Cea mai recentă ediție MasterChef a surprins concurenții cu probe care le-au testat pe deplin talentul culinar și atenția la detalii, dar şi cu hohote de râs alături de echipa celui mai îndrăgit serial de comedie din România.
Pe întreaga durată de difuzare, 20:30-22:29 peste 1.8 milioanede telespectatori au urmărit testele la care au fost supuși concurenții, iar în minutul de aur, 21:47, peste 2.3 milioane de persoane urmăreau competiția din bucătăria MasterChef.
Ediția de marţi a înregistrat 10.3 puncte de rating și 23.2% cotă de piaţă în intervalul de difuzare, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. Următorul post clasat a obținut 6.4 puncte de rating și 14.4% share pe această categorie.
La nivelul publicului din mediul urban, PRO TV a condus cu 8.3 puncte de rating și 15.7% cotă de piaţă. Postul clasat pe locul doi a înregistrat o audiență medie de 8.2 puncte de rating și 15.5% share.
La nivel național, PRO TV rămâne și de această dată pe primul loc cu o audiență medie de 9.8 puncte de rating și 18.1% share, în timp ce locul secund a obținut 7.8 puncte de rating și 14.4% share.
Ediția de marţi a debutat cu proba Cutia misterelor, care i-a surprins pe concurenţi cu câte un… calculator. Pentru prima dată în concurs ei au fost nevoiţi să calculeze valorile calorice ale ingredientelor pe care le-au folosit. Ei au pregătit mâncare dietetică pentru fotomodele, ce nu trebuia să depăşească 1.200 de calorii.
Fotomodelele prezente în bucătăria MasterChef au gustat şi au votat preparatul preferat, fără să ştie cui aparţine. Astfel că, Ciprian a primit 8 voturi din partea fetelor, Tudor 7, iar Andreea 5 voturi. Ciprian a ieşit învingător şi a fost căpitanul uneia dintre echipele formate pentru cea de-a doua probă. Pentru alegerea celui de-al doilea căpitan, chefii au gustat preparatele lui Tudor şi Andreei, şi au decis ca Andreea să fie învingătoare.
Cele două echipe au aterizat în cel mai cunoscut sat din România – Fierbinţi şi au gătit preparate de Las Vegas pentru întreaga echipă de producţie a celui mai iubit serial românesc de comedie.
Echipa roşie, condusă de Andreea, a gătit felul principal, iar echipa albastră, condusă de Ciprian, a gătit supa şi desertul.
La finalul probei şi în urma voturilor venite din partea găștii din Fierbinţi, echipa albastră a fost câştigătoare, iar echipa roşie formată din Andreea, Alexandra şi Lambrino a intrat la testul sub presiune.
Reîntorşi la bancurile de lucru din bucătăria MasterChef, cei 3 concurenţi au avut de trecut peste o provocare care le-a dat bătăi de cap. De data aceasta, au avut de ales din 3 preparate pe care nu le-au văzut şi le-au putut ghici doar cu ajutorul gustului, mirosului şi simţului tactil. La final, au fost nevoiţi să le reproducă. Lambrino a reuşit să facă cea mai bună farfurie, aşa că a fost salvat, iar Andreea şi Alexandra au mai avut de trecut încă un test.
Au fost din nou legate la ochi şi bazându-se doar pe miros au încercat să ghicească 7 alimente. La sfârşitul probei, Andreea a ghicit 5 alimente din 7, iar Alexandra nu a ghicit niciunul şi a părăsit competiţia MasterChef.
MasterChef – Prinde gustul competiţiei, la PRO TV!