de KFC si Pizza Hut
În luna octombrie, în restaurantele KFC şi Pizza Hut se desfăşoară o campanie de strângere de fonduri în spijinul copiilor din programul „Vreau în clasa a noua” al fundaţiei World Vision România . Pentru al şaselea an consecutiv, KFC şi Pizza Hut strâng fonduri pentru copiii români care trăiesc în mediul rural, astfel încât aceştia să îşi poată continua studiile la liceu. Din fondurile colectate, organizaţia World Vision România va oferi burse pentru 57 de copii fără posibilităţi materiale. În perioada 1 – 31 octombrie, oricine poate dona 1 Leu în restaurantele KFC şi Pizza Hut, fără a fi nevoit să cumpere ceva.
„Proiectul Vreau în clasa a noua este unul foarte important pentru organizaţia World Vision România. Suntem mândri să sărbătorim acum, împreună cu prietenii noştri de la KFC şi Pizza Hut, intrarea în cel de-al şaselea an de proiect. Le mulţumim că au fost alături de noi în tot acest timp şi că ne-au ajutat să susţinem mulţi copii să-şi continue studiile la liceu. Până în prezent, peste 500 de copii cu situaţie materială dificilă au terminat liceul datorită proiectului nostru, iar jumătate dintre ei sunt acum la facultate, deci ei privesc astăzi cu mult mai multă încredere către un viitor în care visele lor se pot transforma în realitate. Întâlnirile pe care le organizăm periodic cu aceşti tineri sunt extrem de emoţionante – este extraordinar să vezi cât de motivaţi sunt aceşti tineri şi cât de mult îşi doresc să reuşească în viaţă”, a declarat Cătălin A. Popa, Director Executiv World Vision România.
„În zonele rurale din România, doar 55% dintre tineri îşi continuă studiile la liceu. În celelalte cazuri, familiile nu au posibilităţi financiare pentru a-şi susţine copiii pe perioada liceului. La KFC şi Pizza Hut, credem că stă în puterea noastră să facem o diferenţă şi să le oferim copiilor şansa la o educaţie mai bună. De aceea, în fiecare an, susţinem campania „Vreau în clasa a noua”, iniţiată de World Vision România. Donând 1 Leu sau mai mult în orice restaurant KFC sau Pizza Hut, oricine poate să ajute un copil care îşi doreşte să meargă la liceu. În ultimii 6 ani, împreună cu clienţii noştri, am adunat mai mult de 172.000 de euro şi suntem încrezători că anul acesta campania va avea un succes cel puţin la fel de mare ca ediţiile trecute”, a declarat Mark Hilton, CEO KFC şi Pizza Hut România.
„Tinerii aceştia sunt un exemplu de ambiţie şi perseverenţă pentru oricare dintre noi. Pentru World Vision educaţia a fost întotdeauna o prioritate majoră – prin programele noastre de dezvoltare comunitară urmărim ca un număr tot mai mare de copii, indiferent de situaţia lor materială, să meargă la şcoală”, a completat Cătălin A. Popa, Director Executiv World Vision România.
Copiii implicaţi în proiect sunt selectaţi în funcţie de situaţia financiară a familiei din care provin, de rezultatele şcolare şi de dorinţa lor de a merge la şcoală. În timpul liceului, aceştia beneficiază de o bursă lunară care le acoperă cheltuielile necesare pentru a-şi continua studiile.
De asemenea, tinerii sunt ajutaţi să obţină rezultate şcolare bune şi să se adapteze în noul mediu prin activităţi educative şi culturale pentru a-şi atinge potenţialul maxim. Participând la activităţi de socializare cum sunt întâlnirile pe diverse teme educative adecvate vârstei, tabere, concursuri, excursii, copiii fac faţă mai uşor solicitărilor mediului social şi şcolar.
Campania face parte din programul World Hunger Relief, cea mai mare iniţiativă internaţională din sectorul privat, lansată de World Food Programme, o subsidiară a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Programul World Hunger Relief este susţinut anual de YUM!, fiind prezent în peste 130 de ţări şi teritorii şi în mai mult de 39.000 de restaurante KFC, Pizza Hut şi Taco Bell şi implicând aproape 1,5 milioane de angajaţi.
La nivel naţional, campania este susţinută de prezentatorul TV, Dani Oţil. Alte persoane publice, precum solistul trupei Voltaj Călin Goia şi actriţa Daniela Nane, s-au implicat însprijinirea acţiunii.