Comisia a selectat ieri, 3 august, 159 de proiecte pentru finanțare în cadrul programului Erasmus+ – Consolidarea capacităților în învățământul superior, care sprijină modernizarea și calitatea învățământului superior în țări terțe.
Comisia a selectat 159 de proiecte pentru finanțare în cadrul programului Erasmus+ – Consolidarea capacităților în învățământul superior, care sprijină modernizarea și calitatea învățământului superior în țări terțe din întreaga lume. Toate aceste proiecte răspund obiectivului general de a sprijini cooperarea internațională în învățământul superior, de a îmbunătăți sistemele de învățământ și de a consolida creșterea economică și prosperitatea la scară mondială.
Prin proiectele selectate anul acesta, 2 500 de părți interesate din învățământul superior din aproape 130 de țări ale UE și din întreaga lume vor lucra cot la cot pentru modernizarea și internaționalizarea învățământului superior. Bugetul total pentru 2023, de 115,3 milioane EUR, va promova, de exemplu, profesionalizarea matematicii în Africa Centrală, studiile universitare în domeniul dreptului echității și egalității pentru grupurile vulnerabile în America Latină, programe de învățământ pentru o economie albastră durabilă în sudul Mediteranei și cursuri pentru schimbări transformatoare în domeniul educației pentru sănătate în Asia de Sud-Est. În alte regiuni, proiectele se axează pe competențele antreprenoriale ale femeilor în Asia Centrală, pe pregătirea pentru educația digitală în Balcanii de Vest, pe dezvoltarea birourilor de relații internaționale ale universităților în Orientul Mijlociu și pe programele de învățământ privind reziliența alimentară și nutrițională în Africa de Vest.
Anul acesta, UE a alocat, de asemenea, un sprijin suplimentar în valoare de 5 milioane EUR Ucrainei pentru a susține un proiect Erasmus+ la scară largă destinat universităților, în vederea consolidării mediului digital pentru învățământul superior din Ucraina. Proiectul de patru ani denumit „DigiUni” va dezvolta o platformă digitală de înaltă performanță pentru universitățile din Ucraina, de care vor beneficia în special studenții care au fost nevoiți să fugă în străinătate sau sunt strămutați în interiorul țării. Proiectul va asigura continuitatea educațională pentru studenții înscriși la instituțiile de învățământ superior ucrainene în limba ucraineană, în conformitate cu programa de învățământ din Ucraina. În special, DigiPlatform va oferi un instrument de învățare digitală pentru a dezvolta formarea în domeniul tehnicilor de predare online și pentru a adapta conținutul educațional pentru predarea online sau virtuală. Proiectul, coordonat de Universitatea Națională „Taras Shevcenko” din Kiev, va implica instituții de învățământ superior și părți interesate din șase state membre ale UE (Belgia, Cehia, Franța, Germania, Polonia și Spania) și alți 15 parteneri ucraineni, printre care nouă universități naționale, Ministerele Educației și Transformării Digitale, Agenția națională pentru asigurarea calității învățământului superior și trei asociații care reprezintă sectorul IT și studenții.
Ca parte a sprijinului acordat de program regiunii vizate de politica de vecinătate estică, alte 19 proiecte de consolidare a capacităților implică universități și autorități ucrainene, dintre care unele analizează rolul universităților în reconstrucție, precum și propuneri de reformă a programelor de învățământ care se axează pe pace și multilateralism ca elemente transversale în studii sau pe dezvoltarea competențelor în domeniul eficienței energetice.
Acordurile de grant vor fi semnate până în noiembrie 2023, astfel încât proiectele să își poată demara activitățile înainte de sfârșitul anului.
Context
Creat în urmă cu 36 de ani, Erasmus+ este unul dintre cele mai emblematice programe ale UE, bucurându-se până în prezent de aproape 13 milioane de participanți. Programul dispune de un buget total estimat de 26,2 miliarde EUR și pune un accent puternic pe incluziunea socială, pe tranziția verde și pe tranziția digitală, precum și pe promovarea participării tinerilor la viața democratică în perioada 2021-2027.
Programul Erasmus+ – Consolidarea capacităților în învățământul superior face parte dintr-un set mai larg de acțiuni menite să încurajeze schimburile de studenți și de personal și să sprijine cooperarea în domeniul educației dintre Europa și restul lumii. Aceste acțiuni internaționale se bazează pe parteneriate între instituții și părți interesate din cele 27 de țări ale UE și 6 țări asociate, pe de o parte, și din alte regiuni ale lumii, pe de altă parte (țări terțe neasociate). Cele șase țări asociate la Erasmus+ sunt Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Macedonia de Nord, Serbia și Turcia.
Acțiunile sunt concepute pentru a aduce beneficii acestor țări terțe, utilizând cooperarea în domeniul învățământului superior ca mijloc de consolidare a legăturilor dintre Europa și alte țări din întreaga lume. Împreună, parteneriatele dezvoltă noi conținuturi și tehnici didactice, formează personalul și îmbunătățesc calitatea sistemelor universitare și a administrației. Proiectele pot, de asemenea, să pregătească terenul pentru noi abordări și reforme ale politicilor – aceste proiecte trebuie să implice în activitățile lor autoritățile naționale din domeniul educației. Ele aduc beneficii nu numai sectorului educației în sine, ci dezvoltă în același timp competențe și practici în domenii esențiale pentru economie și societate, cum ar fi producția ecologică, gestionarea energiei, științele alimentare, antreprenoriatul și multe altele.
În perioada 2021-2027, Erasmus+ dispune de un buget total de 613 milioane EUR pentru consolidarea capacităților în învățământul superior. Vor avea loc alte patru selecții anuale, următoarea cerere de propuneri urmând să fie lansată în noiembrie 2023.