Patru din cinci directori generali se așteaptă ca munca de la distanță în companiile lor să continue pe termen lung, după ce au constat că temerile privind scăderea productivității în perioada de lockdown s-au dovedit nefondate, rezultă din raportul CEO Panel Survey realizat de PwC la nivel global, în perioada iunie-iulie 2020.
Un sondaj anterior PwC, CFO Pulse, din luna aprilie arăta că aproape jumătate dintre directorii financiari se așteptau la scăderea productivității din cauza lipsei capacităților de lucru la distanță. Două luni mai târziu, acest procent a coborât la 26%.
”Directorii generali consideră că au trecut un test critic în ultimele luni și acum sunt pregătiți să valorifice tendințele durabile aduse de COVID-19. Noua normalitate a pus la încercare capacitatea companiilor de a-și desfășura activitățile fără ca angajații să călătorească, fără întâlniri în persoană și alte modalități de lucru ce păreau indispensabile și le-a impus să se adapteze pentru a avea o productivitate comparabilă sau mai mare. Cultura organizațională, specificul afacerii și investițiile în tehnologie au jucat și vor juca un rol foarte important în acest proces, unele activități devenind chiar mai eficiente. Pe viitor ne așteptăm ca multe companii să îmbine munca de de la distanță cu cea de la birou”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.
Două teme cheie au rezultat din răspunsurile date de directorii generali atunci când au fost întrebați despre prioritățile lor. Prima temă este intenția de a adopta mai mult digitalizarea în cadrul companiilor, fie prin automatizarea operațiunilor principale, fie adăugând produse și servicii digitale. Cea de-a doua temă cheie vizează dezvoltarea unei forțe de muncă mai flexibilă și mai implicată prin creșterea ponderii lucrătorilor la distanță și a celor contingenți, precum și prin programe de îmbunătățire a siguranței și sănătății.
În aceste condiții, tendințele generate de pandemia COVID-19 care vor continua sunt automatizarea, menționată de 76% dintre directorii generali, spațiile de birouri cu puțini angajați (61%), securizarea lanțurilor de aprovizionare (58%), contractele temporare (54%) și siguranța publică (50%).
Mai mult pesimism privind evoluția economiei globale
În ceea ce privește direcția economiei globale în următoarele 12 luni, directorii generali sunt mult mai pesimiști acum decât erau la sfârșitul anului 2019, doar 30% spunând că avansul economic se va îmbunătăți în anul următor. Și cu un motiv întemeiat: Banca Mondială prognozează că economia globală va scădea cu 5,2% în 2020, reprezentând cea mai profundă recesiune de la cel de-al Doilea Război Mondial.
Ca urmare, liderii de organizații se confruntă, de asemenea, cu incertitudini cu privire la propriile operațiuni, doar 15% indicând că sunt foarte încrezători în perspectivele de venituri ale organizației lor.
Despre sondaj
CEO Panel Survey este o extensie a sondajului anual global CEO Survey al PwC, fiind realizat în rândul a 699 directorii generali, dintre care 16% conduc organizații cu venituri de 1 miliard USD sau mai mult, 32% companii venituri între 101 milioane USD și 999 milioane USD și 40% cu venituri de până la 100 milioane USD.