· Din cei 30 de tineri participanţi selectaţi iniţial, 12 au fost aleşi pentru a merge mai departe. Aceştia vor avea ocazia să lucreze timp de o lună în fabrica de medicamente Zentiva
La începutul lunii octombrie, Zentiva, o companie Sanofi, a lansat programul de internship Zentiva University, dedicat tinerilor absolvenţi, masteranzi sau doctoranzi în cadrul universităţilor de Farmacie, Politehnică – specializările Chimie, Mecanică, Automatică şi ASE. Din cei 30 de participanţi selectaţi iniţial, 12 vor merge mai departe şi vor lucra, până la jumătatea lunii decembrie, în departamentele pentru care au optat. La sfârşitul programului, şase dintre aceştia vor avea ocazia să înceapă o carieră în cadrul companiei, începând din 2012.
„Ne-am clădit evaluările pornind de la instrumentele de specialitate Hogan. Am testat astfel personalitatea participanţilor, am investigat motivaţiile şi valorile personale şi am făcut comparaţia cu profilul dorit, conturat încă de la începutul programului de către echipa de proiect”, a explicat Angela Posdărăscu, Manager Resurse Umane şi Servicii Zentiva. „Considerăm că este important faptul că tinerii selectaţi vor desfăşura exact activitatea pentru care s-au pregătit în timpul studiilor. Astfel îşi vor da seama mai uşor dacă este ceea ce îşi doresc pe termen lung. În ceea ce ne priveşte, în următoarea perioadă ne interesează să evaluăm potenţialul acestor tineri şi potrivirea cu echipa în care ar urma să lucreze”, a completat Posdărăscu.
Programul a fost structurat în 3 etape. În luna octombrie, cei 30 de tineri selectaţi au avut ocazia să viziteze fabrica de medicamente Zentiva şi să participe la Zilele Zentiva – programe de învăţare special concepute de echipa de proiect. Începând din 21 octombrie, 12 studenţi selectaţi în urma evaluărilor vor putea să lucreze până pe 15 decembrie în unul din departamentele de Producţie, Producţie mentenanţă, Calitate, Business Support, Supply Chain sau Environment, Health and Safety. În 2012, şase dintre ei vor primi un contract determinat cu durata de un an şi posibilitatea de a începe o carieră în domeniul farmaceutic în cadrul companiei.
Participanţii ne-au împărtăşit o parte din gândurile lor referitoare la program:
„Am avut numai de câştigat atât în plan profesional, cât şi personal. Consider că acest program este util pentru studenţi şi proaspăt absolvenţi pentru că ne oferă experienţa de care avem nevoie la început de carieră şi ne ajută să ne evaluăm atitudinea şi abilitatea de a lucra în echipă. La finalul internship-ului toţi participanţii implicaţi câştigă ceva, fie că e vorba de experienţă, de prieteni sau de colaborare pe termen lung” – Alexandra Vasioiu.
„În aceste săptămâni am parcurs o experienţă de învăţare practica şi de training prin care am reuşit să mă cunosc şi mai bine pe mine însămi. Foarte mult mi-a plăcut că am văzut cu ochii mei cum se fac medicamentele şi sunt sigură că nu voi uita curând, aşa cum se întâmplă cu o parte din teoria de la facultate. Am întâlnit la Zentiva mulţi profesionişti, oameni entuziaşti de cariera lor, deschişi, prietenoşi, naturali, interesaţi de participanţi, care ne-au răspuns la toate întrebările, indiferent dacă erau pertinente sau nu” – Alexandra Ciocan.
„Zentiva University este un program bine structurat, ce ne-a oferit posibilitatea de a ne afirma, deşi nu aveam experienţă în domeniu. Am învăţat foarte multe lucruri despre cum funcţionează această industrie, dar şi compania. Zentiva este compusă din oameni de mare caracter şi foarte pasionaţi. Apreciez faptul că angajaţii companiei ne-au tratat mereu cu zâmbetul pe buze şi au avut încredere să se deschidă în faţa noastră şi să ne explice activitatea lor de zi cu zi” – Andreea Balalia.