Proiectul de educație nonformală Teachers UP!, desfășurat după un model NASA, a fost lansat la nivel național, odată cu succesul înregistrat în cadrul proiectului pilot de anul trecut, organizat la Brașov.
Lansat de Asociația Nonprofit Life Balance împreună cu compania de consultanță și coaching DC Catalyst, specializată în PCM (Process Communication Model), proiectul se adresează unui număr de 500 de profesori. Numărul total al beneficiarilor direcți ai cursului, al elevilor, se ridică la peste 20.000. Programul s-a lansat în patru dintre cele mai importante centre educaționale și culturale din România: București, Cluj, Iași și Timișoara.
Teachers UP! este un program de training revoluționar, bazat pe PCM (Process Communication Model), ce oferă instrumentele utile necesare pentru a ajuta oamenii să gestioneze situațiile de stres. În România, proiectul este susținut de John Parr, unul dintre cei trei Master Traineri Formatori PCM la nivel mondial.
Programul s-a lansat la București în prezența mai multor cadre didactice, traineri și brand ambassadori, printre care Melania Medeleanu.
“Pentru un profesor nu e suficient să știe materia pe dinafară. E esențial să știe cum să predea această informație, să-i inspire pe elevi și să vorbească pe limba lor. Dar chiar și acolo unde nu există har și inspirație, se poate descoperi un profesor bun, dacă se arată dornic să învețe permanent și să-și îmbunătățească mereu relația cu elevii săi. Un astfel de program îi învață pe profesori să se cunoască pe ei înșiși, în primul rând, iar apoi pe fiecare elev în parte, astfel încât să știe cum să rezolve situațiile dificile întâmpinate la clasă.” – Melania Medeleanu, Jurnalist, trainer, brand ambassador
Relațiile tensionate între cadrele didactice și elevi sunt foarte frecvente în şcolile din România. Asta pentru că profesorii îşi pierd repede răbdarea când elevii nu înţeleg sau sunt neatenţi. Iar un comportament agresiv poate avea urmări dezastruoase în dezvoltarea unui copil.
Programul educaţional Teachers UP!, unic în România, îşi propune să îmbunătăţească relaţia dintre profesori şi elevi. Îi ajută pe dascăli să se cunoască şi îi învaţă cum să lucreze cu fiecare elev în parte în funcţie de tipologia lui, iar cei mici devin mai motivați, mai veseli și învață cu mai multă plăcere.
“Ne dorim ca profesorul să își dea seama când nu se simte confortabil, el sau elevul lui. Trebuie să știe că există acum un instrument care îl ajută să apese butoanele potrivite, astfel încât relația sa cu fiecare elev să devină constructivă și să contribuie pozitiv la sistemul nostru educațional, confruntat cu destule neajunsuri.” – Daniela Ciobotar, Trainer, organizator
Modelul programului a fost utilizat de NASA, cu scopul de a gestiona procesul de selecție a astronauților și dezvoltării echipelor care urmau să plece în cosmos. Treptat, programul a intrat atât în lumea de business din SUA și Europa, cât și în instituțiile de învățământ din America, Asia și Europa. Acum este implementat și în România, preluat și adaptat la condițiile locale, de trainerii Daniela Ciobotar, Andrada Muscalu și Adina Bereș.
În cadrul programului, cadrele didactice își asumă plata profilului de personalitate necesar derulării trainingului. Mai multe detalii despre curs puteți găsi aici.