Organizatorii programului pentru studenţi START INTERNSHIP anunţă rezultatele evaluării externe a ediţiei 2009, evaluare realizată de Institutul de Cercetare de Piaţă GfK România. Aflat la cea de-a doua ediţie, programul a oferit studenţilor din România, şi anul acesta, posibilitatea de a explora oportunităţile de carieră şi de a-şi dezvolta un set extins de abilităţi transferabile, prin participarea la stagii de internship în companii, în perioada vacanţei de vară.
Studenţii care au ocupat cele 256 de poziţii de internship oferite de companii au fost selectaţi dintr-un număr de peste 1500 de studenţi înregistraţi în program. Înscrierea studenţilor şi a companiilor, precum şi comunicarea dintre aceştia, s-a realizat prin intermediul platformei on-line www.startinternship.ro. GfK România a intervievat 91 de studenţi participanţi la program. Cea mai mare parte dintre aceştia (81%) urmează studii universitare, iar restul de 19% – studii post-universitare.
Şansa de a aprofunda partea practică este ceea ce le-a plăcut studenţilor cel mai mult la acest program (32%). Al doilea punct de interes au fost colegii cu care au lucrat pe perioada stagiului (23%), mediul de lucru (23%) şi faptul că li s-a oferit posibilitatea de a învăţa multe lucruri noi (21%).
Aproape toţi studenţii intervievaţi (95%) au ales programul de Internship pentru a câştiga experienţă de lucru într-o companie. Alte motive considerate importante de către mai mult de jumătate din ei au fost: posibilitatea de a creşte ca specialişti şi de a-şi dezvolta abilităţile (65%), îmbogăţirea CV-ului (56%) şi dorinţa a fi remarcaţi de companii (52%).
În ansamblu, programul START Internship a fost perceput de către studenţi la fel ca şi anul trecut: un loc în care au cunoscut foarte mulţi oameni noi (75%), au fost implicaţi în diverse proiecte (65%), li s-a solicitat creativitatea, au avut parte de multe aplicaţii practice (63%) şi şi-au făcut foarte mulţi prieteni (63%). Singurul lucru perceput diferit anul acesta este participarea la traininguri (doar 23% dintre studenţi au spus că au participat la traininguri anul acesta, în comparaţie cu 37% menţiuni anul trecut).
În ceea ce priveşte evaluarea lor de către trainer, aproape toţi studenţii sunt optimişti, afirmând că trainerul a fost oarecum mulţumit sau foarte mulţumit de performanţele lor. Cu toate acestea, încrederea lor în a primi o ofertă de angajare de la compania la care şi-au desfăşurat perioada de internship scade mult faţă de anul trecut (65% faţă de 83% anul trecut – studenţi care au declarat că este probabil/ foarte probabil să primească o ofertă de angajare din partea companiei).
Ca şi anul trecut, marea majoritate dintre studenţi a declarat că aşteptările le-au fost atinse şi chiar depăşite într-o oarecare măsură. Cei mai mulţi dintre studenţi (70%) s-au dovedit interesaţi într-o foarte mare măsură să recomande acest program şi altor persoane, şi-au manifestat de asemenea intenţia de a trăi din nou această experienţă (90%) şi chiar ar considera utilă extinderea perioadei de practică obligatorie, cuprinsă în programa universitară, la 2-3 luni.
Programul START INTERNSHIP a fost lansat în anul 2008 şi este dezvoltat în cadrul unui amplu parteneriat public-privat din România, din care fac parte asociaţii de afaceri, ambasade, companii multinaţionale, universităţi şi asociaţii studenţeşti. Implementarea ambelor ediţii ale programului a fost realizată de Junior Achievement România, organizaţie non-profit, membră a Junior Achievement Worldwide – USA şi a Junior Achievement Young Enterprise, care are o experienţă de peste 15 ani în implementarea de programe de educaţie economică şi antreprenorială pentru tineri, in România.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}