-mi să precizez care sunt consecințele acestor scenarii.
Scenariul 1
Să luăm primul scenariu, care prevede continuarea politicii actuale. La învestirea actualei Comisii, mam angajat în fața Parlamentului că ne vom schimba modul de lucru pentru a recâștiga încrederea cetățenilor. Și, într-o mare măsură, facem deja acest lucru.
Actuala Comisie a făcut pași importanți pentru a pune capăt reflexului greșit de a dori să reglementăm și să ne amestecăm în toate aspectele vieții oamenilor. Oamenii nu vor ca noi să reglementăm jeturile de evacuare a toaletei sau înălțimea balansoarelor. Prin retragerea a sute de propuneri și prezentarea unui număr de doar 23 de inițiative pe an, în loc de 130 în anii anteriori, ne concentrăm pe aspectele importante care contează pentru cetățeni.
Și totuși, în aproape toate parlamentele naționale, uneori în aproape toate mijloacele de informare în masă, în toate capitalele, Comisia este acuzată că reglementează în mod excesiv. Nu are niciun sens să se dea vina mereu pe Bruxelles, pentru că, din momentul în care actuala Comisie și-a preluat mandatul, această denigrare este neîntemeiată. Ar fi un lucru bun pentru toată lumea dacă nu s-ar mai da vina mereu pe Bruxelles. De multe ori, este vorba de un substitut pentru a acoperi deficiențele naționale.
Am putea continua în această direcție, concentrându-ne întreaga energie pe rezolvarea problemelor majore și pe agenda noastră pozitivă – sprijinită de acest Parlament – pe finalizarea pieței interne, a pieței unice digitale, a uniunii energetice, a uniunii piețelor de capital și a uniunii apărării. Și vom face acest lucru. Dar trebuie să ne punem întrebarea dacă acest lucru va fi suficient.
Scenariul 2
O altă variantă ar fi să mergem în cu totul altă direcție și să alegem ca UE-27 să se axeze exclusiv pe piața unică: acesta este scenariul 2. În cazul în care statele membre nu sunt în măsură să găsească un teren comun într-un număr tot mai mare de domenii de politică, iar din ce în ce mai multe guverne doresc să reducă Comisia la simplul rol de administrator al pieței interne, aceasta ar putea fi singura soluție viabilă. Aceasta nu este opțiunea pe care o preferăm! Uniunea Europeană s-ar reduce astfel mai mult sau mai puțin la o zonă de liber schimb. Dar Europa este mai mult decât piețe de desfacere, bunuri și bani. Piața unică și zona euro nu reprezintă un scop în sine, ci trebuie să fie în serviciul cetățeanului.
Cu toate acestea, există guverne care doresc să reducă rolul Uniunii Europene și deci al Comisiei la piața internă. Personal, sunt absolut împotriva unei astfel de măsuri.
Scenariul 3
Există și o a treia opțiune: este oare necesar ca toate statele membre să avanseze în același ritm? În cazul în care nu se ajunge la un acord în rândul celor 27 de state membre – nici în ceea ce privește obiectivele, nici în ceea ce privește mijloacele de realizare a acestor obiective – ar trebui să existe posibilitatea ca statele care doresc să înregistreze progrese în domeniile în care este necesar să o facă. În același timp, ar trebui să existe posibilitatea ca statele care nu pot sau nu doresc să participe încă de la început să se alăture mai târziu celor care au făcut deja acest pas.
Dar care ar fi impactul unui astfel de sistem?
Acesta ar putea duce la înregistrarea unor progrese semnificative într-o serie de țări: pentru țările care recurg la schimbul de informații în cadrul combaterii terorismului – instituirea unui veritabil sistem de azil și consolidarea capacităților de apărare. Aceasta ar fi o opțiune viabilă, fără doar și poate.
Însă astfel s-ar crea un sistem complex de cercuri concentrice în care în multe țări ar gravita în afara orbitei politicilor centrale.
Europa ar putea deveni și mai greu de înțeles decât este deja. Cum le putem explica cetățenilor că Europa este responsabilă de armonizarea frecvențelor de care au nevoie autovehiculele automatizate pentru a apela serviciile de urgență în caz de accident, dar numai în țările X, Y și Z, prin urmare nu vor putea primi ajutor dacă se află la volan în țara A?
Vedem încă de astăzi care sunt provocările legate de această abordare atunci când încercăm să le explicăm cetățenilor că Europa deține doar parțial, nu integral, responsabilitatea monitorizării gestionării frontierelor externe ale spațiului Schengen.
Și totuși ideea că unele state membre ar putea progresa mai mult în anumite domenii nu poate fi respinsă cu ușurință. Acest tip de construcție nu ar avea ca scop excluderea celorlalți, ci includerea lor, în cele din urmă. Acesta este un scenariu cu care aș fi de acord. Obiectivul trebuie să rămână mersul înainte. Însă, în cazul în care acest lucru se dovedește imposibil, trebuie să existe posibilitatea ca o coaliție de integraționiști să avanseze. Aproape în toate cazurile, succesul european s-a datorat eforturilor unor pionieri. Să ne gândim la spațiul Schengen, la moneda euro.
Scenariul 4
Există și o a patra posibilitate. UE-27 ar putea decide în mod colectiv să facă mult mai mult, împreună, într-un număr mic de domenii în care acțiunile noastre au cu adevărat o valoare adăugată și în care cetățenii se așteaptă să acționăm. Este vorba de scenariul 4. Acest lucru ar însemna efectiv „să acționăm mai puțin” în mai multe cazuri.
Printre exemplele elocvente de cazuri în care cetățenii s-ar aștepta de la noi să acționăm se numără securitatea și așa-numitul „scandal al motoarelor diesel”. O veritabilă agenție europeană de combatere a terorismului care să acționeze în întreaga Uniune Europeană, făcând schimb de informații la nivel transfrontalier și urmărind în mod sistematic persoanele suspectate ar avea cu siguranță o posibilitate reală de a asigura securitatea.
De asemenea, consumatorii europeni înșelați de „dispozitivele de manipulare” ale constructorilor de automobile ar putea conta pe o agenție de aplicare a legii în ceea ce privește sancționarea întreprinderilor UE și asigurarea faptului că acestea trebuie, de asemenea, să plătească despăgubiri. În loc ca cetățenii să fie dezamăgiți că nu facem altceva decât să trimitem scrisori prin care le solicităm pe un ton ferm statelor membre să ia măsuri, trebuie să ne asigurăm că aceste solicitări pot fi îndeplinite.
Scenariul 5
În sfârșit, domnule președinte, scenariul 5: statele membre ar putea decide, de asemenea, să pună în comun mai multe competențe, resurse și procese decizionale în toate domeniile. Ar putea să apese la maximum pedala de accelerație spre un viitor comun și să asigure „poziția de lider” a Uniunii Europene. Protecția climei – în acest sector, Europa trebuie să îndeplinească în continuare un rol de pionierat, indiferent ce se întâmplă pe celălalt mal al Atlanticului. Dezvoltarea durabilă – o preocupare permanentă la nivel european. Apărarea – din nou, trebuie instituite structuri europene independente.
Toate aceste perspective, idei și proiecte posibile din punct de vedere teoretic sunt toate opțiuni aflate la dispoziția noastră. Nu vă voi împărtăși acum calea pe care o prefer – deși resping clar ideea că Uniunea Europeană ar trebui redusă la statutul unei zone de liber schimb, care nu este conceptul meu și nu corespunde ambițiilor Europei. Nu am să vă spun acum care este preferința mea absolută deoarece, la urma urmei, acestea nu sunt alegeri pe care să le fac doar eu – din păcate – sau doar Comisia într-o „splendidă izolare”.
Nu am vrut să prezint opiniile definitive ale Comisiei. Nu lucrez, cum este la modă azi, cu ordine executive. Trebuie să se dea cuvântul acestui Parlament, parlamentelor naționale, guvernelor, societății civile – pe scurt, cetățenilor. Spre deosebire de modul în care este posibil să se fi procedat în trecut, această Comisie nu prescrie, nu dictează, nu dispune.
Această Comisie dorește să asculte înainte de a lua o decizie.
Fără dictate – acestea nu sunt compatibile cu caracterul meu. Nu sunt un dictator.
Dar îmi place să spun lucrurilor pe nume. Și mi-ar plăcea încă de astăzi să îmi arăt intențiile, viziunea mea asupra Uniunii Europene. Pot înțelege dezamăgirea celor care ar fi dorit să îmi arăt intențiile. Dar prefer să ascult înainte de a vorbi. Celor care susțin că ar fi de datoria Comisiei să vorbească înaintea dezbaterii, le spun că nu ar trebui să confunde poziția de lider cu dictatura. Spre deosebire de cum s-a procedat până acum, dorim să ascultăm înainte de a lua o decizie. Procedând astfel îmi dau seama că dezamăgirile pe care le-ar avea unii ar putea fi importante, dar este o metodă care onorează nu doar democrația reprezentativă, ci însăși democrația.
Să purtăm discuții despre instituții, revizuiri de tratate, proceduri instituționale – o dezbatere care să îi anime pe cei care stau confortabil în „turnul de fildeș de la Bruxelles”, din care, de altfel, ar trebui să ieșim cu toții – nu e ceea ce mă interesează acum. Mai mult decât atât, un astfel de discurs nu i-ar interesa pe cetățeni. Dumneavoastră, când aveți întâlniri în țările dumneavoastră, ați fost vreodată întrebați despre echilibrul de putere dintre Consiliu, Comisie și Parlament? Nu mi s-a adresat o asemenea întrebare nici măcar o dată, întrucât aceasta este o dezbatere specifică Bruxelles-ului, care nu interesează pe nimeni în afara sferei restrânse de la Bruxelles. Deci nu ar trebui să purtăm această dezbatere.
Sunt convins că vom vedea ziua în care tratatele vor trebui adaptate pentru că va exista o voință comună de a face acest lucru. Această voință comună nu există în momentul de față.
Pentru a crea această voință comună, avem nevoie de o dezbatere adecvată și onestă cu privire la Europa și la ceea ce vor și așteaptă cetățenii de la Uniunea Europeană.
Această discuție virtuoasă nu trebuie purtată la Roma sau doar în cadrul numeroaselor noastre summituri ori în cadrul multiplelor noastre dezbateri purtate aici. Această discuție ar trebui să aibă loc în orașele și în regiunile din întreaga Europă. Împreună cu dumneavoastră, stimați membri ai Parlamentului European, și cu statele membre interesate vom organiza o serie de „dezbateri dedicate viitorului Europei”. Fiecare voce, oricât de mică, chiar și a celor care abia se fac auziți, ar trebui ascultată.
Cetățenii ne vor spune la ce se așteaptă din partea Uniunii Europene. Își vor exprima probabil îndoielile, întrebările, dar și speranțele. Apoi ne va veni rândul să le răspundem.
Citind cartea albă, și vă invit să o citiți, inclusiv introducerea, avantajele și dezavantajele, vom reuși să formulăm răspunsuri bune.
Comisia va contribui în continuare în lunile care urmează cu o serie de documente de reflecție și cu propuneri mai precise privind unele dintre principalele oportunități și provocări care ne așteaptă.
Vom prezenta idei privind consolidarea dimensiunii sociale a Europei – o dezbatere care, în opinia mea, este esențială și căreia îi dedic toată atenția mea. Nu sunt multe persoane în această sală care aplaudă atunci când vorbim de Europa socială – ar trebui să vă fie rușine. Deoarece Europa socială este un aspect esențial pentru deceniile care vor urma. Vom prezenta ideile noastre privind aprofundarea uniunii economice și monetare și, în special, privind mecanismele care vor îmbunătăți coordonarea atât de necesară a politicilor economice. Vom prezenta opiniile noastre în legătură cu valorificarea potențialului globalizării. De asemenea, vom prezenta reflecțiile noastre referitoare la viitorul apărării Europei și viitorul finanțelor Uniunii Europene.
În ceea ce privește apărarea, este clar că statele europene ar trebui să își mărească bugetele de apărare. Dar stabilitatea globală nu depinde numai de cheltuielile din domeniul apărării. Stabilitatea la nivel internațional, la nivel mondial, depinde și de bugetul aferent ajutorului pentru dezvoltare și de acordarea de finanțare pentru acțiunile de combatere a schimbărilor climatice. Reducerea bugetului aferent ajutorului pentru dezvoltare, punerea sub semnul întrebării a angajamentelor pe care ni le-am asumat, precum și a angajamentelor altora, în chestiuni legate de schimbările climatice – mă refer la COP21 – va fi în detrimentul stabilității în ansamblu. Uniunea Europeană trebuie să insiste asupra acestui aspect și trebuie să continue să insiste. Stabilitatea nu este doar o chestiune care ține de armate, este și un aspect important pentru cei care doresc să le permită celor aflați în urmă să îi ajungă pe cei aflați în față. Stabilitatea înseamnă cheltuieli pentru apărare, dar nu în mod exclusiv; stabilitatea înseamnă și ajutor pentru dezvoltare și luptă împotriva schimbărilor climatice.
Parlamentul European examinează deja toate aspectele menționate și așteptăm cu interes să continuăm colaborarea cu dumneavoastră și, în special, cu raportorii ale căror rapoarte tocmai au fost adoptate.
Voi reveni în fața dumneavoastră în luna septembrie pentru discursul meu privind starea Uniunii, când voi dezvolta mai mult aceste idei, nu înainte, ci după ce îi voi fi ascultat pe alții. Apoi mi-aș dori ca în urma reuniunii Consiliului European din decembrie să fie prezentate câteva orientări inițiale în cadrul unui proces care va culmina cu alegerile pentru Parlamentul European din 2019.
În 2019 ne așteaptă votul universal european. Va fi în primul rând un moment al explicațiilor. Explicații din partea forțelor politice, între familiile politice, fiecare dintre acestea având posibilitatea să își exprime viziunea despre Europa în 2025 și în anii următori. Și aș dori ca procesul democratic care a început în 2014 să fie extins. Ce vreau să spun aici este că, în 2019, partidele politice europene ar trebui să îi ofere electoratului posibilitatea de a alege persoanele care să fie cap de listă – lucru necesar pentru ca democrația europeană să funcționeze și să rămână credibilă. Nu putem renunța în 2019 la ceea ce am realizat în 2014.
Cetățenii europeni ar trebui să aibă posibilitatea să decidă cine va fi viitorul președinte al Comisiei. Apoi ar trebui să își exprime opțiunea cetățenii, nu mașinăria guvernamentală. Eu nu voi candida pentru un al doilea mandat, după cum v-am spus încă de la început. Nu e vorba că aș fi obosit sau că aș fi rămas fără idei. Din contră. Și veți vedea acest lucru.
Domnule președinte, Europa a renăscut din cenușa celui de Al Doilea Război Mondial, realizând un lucru de neimaginat: a pus capăt tragediei eterne a păcii și războiului în Europa. Patruzeci de războaie și conflicte militare se desfășoară în continuare în întreaga lume, însă niciunul pe teritoriul Uniunii Europene, în ciuda faptului că suntem specialiști în domeniu.
De la distanță, de pe alte continente, Europa este încă percepută ca un lucru frumos. Faptul că am reunit un continent – am pus capăt decretului de după război care dorea ca Europa să fie pentru totdeauna divizată în blocuri, am creat un loc al stabilității, prosperității și egalității – ne-a adus aplauzele întregii lumi. De foarte multe ori am impresia că alții ne admiră, pe când noi nu ne plăcem.
Însă această Europă, cea pe care o descriu, nu este așa de la sine. Europa a fost întotdeauna și continuă să fie și în zilele noastre o alegere deliberată, care trebuie să fie apărată împotriva mareelor și a vânturilor neprielnice, împotriva atacurilor din partea celor ce nu doresc să înțeleagă istoria.
Iar alegerile pe care le facem astăzi, mâine, în următorii doi ani, până în 2025 trebuie să fie ghidate de o înțelegere deplină a implicațiilor pe care le au, nu pentru noi, ci pentru generațiile viitoare.
Deoarece nu vom fi judecați în funcție de ce am moștenit, ci de ceea ce lăsăm în urmă.
Cetățenii noștri ne spun deseori că trebuie să facem lucrurile altfel. Da, suntem gata să facem acest lucru. Dar nu trebuie să se schimbe totul. Ar trebui să încercăm să înțelegem mai bine constrângerile și oportunitățile generate de aplicarea corespunzătoare a principiului subsidiarității – lucru care nu ar trebui să înlocuiască solidaritatea, ci ar trebui să devină principiul director al tuturor acțiunilor noastre la nivel european și național.
Ascultându-i pe cei care apără principiul subsidiarității, am deseori impresia că, nedorind să vorbească de solidaritate, discută despre subsidiaritate. Trebuie să înțelegem definiția exactă a subsidiarității.
Nu avem, domnule președinte, dreptul de a fi patrioți unii împotriva celorlalți. Patriotismul secolului 21 are două dimensiuni: un patriotism fericit, acceptat și acceptabil, orientat spre interior și o formă de solidaritate, care constituie o extindere a patriotismului spre exterior. Există valori care ne unesc în continuare: pacea, democrația și solidaritatea, statul de drept – de multe ori amenințate – ele sunt piatra de temelie a societății noastre și ne ajută să construim o societate mai echitabilă, cu demnitatea egală a tuturor oamenilor și cu libertatea și independența presei. Priviți ce se întâmplă în Turcia: jurnaliști germani sunt încarcerați fără nicio justificare, doar pentru că au spus ce trebuia să fie spus. Aceste valori includ și respingerea intoleranței față de cei care sunt diferiți, dar nu mai puțin nobili decât noi.
Nu putem permite ca vocile persoanelor care apără aceste valori – ce mi-aș dori să fie universale – să fie înăbușite de sloganurile naționaliste virulente care folosesc patriotismul ca armă împotriva altora. Patriotismul nu este patriotism atunci când este folosit împotriva altora.
Europa trebuie să fie în continuare forța pozitivă la nivel mondial care este astăzi. Societatea noastră, societățile noastre europene se bazează pe deschidere. Ar trebui să fim mai mândri de acest lucru.
Alte părți ale lumii preferă să strângă rândurile și să privească înspre interior. Izolaționismul înregistrează progrese alarmante pe întreg globul. Dar o astfel de atitudine, un asemenea izolaționism, nu este nici în natura, nici în interesul nostru.
Democrația este un produs european și o vom apăra peste tot și cu toată puterea noastră.
Haideți deci să avem curajul, răbdarea și hotărârea necesare unor călătorii de lungă durată și unor realizări majore.
Europa continuă să fie o realizare măreață, a cărei călătorie a început cu mult timp în urmă și se întinde mult înainte.
Sunt multe drumuri pe care putem acum să le alegem, unele mai periculoase ori mai promițătoare pentru viitor decât altele.
Indiferent de drumul pe care îl alegem, destinul Europei formate din 27 de state membre se află în mâinile noastre.
În mâinile noastre, da. Însă aceasta este în primul și în primul rând o chestiune care ține de suflet. Și de valorile care dau un sens real statelor europene.
Nu recit aici un poem european, ci descriu o necesitate continentală.
Vă mulțumesc pentru atenție.
