Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Proiectul Una din Trei – despre cum arta și comunicarea pot înfrunta traumele pierderii de sarcină și infertilității

Proiectul Una din Trei - despre cum arta și comunicarea pot înfrunta traumele pierderii de sarcină și infertilității

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate. Proiectul Una din Trei își propune să confrunte această situație pe multiple căi, la confluența dintre cercetare și artă, adresând durerea prin empatie și însingurarea prin deschiderea către comunitate, pentru a stimula vindecarea, exprimarea, înțelegerea și adaptarea, atât la nivel individual, cât și din punct de vedere colectiv.

Proiectul are în vedere organizarea unei expoziții participative itinerante în România (septembrie 2024), Bulgaria (octombrie 2024) și Polonia (în prima jumătate a lui 2025), reunind lucrări ale unor artiști români și internaționali, cât și obiecte personale, povești și lucrări artistice culese direct de la persoane care s-au confruntat cu aceste experiențe traumatizante. Această expoziție va fi susținută de realizarea unui studiu comprehensiv despre reprezentarea pierderii de sarcină și infertilității în spațiul public din România și Bulgaria, până în luna iunie a acestui an, cât și a 6 ateliere de storytelling în care 9 persoane vor fi ajutate să-și exprime poveștile prin film, scrieri creative și artă audio, ale căror rezultate vor fi prezentate în luna aprilie a acestui an.

Proiectul Una din Trei - despre cum arta și comunicarea pot înfrunta traumele pierderii de sarcină și infertilității

O invitație la terapie prin artă și prin dialog

Proiectul este conceput și implementat de o echipă creativă cu mulți ani de lucru în comunități vulnerabile iar pentru Una din trei va colabora cu mai cu mai multe artiste (Maria Stanisheva – regizoare animație, Bulgaria; Sabina Tupan – arta multimedia, România; Suzana Dan – pictorita, România) pe partea de ilustrație, animație și artă multimedia, pentru a reda complexitatea povestilor. Echipa își mai propune o abordare artistică înrădăcinată în empatie a unor situații de maximă vulnerabilitate, a căror gestionare poate fi susținută, poate în mod paradoxal, tocmai de construirea și stimularea unei comunități înțelegătoare și protective. În acest spirit, Una din Trei invită la vindecare colectivă prin intermediul a 6 ateliere concepute pentru femei și cupluri care au trecut prin avort, pierdere de sarcină și infertilitate.

Prin intermediul filmului, fotografiei și sunetului, participanții vor explora povești și vor comunica despre reziliență, speranță și transformare, pentru a găsi conexiuni cu ceilalți și moduri de a trece peste durere. Participanții nu trebuie să aibă experiență în domenii artistice sau creative, iar atelierele nu sunt doar despre sublimarea experiențelor proprii prin artă, ci sunt mai cu seamă focalizate pe crearea unor spații în care trăirile personale sunt văzute, auzite și validate într-o comunitate empatică. Atelierele vor avea loc de două ori pe lună, între 20 aprilie și 1 iunie, cu sesiuni cuprinse între 90 și 120 de minute, în spațiul Pe Stop.

Mai multe informații se regăsesc în formularul de înscriere: https://forms.gle/TY5Bqkmw1EjtWA5T6

Totodată, Asociația Patrupetrei, sub egida căreia se desfășoară proiectul Una din Trei, este în căutare de asistenți de proiect care să contribuie la cercetarea acestui subiect sensibil, cu empatie și compasiune. Alături de Ruxandra Gubernat (inițiatoare a proiectului, regizoare de film documentar, artistă vizuală și cercetătoare), Ioana Brăilescu (manager de proiect) și Andrei Dudea (producător, director de imagine și regizor), asistentul va contribui la cercetare prin colectarea de date, cât și la organizarea evenimentelor în vederea creșterii gradului de conștientizare în rândul publicului a problemelor legate de pierderea de sarcină și de infertilitate și a tuturor dificultăților care decurg din ele. Timpul necesar este de 3-4 ore pe săptămână, online, iar durata proiectului este de 6 luni.

Persoanele interesate sunt invitate să-și trimită CV-ul și câteva fraze explicând interesul pentru proiect, cât și orice experiență relevantă, la adresele de email ruxandra.gubernat@gmail.com sau i.brailescu@gmail.com, până la data de 15 aprilie.

Prin artă și comunitate, către vindecare

Una din Trei este un proiect pus sub semnul reunirii, a empatiei, a comunității. Experiențelor personale li se dă glas în mai multe forme artistice și simbolice, într-o manieră incluzivă, recunoscând atât trăiri individuale nefiltrate, cât și produse artistice elaborate, creatoare de context și inițiatoare de dialog. Empatia nu vine din izolare și categorisire, ci din împărtășire. Așadar, expoziția rezultată în urma proiectului va conține atât lucrări audio-video selecționate ale unor artiști din România și de peste hotare, cât și minimum 30 de obiecte ilustrative pentru povești personale, împreună cu 10 lucrări artistice primite de la persoane afectate de pierderea sarcinii și/sau infertilitate. Aceste semne ale durerii și ale rezilienței vor fi adunate prin intermediul unor apeluri publice care urmează să fie anunțate. În plus, expoziția va cuprinde și cele 9 lucrări pe care le vor produce participanții la atelierele de storytelling menționate mai sus, însoțite de un performance de 9 minute realizat de Ruxandra Gubernat, intitulat „Not This Baby in My Belly”.

Primul spațiu în care va putea fi văzută expoziția este Rezidența BRD Scena 9, la București, în septembrie 2024. În luna octombrie, expoziția va călători la Sofia, în Bulgaria, iar în prima parte a anului viitor, acest mini-muzeu participativ va ajunge și în Polonia, cea de-a treia țară parteneră în proiect, în galeria lokal_30 din Varșovia.

Una din trei femei are de purtat mult prea multă traumă, de una singură. Proiectul Una din Trei este totodată un răspuns și o chemare: nimeni nu ar trebui să fie însingurat în fața unei astfel de traume atât de profunde, atât de existențiale; iată o șansă de a găsi comunitate și de a exprima experiențele proprii, de a oglindi trăirea individuală în artă, de a merge mai departe, împreună.

Detalii despre proiect se găsesc pe Facebook și Instagram.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.