Vineri, 24 septembrie, vizitatorii Promenada Mall pasionați de știință pot afla informații despre cele mai importante contribuții ale României la industria aerospațială europeană, în cadrul Expoziției Industriei Spațiale din România. Evenimentul va avea loc între orele 13:00 și 20:00 la Nivelul 1, din Promenada Mall și face parte din programul celei de-a noua ediții a Bucharest Science Festival, cel mai important eveniment de promovare a științei din România. Accesul la eveniment este gratuit.
Machetele de rachete și motoare, printre cele mai interesante exponate din cadrul evenimentului
În ultimii ani, explorarea spațiului cosmic nu mai este rezervată exclusiv marilor proiecte guvernamentale. Aplicațiile comerciale, constelațiile cu sute sau mii de sateliți destinați comunicațiilor de mare viteză și numărul zborurilor în spațiu au crescut semnificativ.
Pasionații industriei aerospațiale de toate vârstele vor putea descoperi o imprimantă 3D care funcționează chiar și în condiții de micro-gravitație – un experiment real sub semnătura ECRIDA, care va fi lansat in spațiu chiar la începutul anului viitor. Curioșii vor putea admira live diferite machete de motoare și rachete, printre care și modulul rachetei REXUS, care va găzdui experimentul reprezentanților României în cadrul lansării de anul viitor. De asemenea, vizitatorii vor putea admira și un stand de testare pentru parașute, Rover-ul cu care elevii Colegiului Vianu au participat la competiţia naţională ExoRovers, competiţie organizată de Agenţia Spaţială Română, un Cansat – dispozitiv care permite monitorizarea creșterii plantelor în condiții oarecum similare cu cele de pe Staţia Spațială Internațională și multe altele.
Printre expozanți se numără companii din România cu tradiție în această industrie, start-up-uri, grupuri de studenți implicate în proiectele Agenției Spațiale Europene (ESA) și chiar elevi de liceu pasionați de tehnologia spațială:
- GMV România, parte din GMV, cel de-al șaselea grup industrial din sectorul spațial european, după mărime. Compania este specializată în proiectarea sistemelor de zbor și a celor de sol pentru o vastă gamă de misiuni spațiale.
- Deimos Space Romania, parte a grupului multinațional Elecnor Deimos, dezvoltă tehnologii de ghidare, navigație și control (GNC) pentru variate programe ale Agenției Spațiale Europene (ESA), precum racheta Vega-C, sistemul de transport reutilizabil Space Rider sau PROBA-3, un ansamblu de sateliți destinați testării zborului în formație.
- RISE este un start-up fondat de cercetători din domeniul spațial. Compania oferă servicii de R&D și de consultanță pentru a spori accesul entităților locale la piața unică europeană a spațiului.
- ECRIDA este o echipă multidisciplinară formată din studenți ce dezvoltă o imprimantă 3D capabilă să funcționeze în condiții de gravitație redusă. Experimentul va fi lansat în spațiu de Agenția Spațială Europeană la bordul rachetei REXUS.
- 2Space este un start-up ce dezvoltă un lansator pentru nanosateliți (cu masa până în 15 kg), capabil să ofere o capacitate rapidă și configurabilă de acces orbital.
- Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu este unul dintre cele mai cunoscute licee bucureștene. Elevii săi s-au făcut remarcați, în repetate rânduri, în cadrul unor concursuri pe teme spațiale, organizate de ESA și de NASA.
Măsuri sporite de protecție în mall pentru #shoppingînsiguranță
Promenada Mall controlează traficul respectând recomandările autorităților: masca de protecție este obligatoriu a fi purtată de către toți angajații și clienții, iar centrul comercial a implementat un sistem pentru verificarea temperaturii la intrare și asigură distanțarea socială de minimum 2 metri, pentru un shopping responsabil și în siguranță. Totodată, aerul din centrul comercial este filtrat periodic, asigurând astfel o purificare intensivă a spațiilor.
Promenada Mall: certificat internațional pentru măsurile de prevenție Covid-19
După o serie de verificări de conformitate și îmbunătățiri, Promenada Mall a primit reconfirmarea Certificatului de Conformitate COVID-19 din partea Safe Asset Group (SAG). Obținerea acestei acreditări este dovada că centrul comercial funcționează în conformitate cu standardele sanitare internaționale și le oferă clienților o experiență de shopping în siguranță. Experții Safe Asset Group (SAG), companie suedeză independentă care acreditează siguranța centrelor comerciale din toată lumea, au certificat centrul comercial ca fiind conform normelor de prevenție.
Puteți descoperi campaniile Promenada Mall și pe pagina oficială www.promenada.ro, pe Facebook și Instagram.