,,Rugby pentru toti”, cel mai complex program de educație non-formală prin sport, își va continua parcursul și în anul școlar 2023/2024, sub coordonarea directă și implementarea Fundației Te Aud România.
Lansat în anul 2017, ca un mecanism anual, proiectul este finanțat de DHL Express România și Banca Comercială Română, iar pe parcursul celor șase ani de implementare până în prezent, organizația humoreană a adunat o comunitate de peste 96 de tineri afiliați programului, 46 de mentori la nivel național, 57 de absolvenți ai programului, 2 parteneri sportivi, 135 workshopuri de dezvoltare personală, 19 evenimente sportive, 9 evenimente de integrare socială și networking și peste 100.000 de euro investiți în educație.
De asemenea, începând cu anul acesta, programul are o nouă dimensiune, datorată performanței prin sport, prin Alin Conache, unul dintre tinerii din „Rubgy pentru toți”, cel mai tânăr jucător convocat la Naționala de Rugby a României, care în prezent este în teren la meciurile României de la Campionatul Mondial de Rugby din Franța. Pasiunea, perseverența și sprijinul acordat prin diferite workshop-uri de dezvoltare personală, dar și ghidajul unui mentor, pe lângă modelele sportive din familie, au făcut ca Alin să performeze rugbyistic până la cel mai înalt nivel.
„Avem potențial și cu noua generație de tineri rugbyiști, care deja au participat la numeroase competiții și chiar fac parte din lotul de tineret, la care se adaugă și dimensiunea de mini rugby, unde căutăm și investim în cei mai mici, ca să deprindă tainele și tehnicile jocului de rugby. De la an la an, am observat o transformare uimitoare în ceea ce privește programul nostru dedicat dezvoltării personale a tinerilor, în special în ceea ce privește valoarea sportivă pe care rugby-ul a adus-o în viețile acestor tineri. În timp ce inițial am început cu câteva workshop-uri și întâlniri pentru a încuraja dezvoltarea personală, am constatat că rugby-ul a devenit un element cheie al acestui proces. Tinerii noștri au acces la experți în diverse domenii, care îi îndrumă și îi inspiră să-și atingă potențialul maxim”, adaugă Oana Vasiliu, coordonator de proiecte al Fundației Te Aud România.
Pentru anul școlar 2023/2024, din program vor face parte peste 50 de tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, jucători de rugby la Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului și la Liceul cu Program Sportiv Suceava.
„Rugby pentru toți” sprijină tinerii sportivi să devină cea mai bună versiune a lor, atât în teren, cât și în afara terenului, pe mai multe paliere, printre care amintim mentoratul 1 la 1 cu o personă de succes la nivel național, dezvoltare personală, suport școlar, workshopuri educaționale și oportunități de socializare.
,,Ne pregătim pentru o nouă generație de copii și încercăm totodată să îmbunătățim programul prin adaptarea la nevoile actuale ale copiilor și tinerilor, în context social. Considerăm că rugbiul și educația merg foarte bine împreună și încercăm să atragem cât mai mulți copii, din toate zonele județului Suceava, însă cu precădere din localitățile limitrofe ale orașului Gura Humorului”, transmite Andrei Varvaroi, coordonatorul componentei de dezvoltare sportivă și directorul Clubului Sportiv Școlar Gura Humorului.
,,Rugby pentru toți” a fost recunoscut la nivel național și premiat cu Mențiune la categoria Educație, în cadrul galei Romanian CSR Awards, în primăvara anului 2023– premiu acordat către DHL Express România pentru implicarea acestora în cadrul programului.
Fundația Te Aud România a fost înființată în decembrie 2014, cu scopul de a dezvolta și implementa programe de educație non-formală și dezvoltare socială prin sport pentru copiii și tinerii din mediile dezavantajate ale României.