în domeniul organizării de manifestări expoziţionale
Felix Image Shop, o agenţie timişoreană de evenimente speciale, lansează un nou tip de serviciu: suport în participarea la manifestări expoziţionale.
Conceptul este unul deloc nou pe pieţele internaţionale: firmele participante la târguri şi expoziţii desfăşurate în alte oraşe decât cel de reşedinţă au nevoie de sprijin “la faţa locului”: facilitarea de întâlniri cu potenţiali parteneri de afaceri din zonă, servicii de ultimă oră pentru amenajarea standului, selectarea de personal de distribuţie a materialelor promoţionale, servicii de consultanţă în vederea alegerii unor mijloace de promovare în timpul manifestării sau chiar servicii de cazare şi petrecere a timpului liber în apropierea complexului expoziţional.
La toate acestea, se mai adaugă şi o gamă de servicii pentru cei ce nu au timpul sau resursele necesare participării la o manifestare pe care o consideră totuşi interesantă. Pentru această categorie, există varianta angajării unei firme specializate în reprezentare care poate în primul rând să distribuie materialele publicitare ale clientului, dar şi să îi colecteze toate informaţiile necesare din timpul expoziţiei: pliante, cataloage sau cărţi de vizită ale firmelor considerate potenţiali parteneri de afaceri, fotografii din timpul evenimentului, materiale informative legate de ceea ce s-a întâmplat în cadrul expoziţiei, lansări de produs, oferte speciale, promoţii sau articole de presă.
Felix Image Shop a lansat un proiect pilot de asemenea servicii, disponibile deocamdată doar pentru expoziţiile ce au loc în Timişoara, Arad şi Cluj Napoca, dar îşi propune ca începând cu luna septembrie să îşi extindă zona acoperită către alte centre expoziţionale importante, ca Bucureşti, Mamaia şi chiar Iaşi. Mai multe informatii se pot obţine vizitind www.imageshop.ro, unde veti gasi si lista completa a targurilor interne si internationale din 2006.
{mosloadposition user10}