Publicis România a fost desemnată din nou Agenția Anului la Gala de Premiere Internetics, singurul festival cu un juriu format majoritar din clienți, care premiază inteligența digitală și excelența în comunicarea online.
Agenția a obținut marți seara 6 trofee și o nominalizare, printre care 3 trofee Gold și 1 Silver, cu campaniile dezvoltate pentru Storia.ro (Grupul OLX) și Carrefour. La acestea se mai adaugă premiul special YouTube Ads Leaderboard (pentru Carrefour), The Digital Client of the Year (Storia.ro) și o nominalizare pentru Kinder.
“Mai greu decât să câștigi Champions League este să o faci din nou anul următor. La fel și cu titlul de Agency of the Year și cu atât mai greu într-o competiție ca Internetics – într-o creștere continuă de la an la an, cu tot mai multe agenții și brand-uri care își încordează mușchiul digital.
Pentru mine, această noțiune vastă numită generic Digital este definită de două arii majore: Business Transformation și Content. Anul acesta, am reușit să primim recunoaștere și apreciere în toate competițiile la care am participat cu cele două proiecte premiate și ieri seară la Internetics: T.R.A.I. Index pentru Storia.ro – un proiect cu un core puternic de Business Innovation & Transformation într-o categorie cu mare nevoie de evoluție, în care diferențierea dintre competitori era până mai ieri definită doar de numărul de anunțuri de pe o platforma sau alta; și Top 100 Hits pentru Carrefour – o campanie de content unică ce a adus relevanță culturală într-o categorie în care competitorii se luptă mai degrabă cu arma bugetului de media.
Felicitări tuturor participanților și ne uităm cu încredere la evoluția comunicării digitale din România”. Cătălin Albu, Head of Client Business Management, Publicis
Campaniile premiate și nominalizate sunt: T.R.A.I. – Neighborhood’s voice pentru Storia (Gold în secțiunile Best Website Content, Others din categoria DIGITAL CAMPAIGNS, Silver în secțiunea Best Community Engagement), Neighbors, Advices and Suggestions Department by T.R.A.I. – Storia (Gold în Online Video Series), TOP 100 HITS de la Carrefour (2 Silver în secțiunile Online Video Series și Retail, din categoria DIGITAL CAMPAIGNS), Unmask Fears de la Kinder în secțiunea nou introdusă – Act and React.
Campania de lansare T.R.A.I. by Storia.ro prezintă un indice inovator, menit să schimbe percepția asupra a ceea ce contează cel mai mult atunci când te decizi să cumperi/închiriezi o casă nouă, pe 4 coordonate: trafic, puncte de interes, calitatea aerului și costul pe metru patrat. Indexul arată nivelul de trai – componenta obiectivă, data-driven – din 530 de cartiere din România.
The Neighbors, Advice & Suggestions department este campania care a reușit să implice emoțional aproximativ 65.000 de oameni suficient de mult încât să răspundă la 22 de întrebări despre zona în care locuiesc, fără nicio altă recompensă decât aceea de completa indicele T.R.A.I. cu componenta subiectivă / părerea lor, pentru a calibra indexul. În campania Top 100 Hits, în loc să intre într-o bătălie a prețurilor, Carrefour a ales să transforme ofertele de preț în hituri. La propriu, cu o serie de videoclipuri create după preferințele consumatorilor. Unmask Fears (Kinder) a transformat Halloween-ul, cea mai înfricoșătoare dintre sărbători, într-o oportunitate de educație emoțională.