Preţuri mici în toate categoriile de consum
· Dezvoltarea gamei de produse cu cel mai mic preţ
· Accentuarea importanţei produselor locale
· Evitarea importurilor pentru sprijinirea afacerilor dezvoltate în România
real,- Hypermarket România pune accent pe dezvoltarea accelerată a produselor sub marcă proprie, în aşa fel încât fiecare categorie de produse să fie reprezentată de un procent cât mai mare de produse cu preţuri mici. Decizia face parte din seria de acţiuni subsumate intenţiei strategice a real,- de a menţine preţuri mici pe piaţa românească, la cât mai multe categorii de produse.
Aprecierile clienţilor real,- au determinat retailerul să accelereze dezvoltarea şi diversificarea portofoliului de produse cu cel mai mic preţ, precum cel al mărcii proprii TiP, incluzând nu doar produse alimentare, ci şi nealimentare. Cele mai căutate produse sunt alimentele de bază (zahărul, uleiul, făina albă de grâu etc.), însă vara lui 2012 a adus vânzări foarte bune şi la produsele de sezon TiP, precum berea şi băuturile răcoritoare. Momentan, gama de produse TiP cuprinde articole în toate categoriile de consum, reprezentând principalele categorii de produse alimentare (pâine albă şi integrală, brânzeturi, lapte UHT, apă îmbuteliată, mălai, bere, băuturi răcoritoare, produse alimentare de bază etc.), şi nealimentare.
Alături de campaniile periodice de reduceri de preţuri, precum cea care se derulează în aceste zile, cu reduceri la peste 2000 de produse, accentuarea importanţei produselor locale este una dintre pârghiile esenţiale prin care real,- îşi propune să obţină la raft preţurile cele mai bune pentru menţinerea puterii de cumpărare a consumatorilor români.
Produse romaneşti în economie: preţuri bune, sprijin pentru producătorii români, evitarea importurilor
„Pentru orice retailer internaţional, este bine ca piaţa autohtonă să reprezinte principalul bazin de furnizori pentru produsele pe care le comercializează. În privinţa mărcilor proprii, orientarea predominantă către furnizorii locali este varianta ideală, pentru ca strategia să-şi atingă scopul şi să obţinem preţurile cele mai bune la raft. În felul acesta, sprijinim afacerile dezvoltate în România, cele care asigură locuri de muncă pentru populaţia autohtonă şi contribuie creşterea gradului de bunăstare în comunităţile lor. În plus, evităm importurile, care au devenit tot mai scumpe, deodată cu devalorizarea monedei locale în raport cu monedele de referinţă (EUR, USD). Aceasta considerăm noi că este o conduită responsabilă a unui mare comerciant, aceea de a încerca să folosească resursele pe care le oferă economia internă şi de a nu adânci unele dezechilibre economice importante, din cauza unui nivel ridicat al importurilor şi prin deteriorarea deficitului de cont curent.” Michel Lamoot, director general al real,- Hypermarket România.