Groupama Asigurări a donat Primăriei Timișoara proiectul tehnic și Autorizația de Construire necesare reabilitării cinematografului Studio și transformării sale în primul cinematograf de artă din Timișoara. Proiectul este rezultatul colaborării dintre: Primăria Municipiului Timișoara (proprietarul cinematografului), Groupama Asigurări (finanțatorul proiectului de arhitectură), Institutul Francez din România și Asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (Timishort). Împreună, au contribuit la realizarea temei de arhitectură, a proiectului tehnic și urmează să se implice în managementul programului cultural al cinematografului.
Donația, în valoare de aproximativ 150.000 de euro, acoperă studiile de arhitectură și documentația necesare pentru demararea lucrărilor de construcție și reprezintă încă o dovadă a angajamentului Groupama Asigurări pentru susținerea cinematografiei din România.
„Cinema Studio a fost, fără îndoială, un reper important în viața culturală a Timișoarei, până să ajungă la un nivel de degradare avansat. De aceea, să fim implicați în procesul său de transformare într-un spațiu complex, modern și gândit pentru consumatorul contemporan de artă ne face cinste. Cinematografia este o direcție importantă în politica de responsabilitate socială a Groupama Asigurări, iar, din experiența noastră, știm că românii vor și merită să aibă mai multe oportunități, atât în ceea ce privește produsele culturale la care au acces, cât și în termeni de spații disponibile. În acest context, alegerea de a ne implica în renovarea Cinema Studio a fost firească pentru noi. Ne-am implicat de la bun început cu drag în proiectul de renovare, alături de partenerii noștri, iar acum așteptăm cu nerăbdare faza de construcție. Avem încredere că Primăria Municipiului Timișoara va începe cât de curând lucrările de renovare”, a declarat François Coste, Director General, Groupama Asigurări.
Studiile tehnice de specialitate și documentația pentru începerea lucrărilor de construcție a Cinematografului Studio au fost donate de Groupama Asigurări către Primăria Municipiului Timișoara, conform unui angajament asumat anterior. Proiectul arhitectural, realizat de Atelier 21, a fost gândit astfel încât cinematograful să devină un spațiu „viu”, care să încurajeze dezvoltarea industriei cinematografice la nivel local și național și care să reprezinte un nucleu pentru comunitatea de iubitori și creatori de film.
„Promovarea cinematografiei europene este una dintre prioritățile Institutului Francez din România, mai ales prin strategia sa de susținere a industriilor culturale și creative și a sprijinului pe care îl acordă festivalurilor și cinematografiei românești care structurează programul sălii Elvire Popesco la București și programul «Elvire Popesco hors les murs» în întreaga țară. Iată de ce Institutul Francez din România reiterează întregul său sprijin proiectului de renovare a cinematografului Studio la Timișoara în cooperare cu municipalitatea, cu compania Groupama Asigurări și asociațiile locale. Obiectivul este de a promova diversitatea culturală în perspectiva capitalei europene a culturii.” a declarat Hélène Roos, directoare a Institutului Francez din România.
Primăria Timișoara va lansa în luna august apelul pentru achiziția constructorului, urmând ca în toamna acestui an să demareze renovarea efectivă a clădirii.
„Lăsat de izbeliște aproape 30 de ani, reprezentând o parte din tradiția, cultura și istoria orașului nostru, Cinema Studio va deveni primul cinematograf de artă din Timișoara. Donația făcută de partenerii noștri în acest proiect, în valoare de aproximativ 150.000 de euro, acoperă studiile de arhitectură și documentația necesară pentru demararea lucrărilor de construcție. Municipiul Timișoara și-a asumat finanțarea renovării acestuia, în valoare de aproape 18 milioane de lei (17.784.639,40 lei). Vom lansa în luna august licitația pentru construcție, urmând ca în toamna acestui an să demareze renovarea efectivă a clădirii. Am colaborat cu specialiștii timișoreni în domeniu, cu cei mai mari cineaști pe care îi avem și am convingerea că vom avea o cinematecă funcțională, frumoasă, atractivă, și evident nu va fi ceva ce își propune să facă concurență cinematografelor comerciale”, Nicolae Robu – Primarul Municipiului Timișoara.
Cinematograful Studio va funcționa sub forma unui spațiu cultural de tip art house, integrat în rețeaua de săli Europa Cinemas, având ca domeniu principal de activitate cinematografia și proiecțiile de filme europene independente, de artă sau de autor. Totodată, noua locație va deservi și domenii conexe industriei cinematografice, printre care: producția de film (ficțiune, documentar, animație), jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, dezvoltarea unui program de educație cinematografică pentru copii și tineri.
„Ne bucurăm că proiectul s-a finalizat cu bine, fără a face rabat de la calitatea lui. Vom fi alături de Primărie în faza de construcție și ne punem speranța că aceasta va face tot posibilul să termine cât mai repede și fidel renovarea cinematografului, acest obiectiv esențial pentru oraș. Etapa viitoare este planificarea modului de organizare a programului cultural-artistic al cinematografului, care va face obiectul unui parteneriat între primărie și partenerii implicați în proiect, așa cum s-a convenit de la începutul acestei colaborări.” au declarat asociațiile partenere în proiect.
Viitorul cinematograf va dispune de 2 săli de proiecție: una de 190 locuri și una de 64 locuri, aceasta din urmă fiind concepută ca un spațiu multifuncțional.
Sala mare va fi dotată cu proiector DCP (Digital Cinema Package), sistem de sunet Dolby Surround, ecran de proiecție profesional, sistem de traducere simultană, sistem de iluminat scenă, echipamente pentru transmisiuni live-streaming. Sala mică va dispune de proiector performant pentru cinema, sistem de sunet Dolby Surround, ecran de proiecție pentru cinema, un sistem de scaune retractabile, care să permită utilizarea spațiului și pentru activități conexe proiecțiilor de cinema (ateliere, dezbateri, studio foto, casting) dotat de asemenea cu reflectoare de studio, cu ansamblu Chroma Key verde și echipament pentru live streaming.
La parterul cinematografului vor exista un lobby și o recepție modernă care va include un cineshop, o cafenea și două studiouri pentru montaj sunet și video.
Podul amenajat se va transforma într-o sală multifuncțională, care se va utiliza în regim ”HUB educațional”, cuprinzând: spații de lucru pentru asociațiile de film, jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, etc., un spațiu pentru transmisiuni radio, spațiu de expoziții, o sală de ședințe.
Pe terasa clădirii va funcționa un café-cinema, pentru maxim 80 de persoane, unde se vor organiza proiecții de film în aer liber, precum și evenimente cultural-artistice de mică amploare (lansări de carte, mini-concerte, stand-up comedy etc.).
Lucrările de finisaje exterioare propuse prin prezentul proiect se vor realiza în spiritul clădirii și al vecinătăților sale, pentru a-i pune în valoare potențialul, personalitatea și identitatea. Astfel, fațada principală, dinspre str. Nicolaus Lenau, se va reabilita, lucrările urmărind refacerea detaliilor de arhitectură și a decorației specifice imaginii inițiale a clădirii.
Istoric proiect renovare Cinema Studio
În luna iunie 2018 Primăria Municipiului Timișoara, Compania Groupama Asigurări, Institutul Francez din România și Asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (Timishort) au semnat o declarație de intenție privind înființarea unui cinematograf de artă în centrul orașului sub cupola rețelei Europa Cinemas.
În luna noiembrie 2018 s-a aprobat prin hotărâre de Consiliu Local ca viitorul Cinematograf de Artă al orașului să fie creat în incinta fostului Cinematograf Studio.
În luna mai 2019 s-a prezentat conceptul de arhitectură privind renovarea Cinematografului Studio, într-o ceremonie la care a participat și Doamna Michèle RAMIS, Ambasadoarea Franței în România.
În luna decembrie 2019 au fost aprobate faza DALI și indicatorii tehnico-economici privind reabilitarea Cinematografului „STUDIO”, iar Municipiul Timișoara și-a asumat finanțarea renovării acestuia, în valoare de 17.784.639,40 lei.
Planșele și randările proiectului pot fi accesate pe pagina de facebook: www.facebook.com/CinemaStudio.