O pauză de 3 ani plus un an de pregătiri şi teste dificile – acesta a fost startul pentru proiectul Fabia Super 2000, proiect prin care Škoda Motorsport îşi continuă tradiţia unică de peste 100 de ani de excelenţă.
Echipa fabricii a prezentat la raliul de la Monte Carlo din luna ianuarie a acestui an noua lor maşină, model ce a surprins plăcut şi a câştigat recunoaştere imediată. Astfel, echipa Škoda Motorsport s-a bucurat de momente de neuitat în cadrul evenimentelor IRC ce au urmat: victoria echipajului Hänninen – Markkula în cadrul raliului Rusiei din luna iulie şi cele două victorii ale echipajul format din Kopecký – Starý la etapele din Cehia şi Spania, în lunile august respectiv septembrie, victorii extraordinare în istoria raliului pentru Škoda. Kopecký şi Starý au terminat pe locul al 2-lea în primul lor sezon IRC, echipa Škoda clasându-se pe locul al doilea în condiţiile în care nu a participat la toate etapele campionatului.
Comentând pe marginea proiectului Fabia Super 2000, şeful Škoda Motorsport, Michal Hrabánek, a afirmat : “Am demarat acest proiect în baza unei idei clare, susţinută de trei piloni esenţiali : (i) participarea, cu prioritatea indiscutabilă de a fi prezenţi în etapele importante, (ii) consumatorul, şi scopul de a vinde 10-15 maşini corelat cu o colaborare cât mai bună cu importatorii noştrii şi (iii) dezvoltarea automobilului, un proces, de altfel, întotdeauna nesfârşit… Aceste trei aspecte sunt complementare, echipa Škoda fiind într-adevăr satisfacută de rezultatele din 2009, dacă e să le privim per ansamblu. Am avut parte de progrese importante la raliuri, devenind competitivi în adevăratul sens al cuvântului, şi am dezvoltat o maşină rapidă şi fiabilă care, în combinaţie cu o echipă profesionistă, este dornică şi capabilă să câştige competiţia. Toate echipele private ce au folosit această maşină s-au bucurat de succes în 2009. Patrik Sandell (SWE) de la echipa BRR a câştigat etapele PWRC din Norvegia şi Cipru. Lambros Athanassoulas (GRE) de la echipa A-Style a triumfat la Raliul Acropolis, pe când Eyvind Brinyldsen (NOR) a câştigat la categoria N in Raliul Cataloniei. Fabia S2000 a mai avut parte de o serie de rezultate extraordinare în etapele naţionale ale raliurilor, în special în Austria (Raimund Baumschlager), Spania (Alberto Hevia) şi Italia (Piero Longhi). Conducând o Fabia proprietate personală pentru echipa BRR, componentul echipei Škoda Motorport (echipa fabricii) Juho Hänninen a câştigat Raliul Finlandei. Toate aceste realizări sunt o promovare excelentă a mărcii Škoda “.
“Mai mult, am vândut deja 13 maşini unor clienţi privaţi si avem în plan să mai vindem alte 3 unităţi până la sfârşitul acestui an. Cererea a continuat să depăşească capacitatea noastră de producţie pe tot parcursul anului, ceea ce nu face decât să întărească faptul că Fabia S2000 este un produs excelent. Importatorii noştrii ne împărtăşesc părerea, fiind interesaţi să susţină proiectul şi să joace un rol activ în derularea acestuia. În continuare ne vom concentra asupra întăririi poziţiei noastre pe pieţele din Italia, Spania, Austria, Cehia, Belgia sau Emiratele Arabe Unite. Dar vrem să pătrundem şi pe pieţe cu un potenţial uriaş de dezvoltare, cum ar fi Germania, Polonia, Franţa, Slovacia sau Scandinavia. Ceea ce publicul nu poate observa este dezvoltarea continuă a modelelor, îmbunătăţirea parametrilor modelelor”, adaugă Hrabánek.
“Agenda acestui an legată de raliuri s-a încheiat acum. Prioritatea pentru sezonul următor este IRC-ul, unde vom lua parte la etapele principale – la fel ca în acest an, dar vom încerca o mărire a numărului de apariţii. Cu siguranţă vom lua parte la raliul de la Monte Carlo din ianuarie care, datorită celor de la Eurosport TV va fi un eveniment cu o acoperire extraordinară. Doresc să mulţumesc ambelor echipe Škoda care au lucrat din greu pentru aceste rezultate. Abordarea lor a fost una profesionistă, fiind într-adevăr indispensabili succesului nostru. De asemenea aş dori să mulţumesc întregii echipe Škoda pentru efortul depus”, a concluzionat Michal Hrabánek.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}