Nu, nu ne luăm la revedere de la HARAP ALB, premiera-vedetă a începutului de an la Teatrul Stela Popescu! Publicul a mai cerut 3 reprezentaţii, iar Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor va fi, ca de fiecare dată, neîncăpătoare! O medie de 800 de copii au asistat şi aplaudat, într-un ritm frenetic, încântătorul balet contemporan inspirat de basmul clasic al lui Creangă, de la premiera din februarie şi până la reprezentaţiile suplimentate la cerere, din luna martie.
Însă din 13 martie, teatrul inaugurat în 2016 lansează Competiţia Şlagărelor, Competiţia Vedetelor – o formulă scenică în trend, în care dansatorii se vor întrece cu soliştii vocali, iar Publicul-juriu va decide câştigătorii. Competiţia Şlagărelor, Competiţia Vedetelor este o fantezie muzical-coregrafică, în care dansatorii vor concura cu soliştii vocali într-o înlănţuire de momente spectaculoase, de la arii celebre de operă, cantonete şi fragmente de musical, la hituri de ultimă oră.
Muzica bună de orice gen, în orice stil – fie în pagini de operă sau în moderne crochiuri dansante – va fi contrapunctul spectacolului. Vor intra în arenă şi cei mai tineri dansatori, solişti – câştigători ai ultimelor casting-uri organizate de instituţia de cultură, iar arii celebre (de ex. DON GIOVANNI), fado-ul portughez, canzonete, momentele de musical (MY FAIR LADY) – învăluite în jocuri de lumină, în proiecţii spectaculoase, – vor impresiona, cu siguranţă, audienţa!
“Competiţia noastră va fi competiţia copiilor! Competiţia noastră va fi Competiţia publicului tânăr“, declară directorul Teatrului Stela Popescu, criticul muzical Smaranda Oţeanu-Bunea.
Premiera a fost programată astfel: luni 13, 20 şi 27 martie ora 10, marţi 14, 21, 28 martie ora 10, respectiv duminică, 19 martie ora 11, la sediul instituţiei de la Sala Mare a Palatului Copiilor.