Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Proiectul „Punem mințile la treabă”

Proiectul „Punem mințile la treabă”

Fiecare om are provocările sale în viață. Trebuie să-ți câștigi existența, să alergi încoace și-n colo, să asiguri binele familiei, să ai grijă de copii. Dar chiar dacă e greu, știi că îți poți lua viața în mâini. Îți găsești un loc de muncă și vei obține resursele financiare, după priceperea ta.

Nu e ușor să găsești un serviciu în ziua de azi. Dar oare cât de greu este să-l găsești dacă ești într-un scaun rulant?

Dacă un om abia se mișcă, asta nu înseamnă că este incapabil. Poate că mintea îi merge brici. Doar că îi trebuie niște condiții aparte pentru a arăta ce poate.
Asociația Culturală Citatepedia face ceva în acest sens, prin proiectul „Punem mințile la treabă”.

Activitatea asociației este larg cunoscută, în special datorită site-ului www.citatepedia.ro – locul unde în fiecare lună, jumătate de milion de utilizatori se întâlnesc cu 850.000 de citate în 41 de limbi. În plus, asociația se ocupă de alte site-uri culturale/educaționale și are propria editură. Un milion de români beneficiază de serviciile Asociației Culturale Citatepedia, marea majoritate oferite gratuit.

Asociația își propune să îmbine culturalul cu socialul, angajând doar persoane cu dizabilități fizice. În acest sens, a pus la punct o platformă internă de colaborare online, astfel încât membrii echipei să poată lucra de oriunde se află. Astfel, persoana cu dizabilități își poate valorifica abilitățile de acasă, beneficiind de adaptările specifice și fără a fi nevoită să suporte dificultățile unei deplasări zilnice la serviciu.

Prima angajare a unei persoane cu dizabilități a fost realizată în anul 2016. Deși se află la 350 km de sediul asociației, colaborarea se desfășoară foarte bine.

Activitățile necesare la Asociația Culturală Citatepedia se potrivesc perfect cu posibilitățile unei persoane intelectuale cu handicap: redactare și tehnoredactare, cercetare și traducere, grafică digitală, moderare online etc. Numărul unor astfel de angajați ar putea crește considerabil.

Dar pentru ca mai multe persoane cu dizabilități să beneficieze de această oportunitate, este nevoie de finanțare. Una dintre modalități este înscrierea proiectului în Campionatul de Bine, competiția anuală susținută de BCR.

Proiectul a trecut deja prin două etape de calificări, ajungând în Finala Plină de Bine, care se încheie pe 15 februarie. Punctajul depinde de numărul de donatori. Cum donațiile încep de la 5 lei, este ușor pentru oricine să participe. Însă un gest atât de simplu înseamnă mult: este votul care arată că proiectul este o idee bună.

Puteți afla mai multe la: https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Locuri-de-munca-pentru-persoane-cu-handicap-grav.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.