Gaudeamus 2010
În perioada 18-22 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti (Bulevardul Mărăşti nr. 65 – 67, Piaţa Presei Libere), va avea loc cea de a XVII-a ediţie a Tîrgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, manifestare cu o tradiţie începută în 1994, iniţiată şi organizată de Societatea Română de Radiodifuziune, ca parte din Programul LECTURA.
Program de vizitare, duminică, 21 noiembrie: 10.00 – 20.00
Editura Polirom
La ora 13.00, Elena Vlădăreanu, Adela Greceanu şi Oana Boca prezintă două dintre romanele balcanice recent apărute în colecţia Biblioteca Polirom: Ministerul durerii de Dubravka Ugrešić şi Copiii lui Hansen de Ognjen Spahić.
Ministerul durerii (2005), tradus în peste 20 de ţări şi nominalizat la prestigioasele Prix Femina şi Independent Foreign Fiction Prize UK, este un roman despre nostalgia apartenenţei, despre farmecul şi oroarea trecutului recent.
Acţiunea romanului Copiii lui Hansen, cîştigător al premiului Meša Selimović (cel mai bun roman publicat în 2004 în Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Muntenegru şi Serbia), se desfăşoară în România, mai exact în leprozeria de la Tichileşti, ultimul lazaret de acest fel din Europa, un univers închis şi damnat în care îşi petrec viaţa o mînă de oameni proscrişi de familie şi prieteni din cauza cumplitei lor maladii.
La ora 14.00 va avea loc lansarea volumelor de jurnal şi memorialistică ale Doinei Uricariu: Maxilarul inferior. Alături de autoare, vor prezenta: Livius Ciocârlie, Mihai Şora şi Daniel Cristea-Enache.
Cu un titlu inspirat de istoria personală a tatălui autoarei, care a fost rănit în al doilea război mondial la Oarba de Mureş şi şi-a pierdut mare parte din mandibulă, volumele de memorialistică ale Doinei Uricariu sînt construite asemenea unuia scris la două mîini. Pe tot cuprinsul lor, amintirile cele mai diverse ale autoarei se alătură convorbirilor cu relevanţă istorică purtate cu Regina Ana.
De la ora 14.30, va avea loc lansarea volumului Istoria României prin concepte, coordonat de Victor Neumann şi Armin Heinen, apărut în colecţia Historia, un volum despre decalajele culturale si social-politice din Romania ultimelor două secole. Vor prezenta: Mihai-Răzvan Ungureanu, Mircea Vasilescu şi Adrian Şerban.
La ora 16.00 Paul Cernat, Cătălin Sturza, Radu Voinescu, Lucian Dan Teodorovici vor prezenta cel mai nou roman semnat de Bogdan Suceavă: Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, care explorează, la peste două decenii de la desfăşurarea evenimentelor, semnificaţiile unor episoade ale revoluţiei române.
De la ora 17.00, la standul Dacia, Principele Radu al României îşi va lansa cel mai nou volum de eseuri: Provizoratul istoric. Alături de Alteţa sa Regală, va prezenta şi Acad. Dinu C. Giurescu.
Provizoratul istoric cuprinde articole, eseuri, declaraţii şi conferinţe din anii 2007-2010, continuînd cele două volume publicate de Principele Radu al României la Editura Polirom, Europa din noi şi Biblioteca în flăcări.
Editura Cartea Românească
La ora 12.30 va avea loc lansarea volumului Cu faţa la perete, în care Livius Ciocârlie îşi (re)citeşte şi (re)scrie propria biografie cu aceeaşi acuitate rafinată dintotdeauna, dar cu o cruzime sporită şi cu un fel de luciditate ultimativă a mărturisirii. Vor prezenta: Paul Cernat şi Daniel Cristea-Enache.
De la ora 13.30 va avea loc lansarea volumului de poezie Ritmuri de îmblînzit aricioaica de Doina Ioanid. Vor prezenta: Paul Cernat şi Daniel Cristea-Enache.
La ora 15.00 Andrei Oişteanu, Daria Ghiu şi Daniel Cristea-Enache vor prezenta volumul lui Dan Perjovschi: 20/22. 20 de ani de texte. Volumul trasează istoria lui Dan Perjovschi la revista 22 şi, implicit, istoria României ultimilor 20 de ani.
La ora 15.30 va avea loc lansarea volumului de poezie Moartea parafină de Robert Şerban, care va fi prezentat de Florina Pârjol şi Felix Nicolau.
Forţa poeziei lui Robert Şerban provine dintr-un amestec de ironie sentimentală şi memorie necruţătoare, explorate cu luciditatea eului pentru care trecutul nu mai există, iar viitorul nu contează.
De la ora 16.30 Carmen Muşat şi Tania Radu vor prezenta volumul Cu ochii pe mine de Florin Manolescu.
La ora 17.00 va avea loc lansarea romanului Irezistibil de Dan Coman. Vor prezenta: Ion Bogdan Lefter, Ioana Nicolaie şi Luiza Vasiliu.
Irezistibil, debutul în proză al lui Dan Coman, este romanul vieţii lui D Great Coman, un poet care, în căutarea succesului, îşi pierde nu doar identitatea, ci şi chiar cele mai profunde substraturi ale fiinţei. În final, rămîne un ecorşeu de poet sub lupa unui prozator necruţător.