Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Programul „Hai la Olimpiadă!” deschide înscrierile pentru elevii care își doresc performanță la matematică, fizică sau informatică

Înscrierea în programul „Hai la Olimpiadă!”
  • Înscrierile în programul „Hai la Olimpiadă!” sunt deschise până pe 10 octombrie 2023
  • În anul școlar 2022-2023, 5.292 de elevi au fost admiși în program, instruiți sub îndrumarea a 355 de profesori
  • 371 dintre elevii înscriși anul trecut în centrele de performanță s-au calificat în etapele naționale ale olimpiadelor la matematică, fizică sau informatică

Fundația Nouă ne pasă a deschis înscrierile pentru ediția din acest an a programului „Hai la Olimpiadă!”, în cadrul căruia, elevi de liceu sau gimnaziu din sistemul public de învățământ au acces la pregătire de performanță la disciplinele matematică, fizică sau informatică. Anul acesta, programul este activ printr-o rețea națională de 35 de centre în 17 orașe din întreaga țară. Elevii interesați se pot înscrie până pe 10 octombrie, iar cei selectați în program vor fi îndrumați de cadre didactice cu experiență în instruirea la nivel competitiv.

Înscrierea în programul „Hai la Olimpiadă!”

„Deși programul este denumit „Hai la Olimpiadă!”, scopul său nu se limitează la pregătirea pentru competiții. Ducem mai departe rețeaua centrelor de pregătire pentru că ne dorim ca toți copiii care aspiră la un nivel performant să ajungă la acei câțiva profesori care îi pot duce acolo. Totodată, ni se pare important să consolidăm comunitatea elevilor buni și foarte buni, formată sub îndrumarea profesorilor excepționali, acesta fiind și unul din motivele pentru care cursurile noastre se țin în format fizic, în zilele de sâmbătă”, a spus Dorin Agapie, Coordonator Program.

Înscrierea în programul „Hai la Olimpiadă!” se face prin completarea unui formular disponibil online, pe pagina www.nouanepasa.ro/inscrieri-hlo, de către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor. Criteriile de admitere sunt stabilite de fiecare centru în parte, cu ajutorul cadrelor didactice implicate. Mai mult, dat fiind faptul că centrele de pregătire sunt autonome, acestea își vor stabili orar și metodologie de predare proprie, iar programul va fi conceput în așa fel încât fiecare copil să poată frecventa cursurile unui singur centru. Cursurile au loc sâmbăta, în format fizic, pe parcursul anului școlar, iar elevii se pot înscrie numai pentru centrele din județele unde învață.

În program sunt active în această ediție 11 centre de performanță în matematică și 11 centre pentru disciplina fizică, în timp ce pentru informatică vor fi 12 centre. Acestea sunt active în localitățile Alexandria, Baia Mare, Bistrița, Brașov, București, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara, Vaslui.

În anul școlar 2022-2023, din 5.292 de elevi admiși în program, 371 s-au calificat la etapele naționale ale olimpiadelor

În anul școlar 2022-2023, programul „Hai la Olimpiadă!” a înregistrat 6.538 de cereri de înscriere, dintre care au fost selectați 5.292 de copii. Elevii admiși au fost organizați pe parcursul anului în 245 de grupe și s-au pregătit sub îndrumarea a 355 de profesori.

Din totalul de elevi admiși în program, 371 s-au calificat în etapele naționale ale olimpiadelor la cele trei discipline, reprezentând aproape un sfert din totalul celor care au ajuns în această etapă. Anul acesta, programul „Hai la Olimpiadă” a ajuns la a XI-a ediție.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.