Proiectul de comunicare realizat de echipa OMA Vision pentru Festivalul Internațional George Enescu se încheie pe 31 decembrie 2017, la mai bine de cinci ani de la demararea acestuia, în urma unei decizii a companiei de a prelua noi provocări profesionale.
În perioada colaborării cu ARTEXIM, OMA Vision a reușit relansarea imaginii Festivalului Enescu, atât în țară, cât și în străinătate.
„Pentru echipa OMA Vision, implicarea în Festivalul Enescu a fost principalul nostru mod de a ne aduce contribuția la binele societății. Știam valoarea Festivalului și ne-am dorit să o punem în lumină, să o creștem, să o împărtășim cu cât mai mulți oameni. Știam geniul marelui nostru compozitor, George Enescu, și am vrut să arătăm cum poți să îl respecți și să îi dai viață peste timp fără slujbe, ci prin muzica și valorile lui. Festivalul Enescu rămâne pentru noi un proiect de suflet, în care am dat ce am avut noi mai bun și pe care îl iubim în continuare. Avem încredere că din locul unde îl lăsăm noi poate fi dezvoltat mai departe, cu imaginație și cu dăruire, de un alt partener de comunicare. Mulțumim echipei ARTEXIM pentru profesionalismul în organizarea Festivalului și pentru întregul sprijin acordat muncii noastre”, a declarat presei Oana Marinescu, managing director OMA Vision, care în perioada 2012 -2017 a îndeplinit rolul de director de comunicare al Festivalului Enescu.
„Festivalul Enescu este cel mai important eveniment cultural internațional al României, iar comunicarea de care a beneficiat în ultimii cinci ani a permis să fie vizibil la adevărata lui valoare și să atragă în sălile de concerte un public nou, mai tânăr, dornic să descopere muzica clasică și să trăiască în septembrie în spiritul lui Enescu. Contribuția adusă de echipa OMA Vision la dezvoltarea Festivalului este incontestabilă și se bucură de toată aprecierea noastră. Suntem acum mai puternici decât în 2012, ceea ce creează premise foarte bune pentru viitoarea comunicare a Festivalului”, a declarat presei Mihai Constantinescu, directorul ARTEXIM și director executiv al Festivalului George Enescu.
Colaborarea dintre ARTEXIM și OMA Vision a fost pe bază de parteneriat, nefiind alocate fonduri publice pentru serviciile prestate de companie.