Programul MOL MultiBonus a primit, pentru a doua oară, locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piaţă QUDAL, derulată anual de către institutul elvețian ICERTIAS (International Certification Association). Astfel, MOL MultiBonus a fost recompensat cu medalia de aur QUality meDAL România 2018/2019.
Sondajul QUDAL – QUality meDAL a fost efectuat de către ICERTIAS (International Certification Association GmbH), organizaţie recunoscută la nivel internaţional, care evaluează în exclusivitate experienţa, opinia şi percepţia consumatorilor asupra furnizorilor şi producătorilor care oferă cel mai înalt nivel de calitate. Astfel, 1200 de clienţi români au fost rugaţi în cadrul studiului să specifice programul de loialitate (program de colectare a punctelor de fidelitate oferite cumpărătorilor fideli de către supermarketuri, benzinării, magazine de haine) care oferă cel mai înalt nivel al calității pe piaţa din România, iar cei mai mulți dintre aceștia au nominalizat MOL MultiBonus. Întrebarea a fost deschisă, fără variante de răspuns, astfel încât respondenții să nu fie influentați în alegerea lor.
„MOL a fost prima companie petrolieră din România care a introdus acest tip de program de loialitate, în urmă cu 13 ani, în cadrul reţelei sale. Programul MultiBonus este complex şi flexibil şi a crescut an de an în paralel cu extinderea reţelei de staţii de servicii. Această recunoaştere ne face încă o dată mândri de munca noastră deoarece reflectă atât încrederea pe care clienţii ne-o acordă, cât şi calitatea serviciului oferit. Suntem atenţi la detalii, la standardele de calitate ale acestui program şi la nevoile clientului modern care, în ceea ce priveşte programele de fidelitate, caută avantaje concrete şi o experienţă plăcută,” a declarat Levente Borviz, Head of Retail MOL România.
Posesorii cardului MultiBonus beneficiază de o serie de avantaje dedicate: au acces la oferte promoționale și campanii cu premii garantate sau prin tragere la sorți, pot obține produse cadou din cataloagele speciale în schimbul punctelor de loialitate acumulate și se bucură de reduceri în rețeaua partenerilor. Mai mult, au posibilitatea de a achiziționa pe loc produse sezoniere, fără a mai colecta în prealabil etichetele promoționale. Conform statisticilor interne, clienții MultiBonus preferă să își transforme punctele de loialitate acumulate în produse din magazinele stațiilor MOL, pe care le pot obține pe loc. În topul preferințelor acestora se numără articolele de îngrijire a maşinii și gustările pentru drum.
Metodologie studiu QUDAL
Studiul QUDAL a fost realizat pe teritoriul României în martie 2018, prin intermediul unui sondaj online, bazat pe metoda CAWI – DEEPMA (Interviu Web Asistat de Calculator – Conştientizare Profundă). Un număr de 1200 cetăţeni români cu vârsta de peste 15 ani, utilizatori de internet, a participat la cercetare. Studiul nu măsoară cotele de piaţă sau puterea unei mărci, ci exclusiv experienţa, satisfacţia privind calitatea serviciului şi oferta pe piaţă, așa cum este percepută de persoanele participante. Studiul QUDAL – QUality meDAL este efectuat în conformitate cu prevederile “Codului Internaţional pentru Cercetare Socială şi de Piaţă” adoptat de Camera de Comerţ Internaţională (ICC) şi de Asociaţia Mondială de Experţi în Cercetare (ESOMAR).
Programul de loialitate MOL MultiBonus
MultiBonus este programul de loialitate dezvoltat de MOL România, prin care clienții sunt recompensați în permanență cu oferte speciale și campanii dedicate. MultiBonus returnează clienților săi loiali o parte din valoarea cumpărăturilor pe care aceștia le fac în stațiile Grupului MOL din România sub formă de puncte de loialitate. Astfel, pentru toate cumpărăturile efectuate, clientii primesc puncte pe care le pot transforma apoi în produse din stație sau din Cataloagele MultiBonus. De asemenea, aceștia beneficiază de reduceri în locațiile partenerilor prin prezentarea cardului de loialitate.
În concordanță cu noul Regulament General pentru Protecția Datelor (GDPR), fiecare utilizator MultiBonus este rugat să își reconfirme datele și consimțământul în orice stație MOL din România sau online, pe datepersonale.multibonus.ro pentru a se bucura în continuare de avantajele asociate cardului său de loialitate.