Cu BMW i, BMW Group este un pionier în domeniul automobilelor electrificate (electrice şi plug-in), demonstrând o gamă largă de inovaţii de la procesul de producţie, până la soluţii constructive şi sisteme de utilizare. Acesta a fost baza dezvoltării unei game fără precedent de modele, susţinută şi de un pachet consistent de soluţii şi servicii, inclusiv un program amplu de reţele de staţii de încărcare.
Această strategie este respectată şi în România, unde BMW Group este lider de piaţă atât pentru automobile electrificate, cât şi plug-in. În plus, BMW Group România urmăreşte strategia de dezvoltare a grupului la nivel global, implicându-se şi în dezvoltarea de staţii de încărcare sau susţinând prima de până la 2000 de euro pentru schimbul unui automobil diesel Euro4 sau mai vechi cu un automobil ecologic nou.
1. BMW i3 – cel mai de succes automobil electric din România
În România, BMW Group este lider detaşat pe piaţa de automobile electrice, cu 25 de livrări în prima jumătate a anului (din care două modele cu range extender) BMW i3. În total, mai bine de unul din două automobile livrate în România este un model BMW. Cea mai importantă bază de clienţi rămâne în rândul companiilor, unde există două direcţii principale: BMW i3 se dovedeşte alegerea principală pentru companiile de servicii, pentru shuttle sau car sharing, sau ca automobil de companie pentru a susţine o comunicare verde.
Mai mult, BMW i3 debutează la Salonul Auto de la Frankfurt IAA 2017 cu o versiune revizuită şi cu un model sport, cu putere şi performanţe ridicate, BMW i3s. Noile modele îşi vor face debutul pe piaţa din România din noiembrie 2017. Mai multe informaţii aici: https://www.press.bmwgroup.com/romania/article/detail/T0273946RO/noile-bmw-i3-%C5%9Fi-bmw-i3s.
„Puternic susţinută de Programul Rabla Plus, piaţa de automobile electrice are o creştere constantă. Infrastructura de încărcare are o evoluţie mai rapidă chiar decât nivelul pieţei, avem toate premisele pentru ca automobilul electric să se impună şi în România. BMW i3 se bucură de un interes foarte mare şi aşteptăm o depăşire semnificativă a cifrei de vânzări de anul trecut.
Ca automobil de oraş, considerăm că BMW i3 este un pachet matur. Autonomia acoperă nevoile de deplasare urbană pentru mai multe zile şi, în acelaşi timp, avem un automobil foarte dinamic şi agil, care păstrează experienţa de condus BMW. Avem şi avantajul unui preţ atractiv, cu un cost de utilizare la nivelul unui BMW Seria 1 sau chiar mai mic, dacă luăm în considerare programul Rabla Plus. Până la urmă, costul de „combustibil” pentru BMW i3 este de aproximativ 7 lei pentru 100 km.
Legat de Programul Rabla Plus, am spus-o mereu: este unul puternic, are impact important în piaţă şi este esenţial pentru lansarea automobilelor electrice. Pe de altă parte, fără o planificare multianuală predictibilă şi o strategie de retragere treptată a programului, putem să asistăm la distorsionări mari şi să devenim captivi ai programelor de stat”, explică Dana Popescu, brand manager BMW i România.
2. Promovare puternică pentru automobilele plug-in hybrid
Automobilele plug-in hybrid prezintă o serie unică de avantaje. Bateria de capacitate mai mare cu încărcare la priză asigură o autonomie de aproximativ 20-40 km în utilizarea zilnică (în funcţie de model, configuraţie, condiţiile meteo şi stilul de condus). Aceasta poate acoperi drumurile zilnice acasă-birou-acasă, asigurând o deplasare integral electrică în oraş. Pe drumuri lungi, motorul cu ardere internă susţine deplasări extraurbane şi, alături de momentele de frânare, poate susţine încărcarea bateriei. Astfel, de fiecare dată, traversările prin oraşe se pot realiza în regim electric pentru eficienţă maximă.
În plus, cu sistemul de aer condiţionat operat electric, un automobil plug-in hybrid poate fi programat pentru precondiţionarea habitaclului atunci când este staţionat. O soluţie excelentă pentru temperaturi extreme iarna sau vara.
BMW Group are o poziţionare unică pe piaţa de automobile plug-in hybrid – preţul pentru acestea este la un nivel comparabil cu un model pe benzină de putere comparabilă şi chiar mai mic faţă de un diesel. În plus, BMW Group are în acest moment cea mai variată gamă de modele plug-in hybrid din segmentul premium: MINI Cooper SE Countryman, BMW Seria 2 225xe iPerformance, BMW Seria 3 330e iPerformance, BMW Seria 5 530e iPerformance, BMW X5 xDrive40e iPerformance, 740Le xDrive iPerformance şi BMW i8.
Planul de dezvoltare pe termen mediu este o platformă flexibilă care să permită integrarea oricărui sistem de propulsie în modelele BMW Group: cu motor cu ardere internă, plug-in hybrid sau electric.
În România, în primele şase luni ale anului au fost livrate în total 46 de automobile electrificate, ceea ce reprezintă, încă o dată, aproximativ o treime din piaţa naţională.
3. Dezvoltarea reţelei de încărcare
BMW Group a fost implicat încă de la început în proiecte care să susţină şi să dezvolte reţeaua de încărcare pentru automobile electrificate (electrice şi plug-in). Prin proiectul BMW ChargeNow, BMW oferă un acces simplificat, pe baza unui singur card şi a unei facturi lunare, la mai multe reţele de încărcare la nivel naţional sau regional. Aceasta simplifică accesul la staţii pentru utilizatorii individuali care altfel ar trebui să realizeze un abonament la fiecare reţea de staţii în parte. În acest moment, BMW ChargeNow este cea mai mare reţea de încărcare din lume. Este prezentă pe şase continente şi peste 30 de ţări. În plus, BMW Group se implică activ în dezvoltarea reţelelor de staţii de încărcare, în special în Statele Unite şi Europa, în diverse parteneriate.
Această strategie este urmărită şi în România. În Bucureşti, BMW Group a instalat prima staţie publică de 50 kW cu acces public gratuit, în parteneriat cu Băneasa Business and Technology Park. La nivel regional, BMW Group este implicat în proiectul NEXT-E, care presupune o reţea de staţii de mare putere în Europa de Est.
La 23 iunie 2017, Comisia Europeană a anunţat că proiectul NEXT-E a fost selectat pentru finanţare prin programul său Connecting Europe Facility (CEF). Proiectul NEXT-E va monta 222 de staţii multistandard de încărcare rapidă (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultrarapidă (150-350 kW) de-a lungul Reţelei Principale şi a numeroaselor Coridoare Principale TEN-T, creând o infrastructură extinsă pentru încărcarea automobilelor electrice (EV) în Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia şi România. Pentru România sunt planificate 40 de staţii de încărcare rapidă (50 kW).
Proiectul NEXT-E reprezintă un model bun de cooperare unică a patru grupuri principale din domeniile energiei care şi-au unit forţele cu producătorii de automobile. Consorţiul constă din companiile E.ON Group (Zapadoslovenská energetika în Slovacia, E.ON Republica Cehă, E.ON Ungaria, E.ON România), companiile MOL Group (reprezentate de subsidiarele din cele şase ţări participante), Hrvatska elektroprivreda în Croaţia, PETROL (în Slovenia şi Croaţia) şi producătorii de automobile Nissan şi BMW, prin reprezentanţele locale.
Activităţile proiectului au început în 2017, prin lansarea activităţilor internaţionale multianuale planificate să se încheie la 31 decembrie 2020.
4. Bonus pentru inovaţie
BMW Group România respectă angajamentul companiei luat la nivel european pentru a susţine dezvoltarea de automobile cu sisteme de propulsie inovatoare. În acest sens, BMW Group România se aliniază va oferi un program de trade cu un beneficiu de până la 2000 de euro sub forma unui „Innovatiation Bonus”. Acesta se acordă la schimbul unui automobil diesel Euro4 sau mai vechi cu un automobil modern, ecologic: electric, plug-in sau convenţional cu emisii de sub 130g.
Programul se va derula prin reţeaua de dealerii BMW autorizaţi până la finalul acestui an. Bonusul va fi stabilit în funcţie de condiţia automobilului deţinut şi automobilul achiziţionat la schimb.