Programul educațional „Traista cu sănătate” a fost desemnat câștigătorul locului 1 la categoria „Healthy Lifesyle. Cities”, în cadrul EU Health Award. Premiul a fost acordat de Comisia Europeană orașelor care au avut inițiativa de a promova un stil de viață sănătos în rândul copiilor. Acest premiu vine în contextul în care astăzi este Ziua Mondială a Obezității, zi adresată conștientizării acestei epidemii globale și cu această ocazie facem apel la toți cei interesați să depună eforturi pentru a face viața celorlalți mai sănătoasă și mai fericită.
Pierre Delsoux, Director General Adjunct Health and Food Safety Department, European Commission declară: „Vă felicit din toată inima pentru proiectul Traista cu sănătate, un proiect ce mi-a plăcut foarte mult datorită tradițiilor care se împletesc cu elemente științifice, rezultând un material de excepție atât pentru elevi, cât și pentru părinți și profesori. Este important premiul pentru dumneavoastră, însă vă obligă să duceți acest mesaj mai departe și vom fi atenți la cum se va propaga de acum acest proiect de sănătate în țara dumneavoastră”.
Prin acest premiu, platforma de politici pentru sănătate a Uniunii Europene promovează bunele practici din aceste orașe, ONG-uri, școli și grădinițe inspirând și pe alții să repete inițiativele la nivel local. În acest mod, premiul este aliniat cu al treilea program de sănătate care susține identificarea, diseminarea și implementarea bunelor practici care îmbunătățesc sănătatea și calitatea vieții într-un mod optim. Premiul acesta este finanțat de al treilea program de sănătate 2014 – 2020.
Programul “Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși” a plecat de la nevoia acută de educație în domeniul nutriției sănătoase. În ultimii 40 de ani în lume obezitatea și supraponderalitatea a crescut de 10 ori. În România evoluția prevalenței excesului de greutate în perioada 2012-2018 a crescut alarmant la copii. Studiul nostru a inclus circa 12.000 de copii și a evidențiat că prevalența obezității în 2018 în comparație cu 2012 s-a dublat în zonele urbane (de la 9 la 16%) și a crescut de 4 ori în zonele rurale (de la 3 la 12%). La noi, 1 din 4 copii sunt supraponderali sau obezi și aproximativ 50% dintre adulți sunt supraponderali sau obezi.
Programul “Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși” a fost lansat la Iași în anul 2012. Este un program care implică comunitatea și care are ca scop dezvoltarea unor comportamente sănătoase privind alimentația și stilul de viață având la bază tradițiile culturale locale. Inițiatorul programului este Prof. Univ. Dr. Veronica Mocanu, profesor de Fiziopatologie și comportament alimentar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Prof. Univ. Dr. Veronica Mocanu, inițiatorul proiectului „Traista cu sănătate” spune: „Am lucrat din greu în ultimii 8 ani pentru a atrage atenția asupra problemelor legate de excesul de greutate în rândul copiilor din România, cât și pentru a promova un mod de viață sănătos prin alimentație și sport. Premiul este atât o bucurie, dar și o mare obligație pentru noi de a continua proiectul, de a ajunge cu materialele în cât mai multe școli din Iași și apoi din țară, și pentru a avea rezultate bune în ce privește descreșterea procentului de copii obezi sau supraponderali și implementarea unui stil de viață mai sănătos în rândul copiilor vizați cu vârste între 5 și 10 ani”.
Cezar Elisei, managerul proiectului „Traista cu sănătate” declară: „Traista cu sănătate este o muncă de echipă atât cantitativă cât și calitativă, o muncă solicitantă, dar și foarte satisfăcătoare. A aduce bucuria și sănătatea în viața câtorva mii de copii și părinți nu este ceva ușor de trecut cu vederea, precum indică și premiul pe care l-am câștigat, fiind practic proiectul cel mai bun din toată Europa. Acest lucru ne obligă să ne ridicăm la această exigență indicată prin încrederea pe care și-a pus-o în noi Uniunea Europeană”.
Editura Meridiane Publishing din Iași este realizatorul materialelor educaționale „Traista cu sănătate” și implementatorul acestui proiect în școlile din Iași.
Programul „Traista cu sănătate.Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși” a fost susținut de la inițiere de către Primăria Municipiului Iași, iar în anul 2018, proiectul Educarea copiilor pentru un stil de viață sănătos având la bază tradițiile locale a bugetat suma de 64.000 de lei pentru implementarea acestui proiect în 20 de școli din Iași.
Implementarea acestui program a fost posibilă cu ajutorul Inspectoratului Școlar Județean din Iași, și cu sprijinul constant al doamnei Inspector General Genoveva Farcaș, al doamnei Inspector Alla Apopei și al doamnei Mihaela Popa. Succesul și continuarea pe termen lung a Programului “Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși” este asigurat de parteneriatul cu Nestlé for Healthier Kids, care este sponsorul programului din anul 2019.