Unul dintre cele mai de succes romane fantastice de aventuri din ultimii ani, Călătorie magică în Orașul Măștilor, semnat de autoarea britanică Mary Hoffman și editat în Anglia de prestigioasa editură Bloomsbury – cea care a publicat și seria Harry Potter – va fi lansat în România sâmbăta aceasta, 18 martie, de editura Meteor Publishing. Călătorie magică în Orașul Măștilor este primul volum din seria Stravaganza, care s-a bucurat de succes internațional, fiind tradusă în 31 de limbi. Volumul este deja distribuit în rețelele de librării din țară, iar online poate fi comandat pe site-ul editurii (meteorpress.ro).
Lansarea cărții va avea loc sâmbătă, 18 martie, între orele 14:00 – 16:00, la ParkLake Shopping Center, în zona Main Square (la parter). Evenimentul se va bucura și de un musical pus în scenă cu tinerii actori cu vârste cuprinse între 5 – 18 ani, de la școala de actorie a actriței Daniela Nane.
Despre Călătorie Magică în Orașul măștilor, primul volum al seriei Stravaganza
Scriitoarea Mary Hoffman a avut ideea romanului în urma unei experiențe trăite la Veneția, în timpul unei curse de gondole.
Eroul este Lucien Mulholland, un adolescent londonez care suferă de o boală necruțătoare. El primește de la tatăl său un caiet venețian în care să scrie tot ce ar vrea să le spună părinților săi, dar nu reușește. Atunci când adoarme cu acest caiet în mână se trezește în fascinantul Oraș al Măștilor, Bellezza, condus de frumoasa Ducesă. Lucien ajunge în mijlocul unei sărbători ciudate, Sposalizio, și prima persoană pe care o întâlnește este o fată năbădăioasă și vorbăreață, Arianna, care va deveni cea mai bună prietenă a sa. Îl cunoaște apoi pe misteriosul magician Rodolfo Rossi, un stravagante, un călător între două lumi, căruia îi devine ucenic. Pentru Lucien începe o nouă viață, cu aventuri palpitante și mistere, pe care e nevoit să le descifreze pe cont propriu.
Editat pentru prima dată în 2002, în Marea Britanie, volumul Călătorie magică în Orașul Măștilor s-a bucurat de un foarte mare succes în rândul adolescenților, în special, fiind considerat „un roman extraordinar… remarcabil”, de prestigiosul cotidian Independent, „minunat scris” (Evening Herald Dublin), „cu o intrigă bogată, grandoare și detalii elaborate” (Children’s Bookseller). „O lectură de vacanță captivantă și convingătoare.” (Sunday Express)
Primirea foarte bună pe care i-a făcut-o publicul i-a determinat ulterior pe editorii de la Bloomsbury să-i propună autoarei să scrie o continuare a aventurilor eroilor din Călătorie magică în Orașul Măștilor, acesta devenind primul roman din seria fantasy Stravaganza, cu o tematică aparte.
Despre seria Stravaganza
Eroii romanelor Stravaganza sunt adolescenți din zilele noastre, care trec prin încercări dificile. Simțindu-se singuri și vulnerabili, ei tind să cadă pradă disperării. Când totul pare pierdut – pentru că părinții nu-i înțeleg, pentru că prietenii adevărați sunt greu de găsit, sau pentru că este greu să-ți deschizi sufletul în fața oricui și nici nu știi de fapt la ce ți-ar putea folosi asta – tocmai atunci apare câte un talisman fermecat, adus dintr-o altă lume de cineva ce face parte dintr-o organizație secretă. Iar asta le schimbă cu totul viețile.
Ei află că sunt dintre cei aleși, stravagantzi, oameni ce pot călători în timp și spațiu, dar nu oricum și oriunde, ci doar atunci și acolo unde este nevoie de ei. Eroii seriei devin puternici și încrezători, descoperindu-și calități neștiute, care ajung să fie puse în valoare grație unor misiuni necunoscute pe care le au de dus la îndeplinire.
Mary Hoffman, autoarea colecției, este o scriitoare britanică de succes, care a publicat peste 90 de cărți pentru copii și tineret. A început să scrie încă din școală piese de teatru pe care le punea apoi în scenă cu prietenii săi. Autoarea ține permanent legătura cu cititorii săi prin intermediului blogului maryhoffman.co.uk.
“Cea mai grozavă magie din lume este aceea de a iubi, iar acesta este unul dintre motivele pentru care am ales această carte”, spune Mihaela Adina Eros, cea care a tradus romanul în limba română. “Nici pe departe aceea de a rosti nu știu ce formule fermecate sau de a amesteca poțiuni secrete. Cred că asta ar trebui să le arătăm copiilor: singura magie care contează este iubirea și niciun fel de altă magie.”
Aflați povestea din spatele poveștii pe site-ul colecției Stravaganza și pe pagina de facebook dedicată. Primul roman al seriei semnate de Mary Hoffman, Călătorie magică în Orașul Măștilor, poate fi deja comandat online pe site-ul editurii Meteor Publishing.
Lansarea romanului Călătorie magică în Oraşul Măştilor este susținută de partenerii ParkLake Shopping Center, www.danielanane.ro, Librăriile Cărturești și Cofetăria Biscuit.