Habitat for Humanity România și Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au semnat un protocol de colaborare și sprijin reciproc în campanii de prevenție și intervenții de răspuns la dezastre naturale și tehnologice în comunități vulnerabile.
“Colaborarea cu sectorul non-guvernamental în cazul răspunsului la situații de urgență și dezastre este de importanță majoră pentru asigurarea unui răspuns complet și integrat pentru astfel de situații specifice. Habitat for Humanity România este o organizație cu mare experiență în domeniul prevenirii și refacerii în cazul situațiilor de urgență, ca rezultat al inundațiilor, alunecărilor de teren și al altor fenomene, iar protocolul de colaborare între DSU și această organizație de prestigiu va face ca în viitor răspunsul la situațiile de urgență cu impact asupra locuinței cetățeanului să fie unul mai complet și mai orientat spre nevoile reale ale populației care necesită ajutor eficient, rapid și țintit”, a declarat Dr. Raed Arafat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență în cadrul Ministerul Afacerilor Interne.
Cu o experiență de 11 ani în analiza și combaterea riscului în comunitate și intervenții la locuințele afectate de dezastre, Habitat for Humanity România aduce în prim-plan modelul participativ de intervenție, de implicare a familiilor afectate atât în renovarea și reconstrucția locuințelor, cât și în reducerea riscurilor de dezastre.
“Prin proiectele pe care le derulăm, încercăm să întărim, prin implicarea beneficiarilor, capacitatea comunităților aflate în risc de a face față și de a își reveni după dezastre. O astfel de comunitate, reziliență la dezastru, va avea locuitori educați, care știu cum să acționeze în caz de dezastre, iar locuințele lor, primele afectate pe termen lung, vor fi protejate și sigure. Ne bucurăm că acest protocol cu Departamentul pentru Situații de Urgență ne va ajuta să multiplicăm la nivel național acest model participativ și să avem cât mai multe comunități reziliente”, a declarat Gabriel Pascal, Director Național Interimar, Habitat for Humanity România.
În cazul unei inundații, de exemplu, pompierii intervin în procesul de salvare al persoanelor și bunurilor afectate, iar Habitat for Humanity România mobilizează voluntari și ajută cât mai multe persoane defavorizate să beneficieze de o locuință decentă, în limita resurselor disponibile.
Expertiza Habitat for Humanity România în prevenţie şi răspuns la dezastre
• Peste 11 ani de experiență în analiza și combaterea riscului în comunitate și intervenții în comunitățile afectate de dezastre
• Statut de Utilitate Publică, obținut în 2008
• 10 județe, 42 de comunități, 47.000 de beneficiari direcți
• Parteneriat cu I.G.S.U., din 2011
• Direcție strategică Habitat for Humanity România, susținută la nivel regional.
Început în 2005, programul Prevenție și Răspuns la Dezastre (Disaster Risk Reduction and Response (DRRR) are scopul de a reduce riscurile de dezastre în comunitate, prin analiza și combaterea riscurilor la care sunt supuse familiile din comunitățile vulnerabile, și de a interveni în zonele afectate.
În 2010, un proiect integrat “multi location” de răspuns la dezastre Habitat for Humanity România a primit recunoaştere internaţională din partea ONU, International Federation of Red Cross și UNHCR şi a fost inclus în catalogul celor mai bune 17 proiecte de răspuns la dezastre din lume din anul respectiv.
Habitat for Humanity România, prin „Statul de Utilitate Publică” obţinut în 2008, poate prelua parte din responsabilităţile autorităţilor publice în probleme de răspuns la dezastre legate de prevenţie şi reconstrucţie. În 2011 a încheiat un parteneriat cu I.G.S.U., care îi conferă sprijinul necesar în sectorul prevenirii, al reducerii riscurilor la dezastre şi al intervenţiilor de urgenţă, precum şi accesul la resurse şi informaţii oficiale (hărţi, date statistice, resurse umane).
Departamentul pentru Situații de Urgență este structură operaţională fără personalitate juridică a M.A.I, cu atribuţii de coordonare, cu caracter permanent, la nivel naţional, a activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate, inclusiv primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de urgenţă în cadrul unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor (UPU/CPU).