Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România a luat act cu interes de iniţiativa parlamentară privind legea pentru modificarea art. 17 din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, precum şi a Legii audiovizualului nr. 504/2002, iniţiativă care în mod esenţial interzice publicitatea explicită în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune, inclusiv pentru produsele medicamentoase care se elibereaza fără prescripţie medicală.
Apreciem această iniţiativă, menită să combată fenomenul automedicaţiei, care poate conduce la complicaţii medicale neaşteptate.
„Este un fapt cunoscut că scopul publicităţii este să creeze nevoia de consum, iar adminstrarea de medicamente din proprie iniţiativă este un rezultat al acesteia.
Nu admitem ca distribuitorii de medicamente şi farmaciile să obţină creşteri în cifra afaceri exploatând preocuparea oricărui bolnav în faţa neplăcerilor aduse de maladie. Un produs farmaceutic, fie el medicament, supliment alimentar sau dispozitiv, trebuie recomandat de specialişti şi nu de firmele de publicitate”, a declarat Conf. Univ. Dr. Costel Stanciu, presedintele APC Romania.
Există deja suficiente aspecte necorespunzătoare unui climat economic normal care se regăsesc în domeniul farmaceutic, plecând de la numărul impresionant de farmacii, care uneori se succedează două-trei pe acelaşi trotuar, şi terminând cu insistenţa cu care personalul din farmacie recomandă produse care, după acesta, ar trebui să însoţească medicamentele indicate de medicul specialist. Pe lângă acestea se adaugă reclamele, care au ajuns să domine în mod covârşitor spaţiul publicitar al posturilor de radio şi televiziune. Dacă în orice alt domeniu economic susţinem rezolvarea problemelor pe calea funcţionării unei concurenţe robuste, în domeniul farmaceutic apreciem că intervenţia legiuitorului este bine venită, ţinând cont de impactul produselor farmaceutice asupra sănătăţii umane.
Piața farmaceutică este cel de-al treilea investitor în publicitatea TV, după telecom și cosmetice. Potrivit celor mai recente estimari valabile ale Media Fact Book 2014 bugetul net consumat de companiile pharma pe televiziune in anul 2015, se ridică la 193 milioane de euro din totalul de 306 milioane euro.Iar Forbes Romania declara ca in 2015 domenile care au generat cele mai importante investiții în publicitatea radio în primul semestru al lui 2015 sunt reprezentate de piața farmaceutică și de segmentul de retail.
Industria farma a fost principalul investitor in publicitate in Romania in 2014: ocupa primul loc intre industriile care cumpara reclama, cu 13% din piata de publicitate, potrivit raportului Zenith Romania Advertising Expenditure Forecast.
Desi mediul digital este in crestere, in continuare in televiziune se investesc cei mai multi bani pentru publicitate, aproximativ 63,5%.
Grafic evoluţia în dinamica a plăţilor lunare în perioada ianuarie – decembrie a anului 2014 aferente medicamentelor pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naţionale de sănătate curativ este următoarea:
Comparativ cu aceeaşi perioada anului 2013, platile la medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naţionale de sanatate curative în perioada ianuarie – decembrie a anului 2014 au fost cu 285.488mii lei mai mici, respectiv cu 10,09%.
Conform Raport Activitate 2014 – CNAS
În concluzie, ne manifestăm convingerea că Parlamentul, iniţiatorii modificărilor de mai sus, vor găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor ridicate de dl. Preşedinte Klaus Iohannis şi astfel proiectul de lege să fie promulgat.
Conf. Univ. Dr. Costel Stanci,. Președinte al APC Romania