- În 2022, 6.000 de elevi, alături de profesorii lor coordonatori, au participat la activitățile din proiectele iTech Skills și Skills for Tech Jobs implementate de Junior Achievement (JA) România cu sprijinul companiei Honeywell
- A fost dezvoltat un nou modul digital de orientare profesională în domeniul tehnologic – Învață programare! –, adresat elevilor din clasele VII-XII
În anul 2022, la noile ediții ale proiectelor educaționale iTech Skills – ediția a IV-a – și Skills for Tech Jobs – ediția a II-a –, implementate de Junior Achievement România cu sprijinul companiei Honeywell, au participat peste 6.000 de elevi și profesori din peste 200 de școli din România. Elevii de gimnaziu și liceu au avut acces gratuit la resurse și activități educaționale la clasă și acasă, create pentru a dobândi noi cunoștințe și abilități digitale necesare pentru joburile viitorului, și au beneficiat de suportul consultanților voluntari Honeywell.
„Activitățile din proiectul iTech Skills – #scriemCOD au venit în ajutorul elevilor pentru că au în programa școlară aplicația Scratch, iar exemplele oferite au constituit un suport puternic în dezvoltarea unor noi aplicații, plecând de la simplu la complex. Elevii au căpătat experiență în crearea de jocuri și scenarii pe diverse teme. Am înscris și la concursuri o parte dintre cele mai reușite aplicații create de elevi, pentru a le pune munca în valoare.“ – profesor la Școala Gimnazială „Profesor Nicolae Simache“, Ploiești, Prahova
În proiectul Skills for Tech Jobs, aflat la cea de-a doua ediție și adresat elevilor din clasele VII-XII, au fost dezvoltate modulele Jobs in Tech și Învață programare!. Acestea, dar și interacțiunea directă cu voluntarii Honeywell, care le-au împărtășit elevilor din cunoștințele și experiențele lor profesionale, au permis participanților să poată analiza diferite opțiuni de carieră, să identifice și să exerseze abilitățile deținute și cele necesare pentru a îndeplini anumite roluri sociale și profesionale, în funcție de domeniul preferat.
„Mi-au plăcut experiențele profesionale împărtășite de voluntara din partea Honeywell care a participat la activitatea de astăzi. Elevii au învățat lucruri noi despre autocunoaștere, despre aptitudinile necesare practicării viitoarei profesii, și-au dezvoltat competențele de comunicare și au vorbit deschis despre domeniile care îi atrag și în care își doresc să lucreze în viitor.“ – profesor la Liceul Teoretic „Miron Costin“ Pașcani, județul Iași
„Modulul Învață programare! m-a ajutat să am o nouă perspectivă asupra domeniului informaticii și a oportunităților de carieră pe care le oferă. Personal, consider că dețin deja o parte dintre abilitățile specifice meseriilor viitorului, cum ar fi creativitatea sau lucrul în echipă, iar parcurgând acest modul am avut ocazia să îmi dezvolt cunoștințele despre unele dintre cele mai cunoscute limbaje de programare.“ – elev în clasa a XI-a, Colegiul Economic „Virgil Madgearu“, București
Activitățile proiectelor, de tip learning by doing și project based, facilitează și încurajează implicarea consultanților voluntari Honeywell în pregătirea profesională a tinerilor, în acord cu profilul abilităților și aptitudinilor necesare tranziției către piața muncii.
„În calitate de lider în inovare, Honeywell promovează știința, tehnologia și ingineria în comunitățile din întreaga lume. Investiția în formarea tinerilor prin activități de învățare, consultanță și experiență practică va duce la formarea celor ce ne vor construi viitorul.” – Cristina Grama, Sr HR Manager Honeywell
Prin activitățile de învățare, consultanță și experiență practică, proiectul susține profesorii diriginți și orientarea profesională în școli, oferind tinerilor informații detaliate despre competențele tehnice și profesionale de care au nevoie pentru succesul lor profesional.